Biblioteca din Brăila celebrează Ziua Culturii Naționale cu expoziție dedicată lui Mihai Eminescu

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită în fiecare an la 15 ianuarie, marchează nașterea poetului Mihai Eminescu (1850-1889) și reprezintă un moment de profundă reflecție asupra valorilor culturale ale țării noastre.
Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila a celebrat această zi prin organizarea unei expoziții documentare intitulate „Trecut-au anii...”, amplasată la parterul Compartimentului Împrumut Carte pentru Adulți. Expoziția cuprinde volume semnate de Mihai Eminescu, precum și documente care ilustrează receptarea și interpretarea operei sale de-a lungul timpului.
Această inițiativă reprezintă, totodată, un omagiu adus creatorilor români din toate domeniile, fie că este vorba despre literatură, artă, muzică, teatru, cinematografie, sau despre mari personalități din istorie, politică și diplomație, care au contribuit la promovarea și păstrarea valorilor culturale naționale.
Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 15-28 ianuarie și a fost realizată cu pasiune de bibliotecara Doina Lalu.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu