Festivalul Concurs Întâlnirea Umoriștilor ediția a III-a

De Comunicat 15 Aprilie 2021, 19:38 Cultura Brailei

Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în colaborare cu Cenaclul Umoriștilor Brăileni (C.U.B.) Ștefan Tropcea, organizează cea de a treia ediție a Festivalului Concurs Întâlnirea Umoriștilor. Manifestarea va avea loc, în data de 15 mai 2021, la Brăila, la Casa Memorială Petre Ștefănescu-Goangă.

Festivalul se dorește a fi un eveniment anual, competitiv şi are drept scop cultivarea literaturii umoristice – fabula, poezia umoristică, schița umoristică, aforismul – în literatura de gen a urbei. La concurs poate participa orice creator din țară, indiferent de vârstă.

Concursul se va desfășura pe două secțiuni, UMOR PE RIME (fabulă şi poezie umoristică) și PROZĂ SCURTĂ (schiţă umoristică și aforisme), având o temă unică și anume Injecție. Concurenții pot participa la ambele secţiuni și subsecțiuni, însă nu pot obţine decât un premiu.

Lucrările vor fi trimise până la data de 30 aprilie 2021 (data poştei), într-un exemplar, cu motto (în plic se vor trece adresa, numărul de telefon şi, eventual, adresa de e-mail), pe adresa: Casa de Cultură a Municipiului Brăila, Piaţa Poligon, nr.2, Brăila, cu mențiunea: pentru concursul Întâlnirea Umoriștilor. Regulamentul concursului poate fi studiat pe site-ul instituției, la adresa www.culturabraila.ro

Lucrările primite vor fi analizate de un juriu prezidat de Mihai Frunză – președintele C.U.B. Câștigătorii vor fi anunțați în timp util. În cazul în care, din cauza pandemiei nu se va putea organiza Gala Laureaților, se va considera Festival Concurs prin corespondență.

 

 

Autor Comunicat 15 Aprilie 2021, 19:38 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii