Călătorii printre etnii

spectacolul “Călătorii printre etnii” are loc sâmbătă, începând cu orele 19.00, pe Esplanada Dunării
Sâmbătă, începând cu orele 19.00, pe Esplanada Dunării va avea loc un spectacol susținut de All's Choir, cor format din artiști de la Opera Română și Filarmonica ”George Enescu” București. Invitați la acest eveniment vor fi actorii Anca Sigartău, Marius Bodochi și ansamblurile ”Pandora” și ”Pandelașul” din Brăila. Spectacolul “Călătorii printre etnii” este organizat de SmartArt Association, Asociația Culturală Filo-Elenă ”Eleftheria”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila. Potrivit informațiilor furnizate de organizatori, participarea la spectacol se face respectându-se măsurile de protecție sanitară, purtarea obligatorie a măștii, în timp ce accesul la băncuțe va fi doar pentru persoanele vaccinate care pot dovedi acest lucru.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu