Concursul Naţional de Pian “Virtuozii”, ediţia a VIII-a, Brăila, 15-16 aprilie 2016

De A.Frangu 30 Martie 2016, 10:30 Cultura Brailei

afis concurs pianÎn perioada 15-16 aprilie 2016 la Brăila se desfășoară Concursul național de pian ”Virtuozii”, ediția a VIII-a. Concursul este organizat de Consiliul Județean Brăila - Școala Populară de Arte ”Vespasian Lungu” și se desfășoară la sediul școlii din Brăila, str. Mărăşeşti nr. 1.

Concursul se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 16 ani care studiază pianul în cadrul şcolilor populare de arte, palatelor copiilor, liceelor de artă şi care au atins un nivel mediu şi bun profesional.

Înscrierea se face până pe data de 11 aprilie 2016. Actele necesare se transmit pe adresa Şcoala Populară de Arte “Vespasian Lungu”, str. Mărăşeşti nr. 1, Brăila, cod poştal 810025. Taxa de participare este de 50 lei și poate fi plătită și în ziua și la locul desfășurării concursului.

Concursul se desfășoară pe două secțiuni structurate pe grupe și categorii de vârstă (funcție de anul nașterii):
Secţiunea  A -  dedicată  participanţilor  care  studiază  pianul  în  şcoli  populare  de  artă,  centre culturale, cămine culturale, case de cultură, sistem privat;
Secţiunea B -  dedicată participanţilor care provin din şcoli şi licee cu profil vocaţional (pian), care au atins un nivel profesionist, mediu sau bun.

Juriul este compus din personalităţi ale vieţii muzicale româneşti şi profesori din licee de specialitate.

Conform regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, organizatorii în urma deciziilor juriului acordă concurenţilor următoarele premii:  
- Trofeul ”Virtuozii 2016” - concurentului care acumulează punctajul maxim de 100 puncte;
- Premiul I - concurentului care acumulează un punctaj între 95 - 99 puncte;
- Premiul II - concurentului care acumulează un punctaj între 90 - 94 puncte;
- Premiul III -  concurentului care acumulează un punctaj între 84 - 89 puncte;
- Menţiune - concurentului care acumulează un punctaj între 80 - 83 puncte;
- Premiul special - pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti;
- Premii de participare - pentru fiecare participant şi pentru fiecare instituţie.
 
Fişa de înscriere şi Regulamentul pot fi descărcate în format PDF de pe site-ul: www.vespasianlungu.ro

Programul de desfășurare:
vineri, 15 aprilie 2016
- ora 15,00 - deschiderea concursului
- ora 15,15 - microrecital Alexia Dănăcică, câștigătoarea Trofeului ”Virtuozii” 2015
- ora 15,30 - evaluare concurenți (grupa I)
- ora 19,00 - jurizare și premierea grupei I, cu public

sâmbătă, 16 aprilie 2016
- ora 9,00 - evaluare concurenți (grupa a II-a)
- ora 13,30 - jurizare și premierea grupei a II-a, cu public
- ora 15,30 - evaluare concurenți (grupa a III-a)
- ora 18,30 - jurizare și premierea grupei a III-a, cu public
- ora 19,00 - proba de baraj pentru Trofeul ”Virtuozii” 2016
- ora 19,30 - recital de pian Ioana-Maria Lupașcu

Intrarea este liberă.

sursa: www.vespasianlungu.ro

 

Autor A.Frangu 30 Martie 2016, 10:30 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii