Filmul „Basarabia” la Muzeul Brăilei

De Redactia 19 Septembrie 2019, 21:29 Cultura Brailei

filmMuzeul Brăilei „Carol I” vă invită sâmbătă, 28 septembrie 2019, ora 10, în sala „Regele Ferdinand și Regina Maria” (Piața Traian, nr. 3) pentru a viziona filmul „Basarabia” realizat de studioul de producție cimatografică Sinapsa Film din Sibiu.

Activitatea este organizată în colaborare cu Cinefeel Brăila și scriitorul Horia Muntenus, realizatorul filmului.

„Este un lungmetraj cu o durată de 300 de minute. Filmul este realizat cu sprijinul popular de pe ambele maluri ale Prutului. Filmările au început pe data de 1 decembrie 2016, la Chişinău şi au continuat până în noiembrie 2018, cu finalizarea postproducţiei anul acesta, 2019, când se împlinesc 101 ani de la Declaraţia de Unire cu România a Sfatului Ţării din Basarabia”, a declarat domnul Horia Muntenus.

Filmul are o durată de 300 de minute (în 6 episoade a câte 50 minute) și este un film documentar-artistic care prezintă o radiografie a istoriei și geografiei spirituale a Basarabiei, o investigație a trecutului zbuciumat prin care au trecut românii din stânga Prutului.

În film, sunt intervievați istorici de prestigiu și personalități culturale de pe ambele maluri ale Prutului, supraviețuitori și martori ai unor evenimente istorice, sunt întrunite documente inedite, sunt realizate filmări artistice, sunt convocate elemente ale folclorului și ale tradiției.

„Producția filmului se sprijină și pe protocoalele de colaborare, în documentarea și cercetarea științifică, semnate și realizate cu Asociația ,,Despărțământul ASTRA” Câmpia Turzii, cu Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova, cu Centrul de Cultură şi Istorie Militară și cu Muzeul Militar din Republica Moldova, cu Academia de Științe a Moldovei”, a mai declarat domnul Horia Muntenus.

Intrarea este liberă!

 

Autor Redactia 19 Septembrie 2019, 21:29 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii