Turneul național Spectacol în mișcare 2 ajunge la Brăila!

Conceptul artistic „Spectacol în mișcare 2” revine în 2026 cu un nou turneu național care îmbină, într-o formulă originală, spectacolul de teatru și lansarea de carte .
În centrul proiectului se află creația „Sub streașina Luceafărului de sidef”, semnată de Latip Abdul-Cair, autorul volumului și regizorul piesei de teatru, membru UNITER. Cartea a fost scrisă ulterior montării scenice, fiind inspirată din universul dramatic al spectacolului și oferind publicului o extensie literară a experienței teatrale.
Un element definitoriu al spectacolului este distribuția amplă și diversă, care reunește artiști de vârste diferite într-o formulă intergenerațională. Astfel, spectacolul creează un dialog artistic între generații, aducând pe scenă perspective și sensibilități diferite, într-o experiență teatrală complexă și profundă .
După succesul primei ediții din 2025, proiectul continuă printr-un turneu cultural itinerant care ajunge în mai multe orașe din România : Cluj-Napoca, Onești, Focșani, Tulcea și Brăila.
Pe 28 martie 2026, de la ora 17, Brăila devine una dintre opririle importante ale turneului național, organizat într-unul dintre cele mai reprezentative spații culturale ale orașului, Teatrul „Maria Filotti” .
Prin acest demers artistic, „Spectacol în mișcare 2” își propune să apropie publicul de teatru și literatură, transformând fiecare reprezentație într-o experiență culturală vie, în care scena, cartea și publicul se întâlnesc într-un dialog artistic autentic.
Această etapă a turneului este posibilă datorită găzduirii oferite de Teatrul „Maria Filotti” Brăila, mulțumiri pentru sprijinul acordat în realizarea acestui eveniment cultural.
Pe lângă cariera literară, Abdul-Cair este un organizator pasionat de evenimente culturale, coordonând mai multe trupe de teatru și promovând arta în diverse forme. Prin implicarea sa, Latip Abdul-Cair joacă un rol esențial în dezvoltarea scenei culturale contemporane.
Vă așteptăm la teatru!
Pentru detalii și informații suplimentare: Doinița Mihaela Stanciu, bibliotecar.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu