Ziua Bibliotecarului din România

De Comunicat 23 Aprilie 2021, 22:23 Cultura Brailei

ziua bibliotecarului braila

23 Aprilie reprezintă pentru Biblioteca Județeană „Panait Istrati" Brăila o dublă sărbătoare: Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor, precum și Ziua Bibliotecarului din România. Alegerea zilei de 23 aprilie este pe deplin motivată, fiind legată de destinul a doi scriitori fundamentali pentru literatura universală: William Shakespeare și Miguel de Cervantes. În această zi, în toate țările lumii se desfășoară manifestări de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor și a bibliotecarilor, menite să încurajeze și să popularizeze lectura.

Considerând că lectura şi cartea nu pot fi gândite în afara bibliotecilor, începând cu anul 2005, în România se sărbătorește concomitent și Ziua Bibliotecarului. Cu acest prilej, instituția organizează în perioada 23 aprilie - 7 mai expoziția documentară „Ai carte, ai parte!", care poate fi vizionată la parterul Secției Împrumut pentru Adulți. Chiar dacă contextul actual al pandemiei ne limitează în multe privințe, bibliotecarii au planificat și organizat în această perioadă activitățile cât mai bine cu putință. Schimbările vin cu noi provocări pentru această profesie, dar și cu noi oportunități.

De asemenea, 2021 este anul în care la Brăila se sărbătoresc 140 de ani de la înființarea bibliotecii publice, prin semnarea Decretului 2134 din 1881, promulgat de regele Carol I la cererea unui comitet de inițiativă format din personalități de seamă ale urbei. În decursul timpului biblioteca s-a modelat după chipul, asemănarea și nevoile comunității din care face parte.

În această zi de rezonanță deosebită pentru domeniul cărților, dorim să le adresăm un călduros "La mulți ani" tuturor bibliotecarilor!

 

Autor Comunicat 23 Aprilie 2021, 22:23 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii