Mansarda albastră a Casei de Cultura a Municipiului Braila

De Mihai Vintilă 26 Octombrie 2014, 11:17 Cultura Brailei

de Albastru

O manifestare nu poate fi definită drept bună sau rea decât foarte greu. Uneori o parte din public apreciază ceea ce s-a produs iar alţii desigur nu. Ei bine despre evenimentul de la Casa ”Petre Stefanescu-Goanga” de sâmbătă 25 octombrie sunt sigur că toţi participanţii pot spune că a fost albastră. De la virtuala mustaţă a umoristului Mihai Frunza care s-ar fi reflectat sigur în cravata sa ... albastră şi până la comentariile uneori de-a dreptul albastre pentru a nu le numi străvezii.

Pretextul a fost lansarea unei rapsodii în rame de artistul Florin-Gabriel Călin. Acuarelele sale reprezentând prin culoare și expresivitate stări emoționale într-o seamă de portrete. Redate într-un stil care mie cel puţin mi-au adus aminte de arta fotografică, acestea surprind fie personalităţi fie membrii ai familiei. Toate reuşesc să prindă acea tuşă specifică fiecărui chip.

Şi pentru că toate acestea trebuiau îmbrăcate s-a ales o haină muzicală cu nasturi umoristici. Grupul Generaţii condus de prof. Dumitru Popescu s-a ocupat de muzică fermecând auditorul cu melodiile folck iar cenaclul umoristic Ştefan Tropcea prin cei trei reprezentanţi prezenţi a asigurat descreţirea feţelor şi apariţia unor noi riduri de la prea mult râs. Alex.Hanganu, Mihai Frunza şi Stela Şerbu Răducan au ridicat albastrul la nivel de unică culoare.

O menţiune specială trebuie să o acordăm recitărilor actorului Florin Chirpac care a reuşit să găseasă din Eminescu şi Topîrceanu acele filoane de albastru perfecte pentru o astfel de manifestare. Acum nu îmi râmîne decât să observ că după o astfel de calitate a albastrului restul culorilor par terne.

 

Autor Mihai Vintilă 26 Octombrie 2014, 11:17 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii