Ura! Micul românesc a fost salvat de la pieire!

După luni de suspans, de emoţii profunde din partea întregii naţiuni, Comisia Alimentară a Uniunii Europene a acceptat faptul că bicarbonatul folosit la preparatele româneşti este un aditiv alimentar permis pentru consum. Altfel spus, celebrul mic românesc a fost salvat de la pieirea la care părea condamnat la un moment dat. Mai mult de atât, el va putea fi şi exportat, pentru a putea sta la masă cu cremwurstii nemţeşti, cârnaţii de Toulouse ori ficăţeii ungureşti de gâscă.

Poate că meritul în salvarea mititelului nostru îi revine şi lui Dacian Cioloş, comisar european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Poate şi altor funcţionari guvernamentali care s-au luptat cu birocraţia europeană pentru a păstra în continuare grătarele încinse, cu mici sfârâind care îţi lasă gura apă numai când te gândeşti la ei. Dar ce mai contează, cât timp simbolul naţional în materie culinară va continua să ne umple burţile în orice anotimp al anului.

Dincolo de aceste constatări de…bun gust, să remarcăm că micul este unul dintre brandurile de ţară cu care noi am defilat cu mult înainte ca omenirea să se fi gândit la ziua în care mezelarii o vor îndopa-o cu preparate pline de E-uri. Oricât ar părea de ciudat, inventatorul său a fost un cârciumar bucureştean, un anume Iordache Ionescu, şi nicidecum un măcelar, după cum ne-am fi aşteptat.

Cum se întâmplă mai tot timpul cu lucrurile măreţe care apar din nimic şi când nici nu te aştepţi, aşa a fost şi în cazul micului. Sătul să tot umple maţul cu pasta din carne tocată, cârciumarul a pus doar compoziţia pe grătarul încins, fără să-i treacă o clipă prin cap faptul că în acel moment se năştea o invenţie gastronomică epocală. Micul, ajustat între timp, avea să fie nelipsit de la terasele restaurantelor, de la serbările câmpeneşti, de la mesele domnilor, dar şi ale săracilor, de pe tarabele de la colţ de stradă, din gări, parcuri, dar mai ales din campaniile electorale.

Astăzi, nimeni nu-şi poate imagina o campanie electorală fără mici şi bere. Ar fi o mare, imensă, idioţenie, o blasfemie chiar, iar politicianul care nu ar da măcar un mic aşa, de o gustare ori de amorul artei, cu siguranţă că nu va fi ales niciodată.

Un secol de existenţă care se putea nărui într-o clipită, din cauza bicarbonatului care umflă micul şi-l face pufos şi gustos. Oficial, ar fi fost o adevărată dramă dar, aşa cum se întâmpla pe vremea lui Ceauşescu cu salamul, portocalele şi bananele, celebrul şi imbatabilul nostru mic ar fi continuat să se vândă pe sub mână. Măcar de dragul celor o sută de ani de istorie, timp în care boţul acela de carne, că de aia i se spune mic, nu a lipsit niciodată de pe masa românilor.