Campania -Românii sunt deştepţi!- un succes!
Am mai scris că un individ sau un popor au comportamentul influenţat de prejudecăţile proprii şi de prejudecăţile celorlalţi despre respectivul individ sau popor. Prejudecăţile se construiesc mai ales din cuvinte. Dacă multă lume spune că eşti deştept, te şi simţi dator să te comporţi ca atare. Dacă ţi se spune de multe ori „Eşti prost, stai jos!”, ori te aşezi şi rămâi de prost ori vei ezita să te ridici, ca nu cumva să fii arătat cu degetul cât de prost eşti.
În urmă cu vreo trei ani, producătorul unui sortiment de ciocolată a lansat o campanie de schimbare a imaginii românilor pe internet. Aceasta pentru că iniţiatorii campaniei spuneau că dacă dai o căutare pe Google, cu formula „românii sunt...” ori „romanians are...”, vei afla că românii sunt hoţi, proşti, leneşi, păduchioşi, ţigani etc. Pentru că folclorul a pătruns pe internet. Am dat search pe Google şi am văzut că aşa era. Românii apăreau peste tot numai în titluri negative. Prin urmare, ni se propunea să scriem pe Google de mai multe ori „românii sunt deştepţi”, pentru a schimba percepţia internauţilor, practic percepţia mondială, despre români.
La vremea respectivă am scris şi eu un articol cu titlul „Românii sunt deştepţi!”. Au trecut trei ani de atunci şi am uitat de campanie. O întâmplare m-a determinat să scotocesc prin arhiva persoanlă şi am găsit articolul cu pricina. Curiozitatea m-a făcut să dau din nou search pe Google cu ambele formule: „românii sunt...” şi „romaninas are...”. Surpriză! În varianta românească, primele titluri care mi-au apărut sunt: „Românii sunt deştepţi”, „Românii sunt proşti, păduchioşi şi hoţi”, „Românii sunt frumoşi”, „Românii sunt inteligenţi”, „De ce sunt românii ortodocşi?”. În varianta engleză mi-au apărut titlurile: „Toţi românii sunt vampiri”, „Românii sunt deştepţi” - de două ori, apoi „Românii sunt o naţiune inferioară”, „Românii sunt mândri de cinstea lor”. Aşadar, din primele zece titluri, şase erau pozitive, cu români deştepţi, frumoşi, inteligenţi, mândri şi cinstiţi, unul era preluat din filmele cu vampirul Dracula, unul spunea că românii sunt ortodocşi, lucru care nu e nici calitate nici defect, şi doar două titluri erau negative.
Adevărul este că nu ştiu cât sunt de deştepţi românii, în general, dar ştiu că românii care au născocit acea campanie sunt deştepţi. Şi au avut succes. Prin urmare, nu-mi rămâne decât să mai spun o dată: Există români deştepţi!
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu