Bigăr, cea mai frumoasă cascadă, cea mai mare ruşine!

Astăzi (n.r. 22 martie) a fost puhoi de lume la deja celebră Cascadă Bigăr din Valea Minişului. Este vorba de cascada despre care o importantă publicaţie americană a scris că este printre cele mai frumoase din lume. Ba chiar a plasat-o în fruntea listei, în care mai apăreau alte şapte cascade de pe meridianele globului, ceea ce ne-a umplut de o ecologică mândrie patriotică.

În cele 20-30 de minute cât am stat la cascadă s-au perindat pe acolo peste 50 de turişti din toată ţara şi din străinătate. Chiar şi un cerşetor s-a instalat în apropierea cascadei, la drumul mare, probabil, în speranţa că-i pică ceva pomană de la turişti. În urmă cu aproape două săptămâni cerşetorul era tot acolo, semn că ceva profit trebuie să-i fi ieşit.

Am intrat în vorbă cu nişte turişti din Turnu Severin, care spuneau că se află pentru prima oară la Bigăr şi au venit special ca să vadă cascada, pentru că au auzit că este cea mai frumoasă din lume. Au făcut poze, au făcut o plimbare până la izbucul din care izvorăşte apa cascadei. Au spus că, da, e frumoasă, dar, se aşteptau să fie mai mare ori, cel puţin, să aibă mai multă apă. Într-adevăr, peste umbrela de calcar acoperit cu muşchi, am văzut că se revarsă firave firicele de apă.

Am urcat şi noi spre izvor şi am văzut cauza pentru care cascada este sărăcită de apă. La câteva zeci de metri în amonte se află o captare, care dirijează şuvoiul principal într-o gură de canal, prin care apa curge spre Păstrăvăria Miniş, a Ocolului Silvic Bozovici. Pe lângă faptul că sistemul de captare este construit în aşa fel încât cea mai mare parte din apă se scurge spre canalul păstrăvăriei, nişte oameni cu iniţiativă, desigur de la păstrăvărie, au improvizat şi un baraj din pietre, care să împiedice aproape toată apa să se scurgă spre cascadă. Evident, ne-am simţit furaţi de apa care ni se cuvenea, în calitatea noastră de turişti veniţi să vizităm cea mai frumoasă cascadă din lume.

Am aflat că păstrăvăria a fost construită în anul 1982 şi tot atunci, de 23 august, a fost inaugurat şi popasul turistic amplasat pe stânci, la câţiva paşi de celebra cascadă. Un popas turistic acum părăsit.

La intrarea pe podeţul care traversează apa Minişului se află o poartă, pe care a fost pus un panou informativ, pe care este trecută şi o taxă de vizitare: 5 lei. Dar, nimeni nu se află la poartă să încaseze taxa.

Aşadar, mulţi turişti, un popas turistic părăsit, apa cascadei dirijată în altă parte, câteva panouri informative şi o taxă care nu se plăteşte. Spre ruşinea noastră, atât am putut face noi, bănăţenii făloşi, cu autorităţile noastre în frunte, după ce a trecut un an şi patru luni de când „The World Geography” a făcut din Cascada Bigăr o atracţie pentru turiştii din întreaga lume!

Desigur, scuze se găsesc, dar, după câte ştiu, chiar şi în antichitate, într-un an de zile se înălţau cetăţi şi se construiau poduri peste fluvii. Iar noi nu suntem în stare să punem de-o cafea pe malul unui foarte vizitat obiectiv turistic. Păi, de unde cafea? Dacă nu curge nici apă!