Nimic nu e întâmplător!

De Victor Nafiru 29 Mai 2011, 23:28 Din vest
În urmă cu două zile, l-am văzut într-o emisiune televizată pe Emil Boc. Piticul atomic din fruntea Guvernului ne-a demonstrat, încă o dată, că este incapabil să poarte, cât de cât, un dialog normal. S-a supărat pe moderator, pe burtiera televizorului, pe operatori şi pe tot poporul privitor. Mai era puţin şi îşi ieşea din minţi. Numai că nu a dat cu pumnul în masă, cerând imperativ şi dictatorial să se scoată de pe ecran o afirmaţie de-a sa.

Premierul nu s-a potolit nici măcar în momentul în care au fost reluate vorbele care l-au isterizat într-un hal fără de hal. Era atât de pornit, încât l-ar fi pus pe moderator şi conducerea postului respectiv să-şi ceară scuze pentru ceea ce auzise o ţară întreagă. Pesemne, cel mai slab prim-ministru din istoria postdecembristă a României se credea în Modrogan sau la Palatul Victoria, acolo unde, cu excepţia soţiei lui Cocoş, nici un alt ministru nu îi iese din cuvânt. Rareori mi-a fost dat să asist la un discurs atât de virulent la adresa unui moderator de televiziune. Unul care ar fi vrut să spună „dacă nu scoţi porcăria aia de pe ecran, de mâine îţi cauţi alt loc de muncă sau vă trimit pe cap Garda, pe Blejdea şi CNA-ul.“

Comportamentul lui Boc este incredibil, dar nu trebuie să ne surprindă atitudinea sa de a încerca să-şi subordoneze tot ce mişcă în ţara asta. Inclusiv presa. Pentru asta, el şi ai lui duc un război împotriva tuturor: pensionari, intelectuali, moguli şi adversari politici. România a devenit feuda lor. Sau cel puţin aşa cred ei. Şi alţi colegi de-ai săi se poartă la fel, indiferent că îşi au reşedinţa în Bucureşti sau în provincie. Cu toţii sunt croiţi după acelaşi tipar al aroganţei şi al lipsei de bun-simţ. Cunosc multe poveşti despre aceşti politicieni care, ori de câte ori au ocazia, nu pregetă să-şi umilească până şi propriii colegi de partid, punându-i să le sărute ghiulul sau obligându-i să bea votcă şi whisky din pantoful cu vârf ascuţit. Şi, vă asigur, nu puţini sunt pedeliştii de frunte care se dedau la astfel de fapte.

Lecţia pe care Emil Boc ne-a prezentat-o în direct la televiziune nu face altceva decât să ne demonstreze că aşchia nu sare departe de trunchiul (găunos) al vajnicului partid democrat-liberal.


 

Autor Victor Nafiru 29 Mai 2011, 23:28 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii