Premieră la Teatrul de Păpuși Brăila. Șoricelul și podul fermecat

În avanpremiera vacanței de vară, Teatrul de Păpuși Brăila anunță lansarea unui nou spectacol în repertoriu, dedicat celor mici și întregii familii.
Evenimentul marchează premiera spectacolului „Șoricelul și podul fermecat”, ce va avea loc duminică, 14 iunie, de la ora 11:00, pe scena teatrului. Regia și scenariul sunt semnate de doamna Georgeta Lozincă, iar scenografia poartă amprenta talentatei Tünde Tomos. Muzica este compusă de Zeno Apostolache Kiss, în timp ce coregrafia a fost realizată de Julietei Iordache.
Distribuția este formată din actori de seamă ai teatrului: Alexandra Mertoiu, Ioana Popescu, Toni Gheorghe, Diana Grigoroșcuță, Ștefan Marius Șuta, Ionuț-Iulian Strat și Petru Nistor.
„Într-un pod, realitatea se transformă treptat, obiectele prind viață, iar cărțile devin porți către lumi fantastice. Un șoricel descoperă că imaginația poate schimba modul în care percepem lumea. Prin aventurile sale, spectacolul vorbește despre curaj, cunoaștere, puterea lecturii și importanța revenirii la cei dragi”, a declarat doamna regizor Georgeta Lozincă.
Spectacolul „Șoricelul și podul fermecat” promite să fie o experiență teatrală captivantă, plină de umor, fantezie și elemente vizuale surprinzătoare, adresată în special copiilor.
Lansarea oficială va fi un prilej pentru micii spectatori și părinți să pornească împreună într-o aventură magică, emoționantă și educativă, în atmosfera plină de imaginație a teatrului brăilean.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu