Câștigătorii Festivalului Concurs de muzică folk ”Seară de Mai”

De Redactia 26 Mai 2017, 11:22 Cultura Brailei

La finele săptămânii trecute, în Brăila, s-a desfăşurat cea de a VIII-a ediție a Festivalului Concurs de Muzică Folk „Seară de Mai”, manifestare organizată de Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în parteneriat cu Asociaţia Clubul de Turism“Proilavia”.

Vineri, după amiază, beneficiind de o vreme superbă pentru muzică, în vasta curte a casei în care a trăit familia armatorului grec Ianis Matukis, în Piața Poligon, peste 200 de brăileni au fost prezenți pentru a urmări  programul competițional de muzică folk, care a cuprins interpretările a 12 soliști și opt grupuri, în cele două secțiuni de vârstă ale festivalului, respectiv 9-14 ani și 15-25 ani.

Juriului, format din Gabriel Lâlă, președintele Asociaţiei Clubul de Turism “Proilavia”, Wanessa Radu, actriță la Teatrul „Maria Filotti”, Armanda Filipine, ziarist la jurnalul de cultură și informație “Brăila Chirei” și profesor Iulia Adelina Mihai, i-a revenit misiunea de a nota atât calitățile intepreților, cât și tehnica instrumentală a concurenților.

Festivitatea de premiere și Gala Laureaților concursului s-au desfășurat sâmbătă, prilej pentru candidați să se afirme cu cele mai bune interpretări, la care s-au adăugat vocile și aplauzele publicului entuziast. La final, a urcat pe scenă pentru a susține un recital Elena Marina, câștigătoarea ediției a VII-a a Festivalului “Seară de Mai”.

Premiul I la categoria de vârstă 9-14 ani a fost obținut de Teodor Gabriel Șcheaua, 14 ani, Școala “A.I.Cuza”, premiul II – Crina-Gabriela Păsculescu, 14 ani, Şcoala “Mihai Viteazul”, premiul III– Grupul “Motiv” (Teodor Răzvan Antohe, 13 ani, Colegiul Naţional “Ghe. Munteanu Murgoci”, Ioana Jacotă, 14 ani, Colegiul Național “Nicolae Bălcescu”, Mara Dinescu, 14 ani și Andra Gheorghiță, 12 ani, de la Școala „Ion Creangă”), mențiune - Horia Cristian Dorobanțu, Școala „Ion Creangă”.

Premiul I la categoria de vârstă 15-25 de ani a fost câștigat de Grupul “Quantum” (Monica Anton – 18 ani, Cristian Ștefan Galiceanu – 18 ani, Mihnea Valentin Poitașu - 17 ani, elevi ai Colegiului Naţional “Ghe. Munteanu Murgoci” și Ioan Adrian Piron, 22 ani, Facultatea de Medicină Galați), premiul II - Leonard Dafinoiu,17 ani, Colegiul Național “Ana Aslan”, premiul III – Grupul AXIS (Patricia Claudia Pîrlog, 18 ani, Colegiul Naţional “Ghe. Munteanu Murgoci” și Cătălin Andrei Techiu, 19 ani, Liceul de Arte “Hariclea Darclee”), mențiune – Alexandru Mihai Iaurum, 18 ani, Liceul „Nicolae Iorga”, mențiune –Elena Loredana Panait – 15 ani, Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius”.

Marele premiu al Festivalului Concurs de Muzică Folk “Seară de Mai” a fost câștigat de Cătălina Bianca Chiburță, 18 ani, elevă la Colegiul Naţional “Ghe. Munteanu Murgoci”.

Festivalul Seară de Mai a fost constituit ca o rampă de lansare pentru tinerii care vor să-și afirme potențialul artistic în domeniul creației și interpretării muzicii folk.

Manager
Emanoil Mircea Ciucașu

 

Autor Redactia 26 Mai 2017, 11:22 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii