VOCAL TRASH din SUA in concert la Braila
Marți, 7 iunie de la ora 19.30, pe scena de la Esplanadă, Ambasada SUA la București si Primăria Municipiului Brăila au plăcerea să invite iubitorii de muzică de calitate la spectacolul extraordinar al celei mai nonconformistetrupe din SUA, VOCAL TRASH .
Aflată pentru prima oară în România într-un turneu național această trupă compusă din muzicienide o mare valoare vor prezenta într-un program de-a dreptul incendiar numeroase piese cunoscute din repertoriul muzicii rock, pop, blues, hip-hop ale anilor ’80-’90, melodii celebre interpretate într-un stilcu totul original la instrumente din materialereciclabile.
Acești muzicieni, care pot interpreta atât piesecântate a capella (aranjamente vocale fărăacompaniament) sunt și intrumentiști virtuozi, artistice pot dansa de o manieră seducătoare, adevarați show-mani ce ne vor încânta , suntem siguri, într-un program de aproape două ore, într-o atmosferă atât de îmbietoare cum este Faleza Dunării.
La reușita acestui eveniment, pe lângă cei doi organizatori principali își vor aduce contribuția Teatrul Maria Filotti, Casa de Cultură a Municipiului Brăila și Școala Populară de Arte și Meserii Vespasian Lungu Brăila.
Intrarea este liberă.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu