Politicienii să-şi vadă de treaba lor

De două zile, societatea românească este împărţită în două: În pro şi contra trimiterii după gratii a lui Gică Popescu, fostul căpitan al Barcelonei şi al echipei naţionale de fotbal. Din lotul celor opt condamnaţi la închisoare în dosarul transferurilor de fotbalişti, doar Baciul se bucură de susţinerea emoţională a românilor. Fraţii Becali, Copos, Borcea şi ceilalţi nu trezesc decât compasiunea familiei, rudelor şi prietenilor. Potrivit reacţiei pe care a avut-o opinia publică, Gică Popescu nu ar merita un astfel de tratament, iar preşedintele ar trebui să ia în calcul trecutul său sportiv şi să-l graţieze cât mai repede.

Întâmplare face să fi fost unul dintre fanii lui Gică Popescu fotbalistul. Poate unde, cândva, mâncam pe pâine fotbalul din era Oblemenco, Talibă Deselnicu, Balaci, Lung şi Ţicleanu. Pe vremea aceea, fotbalul care ne ducea la europene, mondiale, în semifinalele cupelor europene, chiar şi la câştigarea acestora, se juca pe un aparat video sau, în cel mai bun caz, pe un ARO de la Câmpulung Muscel. Cât despre transferurile în străinătate se putea vorbi doar când fotbalistul trecea de 30 de ani şi ceva. Astăzi, lucrurile stau cu totul diferit, jucătorii, care, nu mai joacă de dragul spectacolului, sunt vânduţi în străinătate imediat după ce se văd în buzunar cu cartea de identitate, la împlinirea vârstei de 14 ani.

Sincer, nu-mi place să amestec lucrurile. Despre Gică Popescu fotbalistul nu voi avea decât vorbe frumoase. Şi nici nu vreau să insist asupra faptei pentru care îşi ispăşeşte pedeapsa. Ca cetăţean al acestei ţări, trebuie să plătească pentru ceea ce a făcut, aşa cum s-ar întâmpla în oricare altă ţară civilizată din lume.

Mă intrigă, însă, faptul că politicienii au prins momentul să câştige electorat pe seama nenorocirii care s-a abătut asupra lui şi a familiei sale. Şi nu este vorba de orice politicieni, ci din cei cu ştaif gen Victor Ponta, ditamai premierul României, Valeriu Zgonea, care se laudă că a jucat fotbal cu Gică Popescu, şi Crin Antomescu. Şi o fac curveşte, ca „simplu cetăţean“, de parcă am fi nişte proşti şi cretini ce nu se prind de subtilităţile lor. Chestia cu ce a făcut acesta pentru imaginea României, pentru tricolor şi pentru gloria sportului românesc sunt argumente ce nu au nimic de a face cu condamnarea sa. Una e una, şi alta e alta. Sau, cel puţin aşa ar trebui.

Sigur, în preajma alegerilor din acest an, politicianul român consideră că o astfel de poziţionare dă bine la electorat. Că îşi mai adaugă câteva zeci sau sute de voturi de la susţinătorii Craiovei Maxima, Dunării Calafat şi a fanilor nedeclaraţi ai fostului mare fotbalist.

Pe de altă parte, să fiţi convinşi că nici unul dintre ei nu s-ar declara public solidar cu Gigi, Giovani şi Victor Becali, de teamă să nu-şi boţească imaginea de politician deşi, să recunoaştem, Gigi a făcut infinit mai multe lucruri bune pentru amărâţii pe care ei, politicienii, n-au fost în stare să-i ajute în momentele grele.

Pentru realizările de până acum, Gică Popescu a fost nu doar respectat, ci şi răsplătit. Banderola de căpitan de echipă, ieşirea oamenilor în stradă pentru a saluta victoriile de la europene sau mondiale sunt mărturii ale recunoaşterii noastre, dar eu nu pot fi de acord ca el să fie graţiat doar pentru ceea ce a făcut de-a lungul unei cariere de excepţie. După o astfel de gândire, puşcăriile noastre ar fi pline doar de neisprăviţi, de oameni ce nu au fost în stare să sădească un pom ori să bată un cui în viaţa lor şi ar fi nedrept.