Guvernul României lansează a treia ediție a Programului de Internship la nivelul administrației publice centrale

De Redactia 02 Aprilie 2015, 16:36 Comunicate

Guvernul României lansează, la inițiativa prim-ministrului Victor Ponta,  a treia ediție a Programului de Internship la nivelul administrației publice centrale. Programul a debutat în 2013, cu 25 de tineri stagiari care au contribuit la activitățile din cadrul Palatului Victoria. În 2014, programul a fost extins la nivelul ministerelor și a totalizat peste 150 de stagiari.

Noutatea acestui an o reprezintă extinderea programului de Internship la nivelul instituțiilor din subordinea Cancelariei prim-ministrului, Secretariatului General al Guvernului si din cea a ministerelor. Astfel, aproape 50 de instituții din București vor primi aproximativ 300 de tineri cu vârsta de până la 25 de ani — un număr aproape dublu față de anul trecut și de 12 ori mai mult față de prima ediție.

O altă noutate importantă a acestui an este aceea că toți participanții vor beneficia de o bursă pe perioada stagiului de internship.

Dat fiind că, în anul 2013, mai puțin de 4% din funcționarii publici din România erau sub vârsta de 30 de ani, Guvernul României consideră o prioritate atragerea în administrația publică a cât mai multor tineri bine pregătiți (în țară sau în străinătate), inovatori și îndrăzneți, care să dea o nouă față administrației publice din România și care să contribuie la dezvoltarea țării.

Înscrierile pot fi făcute începând de mâine, 3 aprilie 2015.

Biroul de presă

 

Autor Redactia 02 Aprilie 2015, 16:36 Comunicate
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii