Impresii la cartea de poezie Ordine in ganduri de Mihai Vintila
Suntem ceea ce gândim…, cu gândurile noastre construim lumea. (Buddha)Având drept laitmotiv maxima filozofică a lui Buddha, “metafora poetică”, poeziile lui Vintilă Mihai aveau încă în incipienta fază germinală menirea să edifice O LUME NOUĂ – O LUME MAI BUNĂ, o lume în care curajul, sinceritatea, onestitatea devin pietre fondatoare, fapt rezultat din frumoasa Culegere “Ordine în Gânduri”.
Menţionez ca nu oricine ar conştientiza necesitatea ordonării gîndurilor în haosul ce ni-l impune Existenţa. Militantul autor pentru victoria binelui în viaţă, fiind conştient de imposibilitatea de-a lipsi această efemeră scurgere a timpului prin Cronos şi “de rele”:
"…Să las loc să mai încapă
Si fapte rele
Ce vor veni…" (pag.9),
sparge tăcerea împăcării cu ce-avem de dragul accentuării NEVOII ORDINII ÎN GÎNDURI:
"E haos în lume
Bănci, oameni, vieţi
Se prăbuşesc…
Pentru stabilitate
Am decis
Să-mi fac
Ordine în gânduri…" (pag. 9).
Insăşi dramaturgul Ion Balan, autorul prefaţei la Carte, sau, cu alte cuvinte "deschizătorul” drumului cărţii “Ordine în Gânduri”, creatorul Paşaportului cărţii, recunoaşte că e prea mult pentru un muritor, chiar dacă beneficiază de cel mai perfect computer viu din univers, creierul, SĂ FACĂ O ASEMENEA ORDINE.
Dar Vintilă Mihai o face. Cu greu, cu amărăciune, cu deziluzie în ziua de ieri, de azi şi de mâine, cu durere recunoaşte şi simte viaţa cu intemperiile caracteristice, viaţa haotică, viaţa lipsită de sens, viaţa în care minciuna guvernează…
"Minciuna guvernantă
Iţi striveşte tâmpla
Vorba falsă
E scârbă
Eliberată" (pag. 11)
Ordonează frumos pe policioare, visând la O LUME MAI BUNĂ:
"Timpul
Durerilor
Vindecă altfel
Si viaţa continua
Si-n noi
Altcineva. (pag. 16)
Dar???!!! …şi iar – dar, un dar cu rol de conjuncţie, care ia forma lacrimei. De ce? Fiindcă Poetul recunoaşte inevitabilul, vede moartea ca pe SALVARE, având îndrăzneala să-şi aline gândul că “dincolo de ea” – va fi ETERNITATE, cerul în spumă şi suflet veşnic:
"Am visat ca
Am atins sufletul
Si prin nori imprastiati
Spuma cerului
Din lumea nefinita.
Totul parea probabil
Mai ales
Dincolo de ea." (pag.10)
În acest context pot fi raportate şi poeziile: “Mesaje” – pag.12; “Metafore în zbor” – pag.13; “Când piatra-i argument…” – pag. 14; “Pe umbra curcubeului” – pag.17.
Plouă “cu plumb” la George Bacovia, e timpul durerilor la Mihai Vintilă:
"Pe zi ce trece
Descopăr trist
Că oamenii cu două feţe
Intorc spre noi
Doar masca
Ce zîmbeşte…" (pag. 31);
"...Cuvinte rele
Mai mult nespuse,
Idei deşarte
In vise neîmplinite,
Toate s-adună-n
Clocot de cuvinte" (pag. 42)
Mihai Vintilă e un poet trist? Cu siguranţă! Dar există o taină, există un paradox – în viaţă e un om neobişnuit, vesel, pus mereu pe şotii, e pragmatic, veşnic în acţiune (în numai o lună de zile şi-a durat o casă ca în poveşti), poate Poezia e cea care îi pune adrenalina în mişcare!
Poeziile: “Fericirea ce vine buluc”, pag. 30; “Vorbitul ca vorbit”, pag. 32; “Abecedare”, pag.33 – vin să confirme trăsătura distinctivă a tristeţei Poetului. Cu profundă suferinţă morală recunoaşte Vintilă Mihai nimicnicia, mizeria din jur creată de social, vezi poeziile din paginile: 44 ("Memorii triste) si 43 ("Compensari"). Triste memorii…
Şi, e nevoie, menţionez iarăşi, de CURAJ, de PUTERE DE VOINŢĂ pentru a depăşi simţirile depresive ce se desprind din versuri. Autorul este exigent faţă de sine! Visează la “o altă magie a literei”, care ar putea conferi foii scrijelate de măiastra-i peniţă şi vers mireasmă suavă de parfum tipografic, pentru a ne desfăta chiar simţurile. A se vedea poezia “Compensări”, pag. 43; “Lansări de cuvinte”, pag. 38; “Visul unui crez”, pag. 39.
In "Cuvântul de final" al autorului (pag. 49), mărinimia şi bunătatea sufletească a Omului-creator de versuri, se desprind ca un fir roşu din majoritatea versurilor. Poetul împarte TUTUROR celor care speră şi primesc speranţa, celor care dăruiesc inimi şi dau viaţă – UN PIC DIN TOATE ŞI O FLOARE ÎNVELITĂ-N PETALE DE VIAŢĂ:
"Pentru cei care cred
Ca ajutorul
E un mod de viata,
Pentru cei care spera
Si primesc speranta,
Pentru cei care daruiesc inimi
Si dau viata
Pentru ei...
Un pic din toate
Si o floare
Invelita-n petale de viata".( "Visul unui crez", pag. 39).
Şi visul Poetului e sacru:
"Am visat
Că aveam un dictator luminat
Care a închis crâşmele
Pentru librării
Si cărţile au început a curge
Prin minţile oamenilor…
Am visat." (pag. 29)
Deci, după visul lui Mihai Vintilă, cărţile devin Cetate a Înţelepciunii în care ar trăi oameni cu minţi luminate. Frumos vis!
Gânduri profunde, filozofice se perindă din fiecare pagină de carte, conturând chipul unui POET DESĂVARŞIT, unui martir al cuvântului scris cu grijă, al poeziei. Dar cel mai important fapt care mă fascinează - este puterea autorului Mihai Vintilă de-a se ridica mereu la înălţimea Verticalităţii, la înălţimea unei lupte acerbe cu EUL propriu, din care învingătoare ese POEZIA, “simplă şi tăiaosă ca un bisturiu” – cuvintele autorului.
Am lecturat rândurile cărţii “ORDINE ÎN GANDURI” ca pe propriile-mi gânduri, pe care nu am reuşit să le aduc vreodată în ordine…
Cu toată profunzimea respectului către CUVANT şi POET,
Nina Macari, profesor de istorie, or.Străşeni, R. Moldova
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile







Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu