Dublă lansare de carte Ioan Munteanu. Brăila acum o sută de ani: 1924 - documentar jurnalistic, completat și actualizat și Monografia comunității evreilor din Brăila

Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila organizează sâmbătă, 11 ianuarie 2025, de la ora 11:00, un eveniment cultural de excepție: lansarea cărților "Brăila acum o sută de ani: 1924 - documentar jurnalistic, completat și actualizat" și "Monografia comunității evreilor din Brăila", ambele semnate de profesorul Ioan Munteanu.
Evenimentul are o dublă semnificație, marcând atât lansarea lucrărilor, cât și omagierea autorului la împlinirea vârstei de 82 de ani. Profesorul Ioan Munteanu, Cetățean de Onoare al orașului Brăila, este recunoscut pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea istoriei și culturii locale, precum și pentru activitatea sa profesională în domeniul învățământului.
Cartea "Brăila acum o sută de ani: 1924" explorează viața socială, economică, politică și culturală a orașului, bazându-se pe documente din Arhivele Naționale, filiala Brăila, și pe colecțiile Bibliotecii Județene. Lucrarea oferă detalii fascinante despre bursa de cereale, activitățile portuare, agențiile de vapoare, personalități marcante, întâmplări notabile, precum cazul Terente, și multe alte aspecte din viața cotidiană a Brăilei anului 1924.
"Monografia comunității evreilor din Brăila" documentează contribuția evreilor la dezvoltarea orașului, începând de la statornicirea lor până în zilele noastre. Această comunitate, a doua ca mărime din țara Românească după București, a avut un rol esențial în viața comercială și culturală a Brăilei. Cartea include documente de arhivă și articole din presa vremii, oferind o perspectivă cronologică asupra istoriei acestei comunități.
Evenimentul va fi moderat de Dragoș Adrian Neagu, directorul Bibliotecii Județene "Panait Istrati", și Emanoil Ciucașu, directorul Centrului Cultural și de Agrement "Chira Chiralina". Invitat special va fi Nadia Ustinescu, președintele Comunității Evreilor din Brăila. Lansările vor fi prezentate de profesorii Ștefan Aftodor, Viorel Coman, Octavian Osanu și Vasile Ioan Zbarcea.
Evenimentul se va desfășura în Sala de Lectură de la etajul 1 al Bibliotecii Județene "Panait Istrati", situată în Piața Poligon, nr. 4. Publicul este invitat să participe la această manifestare dedicată istoriei și culturii locale.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu