Universitatea Danubius Galati: Conferinta nationala ”Cetatenia din perspectiva drepturilor fundamentale” - prima editie

De AGERPRES 04 Decembrie 2014, 10:16 Comunicate

Universitatea Danubius GalatiCercul Științific Studențesc de Drept Public ,,Nicolae Titulescu” din cadrul Facultății de Drept a Universității ”Danubius”, organizează prima ediție a Conferinței Naționale cu participare internațională ”Cetățenia din perspectiva drepturilor fundamentale”.

Evenimentul va avea loc la sediul Universității ”Danubius”, Sala Senatului, pe data de 12 decembrie 2014, începând cu orele 11:00.

Această conferință își propune să aducă la cunoștința studenților, dar și a participanților diferența dintre identitatea națională și naționalitate, importanța dobândirii și acordării cetățeniei etnicilor români de pretutindeni, în special celor din jurul frontierelor și din Balcani, prezentarea unor perspective ale modificării Legii nr. 21/ 1991 a cetățeniei române și, nu în ultimul rând, valoarea cetățeniei române pentru cei ce o redobândesc.

Evenimentul reprezintă și un bun prilej de relaționare și de generare a unor obiective comune privind colaborarea cu românii din teritoriile istorice, precum Republica Moldova, Transcarpatia, Timoc, Voevodina.

În cadrul Conferinței vor lua cuvântul următorii invitați: Asist. univ. dr. Andrei TINU, Vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie, Eugen TOMAC, Deputat în Parlamentul României, Mihai Răzvan STURZU, Deputat în Parlamentul României, Lect. univ. dr. Iulian SAVENCO, cadru didactic la Facultatea de Drept din cadrul Universității ,,Danubius” din Galați, Lect. univ. dr. Arthur TULUȘ, cadru didactic la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie a Universității ,,Dunărea de Jos” și reprezentanți ai Universității de Stat ,,B.P.Hașdeu” din Cahul, Republica Moldova.

Evenimentul se adresează studenților, cadrelor didactice și persoanelor interesate de această temă, în cadrul căreia vor fi abordate subiecte precum, cetățenia română — instrument de păstrare a identității cultural-lingvistice pentru etnicii români din teritoriile istorice sau obținerea cetățeniei între birocrație și rigoare.

Coordonator eveniment,
Andra-Mihaela Costache

 

Autor AGERPRES 04 Decembrie 2014, 10:16 Comunicate
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii