Valeriu Valegvi își lansează Singurătatea fulgului de zăpadă la Biblioteca Județeană Panait Istrati

Joi, 19 februarie 2026, ora 17:00, la Biblioteca Județeană Panait Istrati din Galați va avea loc evenimentul de lansare a celui mai recent volum de poezii al scriitorului Valeriu Valegvi, intitulat Singurătatea fulgului de zăpadă. Cartea, apărută anul trecut la Editura Neuma, va fi prezentată publicului într-o atmosferă dedicată poeziei contemporane.
La eveniment, vor lua cuvântul scriitorii Adelina Pop, Vasile Datcu, Adi George Secară și Cătălin Enică, care vor discuta despre carte și despre parcursul literar al autorului.
Originar din Galați, Valeriu Valegvi este membru al Societății Scriitorilor Costache Negri și al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași. De-a lungul unei cariere literare remarcabile, autorul a fost distins cu numeroase premii la festivaluri naționale și internaționale și a colaborat cu reviste de prestigiu, precum Antares, Contemporanul, Dacia literară, Dunărea de Jos, Pagini dunărene, Porto-Franco, Tomis și altele.
Evenimentul va avea loc în sala Fănuș Neagu, etajul 3, iar organizatorii vă invită să fiți alături într-o seară dedicată poeziei contemporane, într-o atmosferă plină de inspirație și reflecție. Vă așteptăm cu drag!












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu