Corul mixt Trison participă la Festivalul Coral Internațional de la Niš. Serbia
În perioada 7-10 iulie 2022, Brăila va fi reprezentată în Serbia de dirijorii şi membrii „Trison”. Corul mixt „Trison” al Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” Brăila, dirijat de profesorii Marcica şi Ştefan Lupu, a fost selectat şi va participa la cea de-a XXVIII-a ediţie a Festivalului Coral Internațional de la Niš (Serbia), organizat de Centrul Cultural din cea de-a treia localitate ca mărime din ţara vecină.
Prestigiosul cor brăilean va susţine concerte în zilele de 8 şi 9 iulie, pentru ca în seara finală să participe la ceremonia de premiere și de interpretare, alături de celelalte ansambluri invitate. Prestația tuturor corurilor pe Scena de vară din Niš va fi evaluată de un juriu de experți desemnat de Consiliul Festivalului.
Corul a mai participat şi la alte festivaluri corale internaţionale desfăşurate în Cracovia – Polonia (2021), Canakkale – Turcia (2019), Karpenissi – Grecia (2018), Ohrid – Macedonia (2017), Preveza – Grecia (2016) etc. unde a obţinut numeroase diplome şi premii.
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu