Omagierea lui Eminescu și a Culturii naționale, eveniment devenit tradiție pentru Cercul Militar Brăila

De Virgil Andronescu 15 Ianuarie 2017, 18:57 Cultura Brailei

Duminică, 15 ianuarie 2017, se împlinesc 167 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu. Vineri, 13 ianuarie, cu ocazia acestei zile, Cercul Militar Brăila a adus laolaltă brăileni care simt românește, care îl iubesc pe Eminescu, cetățeni pentru care opera eminesciană reprezintă sfințenia întru cuvântul strămoșesc. Adunarea a avut loc în fața monumentului poetului Mihai Eminescu din Grădina Mare a Brăilei. Și întâlnirea din acest an a avut o dublă însemnătate: ziua de naștere a domnului Eminescu și Ziua Culturii Naționale- ambele fiind marcate pe 15 ianuarie, acestea având mare importanță pentru limba română și pentru neamul românesc de pretutindeni. Ca și în ceilalti ani, au fost prezenți membrii Clubului Seniorilor din Înăvăţământ Brăila, membrii Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor Regina Maria - filiala Brăila, membri ai Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere Mihai Viteazul - filiala Brăila cât şi membri ai Consiliului Oamenilor Vârstnici Brăila, reprezentanții acestora au recitat din opera marelui Eminescu și au expus aspecte din opera şi viaţa marelui poet. La finalul evenimentului, toți cei prezenți au depus flori la bustul poetului.

Au mai fost prezenți: Tudorița Tarniță- jurnalist, Zeno Halupa- aforist, Alexandru Halupa- poet, Lt. Col. ( r. ) Virgil Cezar Postelnicu- organizator, Adriana Alexe- șef. Cercul Militar Brăila- ultimii doi au adus un omagiu poetului Eminescu și Culturii naționale.

Ziua Culturii Nationale Braila

Foto: Cercul Militar Brăila.

 

Autor Virgil Andronescu 15 Ianuarie 2017, 18:57 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii