„Panait Istrati - 95 de ani de la debut”, simpozion la Casa Memorială „Panait Istrati”
Luni, 16 aprilie 2018, ora 17, la Casa Memorială „Panait Istrati” din Grădina Publică, are loc simpozionul „Panait Istrati - 95 de ani de la debut”. Evenimentul este organizat se secția „Memoriale” a Muzeului Brăilei „Carol I”.
Participă: Zamfir Bălan, Viorel Coman, Valentin Popa.
Moderator: prof. univ. dr. Ionel Cândea.
„E atât de lung drumul din cătunul Baldovineștilor și până la Orașul-Lumină! Când măsor distanța pe care am străbătut-o, mi se face atâta milă de mine! n u mi-aș fi părăsit cătunul, pierdut în bălțile Dunării, dacă n-aș fi fost croit să înțeleg chemarea gândirii generoase. Sunt, deci, cu pasiune, credinciosul total. Îmi dau seama că minunea destinului meu nu se repetă de două ori într-un secol și nici atât!
Numeroși sunt cei care o pornesc la drum, luntrași nebuni. Numai câțiva ajung. Și dacă doresc atât de mult să fiu demn de lumina ce-mi umple astăzi ochii, apoi n-o fac decât pentru a mângâia pe toți cei care au fost orbiți de ea!” - Panait Istrati












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu