Concursul ”Fanus Neagu”, la final. Festivitatea de premiere
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean și Școala „Fănuș Neagu” Brăila organizează vineri, 12 iunie 2015, ora 16.00, festivitatea de premiere a Concursului național de proză scurtă „Fănuș Neagu”, ediția I.
Inițierea concursului a fost prilejuită de comemorarea a 5 ani de la moartea scriitorului Fănuș Neagu (24 mai 2011), unul dintre cele mai importante nume ale literaturii române. Personalitatea sa extraordinară poate fi un model pentru noua generație și constituie un punct de plecare pentru implicarea tinerilor în manifestarea talentului lor literar.
Concursul de proză scurtă s-a adresat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 11 și 25 de ani. Juriul a fost constituit din scriitori, critici literari, profesori, președintele de onoare al juriului fiind Anita Neagu, fiica scriitorului. Premiile sunt acordate pe secțiuni și constau în bani și cărți. Lucrările vor fi publicate pe site-ul concursului și în antologia de proză scurtă „Fănușiana” editată la Editura “Proilavia” din cadrul Bibliotecii.
Festivitatea de premiere are loc la Sala de Lectură a Bibliotecii Județene “Panait Istrati” Brăila, unde sunt așteptați 200 de participanți din 20 de județe din țară și din municipiul București.
Laura Caplea
Purtător de cuvânt
Biblioteca Județeană „Panait Istrati”, Brăila












Buna ziua! Unde se poate afla lista cu castigatorii acestui concurs?
Premierea se presupune ca a avut loc pe 12 iunie. Astazi este 14 iunie si inca nu gasim un articol pe internet care sa ne informeze asupra rezultatelor la acest concurs.. Exista vreo posibilitate sa aflam ceva?
Marele premiu PANDELE Daniel, Colegiul Național “Sfântul Sava” București, clasa XII Categoria: 11-14 ani (ciclul gimnazial) 1. CALU Adina Iuliana , Şcoala “Dimitrie Cantemir “ Brăila, clasa VIIIa 2. ISARI Eliana Elena, Școala “I. Al. Brătescu-Voinești” Târgoviște, clasa a V-a 3. PÎNZARIU Onisim, Școala Gimnazială ,,MIHAIL KOGĂLNICEANU”, Dorohoi, Botoșani, clasa a VIIa Mentiune. CIBI Cătălina, Scoala Gimnazială Acad. Marin Voiculescu, Giurgiu, clasa a VIIa Categoria: 15-19 ani (ciclul liceal) 1. POPA Andreea Letitia, C. N. \"Gh. Munteanu-Murgoci\" Brăila, clasa a XI-a 2. ȘTEFĂNESCU Diana, Colegiul Național „Unirea” Brașov, clasa a XII-a 3. BOTÎLCĂ Cristina-Mihaela, Liceul „Mihail Kogălniceanu” Snagov, jud. Ilfov, clasa a XIIa Mentiune. MARIN Florin , S.G.S. Tichileşti,Penitenciar, jud. Brăila