Asociația Creionăm Viitorul inaugurează a doua bibliotecă Creionăm Viitorul la Școala Gimnazială Cazasu

De Mihai Vintilă 28 Februarie 2025, 00:22 Cultura Brailei

Asociația Creionăm Viitorul inaugurează a doua bibliotecă Creionăm Viitorul la Școala Gimnazială Cazasu

Asociația Creionăm Viitorul continuă misiunea de a deschide noi orizonturi către cunoaștere prin inaugurarea celei de-a doua biblioteci Creionăm Viitorul, situată la Școala Gimnazială Cazasu. Evenimentul va avea loc joi, 6 martie 2025, la ora 9.30, și marchează o etapă importantă în construirea unui viitor mai luminos pentru copiii din mediul rural.

Noua bibliotecă este un spațiu modern, adaptat nevoilor fizice și emoționale ale preșcolarilor și școlarilor mici, oferind o selecție de titluri din literatura modernă pentru copii, care promovează valorile europene, inteligența emoțională și dezvoltarea armonioasă a micilor cititori. Prin această inițiativă, se urmărește încurajarea participării publice și a activismului civic în rândul celor 136 de copii de la grădinița și școala din Cazasu, contribuind astfel la dezvoltarea competențelor în domeniul civic.

Asociația își exprimă recunoștința față de doamna profesor Gabriela Vasilache, al cărei devotament și pasiune au jucat un rol esențial în alegerea acestei școli. De asemenea, un cuvânt de mulțumire este adresat Primăriei Cazasu și domnului primar Alexandru Popescu, precum și echipei de la Școala Gimnazială Cazasu, condusă de domnul profesor Petruș Dorobanțu, pentru sprijinul acordat.

Această inițiativă face parte din proiectul „Educație Civică pentru Generația Viitoare”, susținut de CeRe prin PROTEUS, care își propune dezvoltarea unei culturi a implicării și responsabilității sociale în rândul copiilor și al comunității locale, promovând totodată valorile și drepturile fundamentale ale Uniunii Europene în mediul rural. PROTEUS este finanțat de Comisia Europeană și derulat de Transatlantic Foundation (TF) în parteneriat cu CeRe, cu sprijinul Uniunii Europene.

Inaugurarea noii biblioteci reprezintă un pas important în cadrul inițiativei Bibliotecile Creionăm Viitorul, alăturându-se primei biblioteci inaugurate la Grădinița Măxineni în 2023. De asemenea, asociația lucrează la deschiderea unei a treia biblioteci în localitatea Pechea, o zonă afectată grav de inundațiile din 2024. Această realizare se datorează persoanelor care au redirecționat impozitul pe venit către asociație anul trecut, dar și generozității companiei Craita COM SRL, care a contribuit cu o parte din impozitul pe profit pentru acest proiect.

Pentru a susține extinderea Bibliotecilor Creionăm Viitorul în cât mai multe localități rurale, asociația încurajează cetățenii să redirecționeze impozitul pe venit. Cei interesați pot solicita formularul 230 prin email la: asociatiacreionamviitorul@gmail.com.

 

Autor Mihai Vintilă 28 Februarie 2025, 00:22 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii