Corul Armonia participant la Festivalul Internațional de Muzică Corală Muzicor

De Redactia 30 Octombrie 2017, 20:39 Cultura Brailei

corul ArmoniaLa finele săptămânii trecute, Corul bărbătesc Armonia al Casei de Cultură a Municipiului Brăila a fost invitat să participe la prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică Corală Muzicor, care s-a desfășurat, la Ploiești, în organizarea Asociației Culturale Muzicor Ploiești, Asociației Conștiința Ploiești, Cercului Militar Ploiești și cu sprijinul autorităților locale ploieștene.

Coriștii brăileni au urcat, duminică seara, pe scena Filarmonicii Paul Constantinescu unde, sub bagheta dirijorului preot profesor Ioan Păvăloiu, au susținut un recital care a inclus piesele Mocirița – creație folclorică, Suită din Oaș - Dariu Pop, Lino, Leano – Nicolae Ursu. Prestația artistică a fost răsplătită cu aplauzele prelungite ale publicului cunoscător, în rândul cărora s-au aflat foarte mulți oameni de muzică.

În preambulul Festivalului Muzicor, Corul Armonia a susținut Sfânta Liturghie armonizată la Catedrala Eroilor Tineri Înâlțarea Domnului Ploiești.

Director
Emanoil Ciucașu

 

Autor Redactia 30 Octombrie 2017, 20:39 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii