Politia Braila ne da un set de sfaturi pentru prevenirea evenimentelor rutiere

De IPJ Braila 02 Decembrie 2010, 22:10 Comunicate
Pentru informarea cetăţenilor şi, mai ales, a conducătorilor auto care circulă în municipiul şi judeţul Brăila sau care sunt în tranzit, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila informează că poliţiştii brăileni vor fi prezenţi pe arterele de circulaţie din municipiu şi judeţ pentru prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de poleiul care acoperă pe alocuri carosabilul.

De asemenea, în aceste condiţii de iarnă, pentru a preveni producerea accidentelor în condiţii meteorologice nefavorabile, poliţiştii recomandă următoarele:

1. Dotaţi-vă autovehiculul cu anvelope neuzate şi specifice sezonului rece sau cu lanţuri antiderapante;
2. Nu urcaţi la volan în stare avansată de oboseală sau dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
3. Nu minimalizaţi importanţa condiţiile meteo. Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă asupra condiţiilor meteo-rutiere şi a stării carosabilului, alegându-vă rutele de deplasare cele mai indicate;
4. Evitaţi pe cât posibil să conduceţi autovehiculul după lăsarea serii sau pe timpul nopţii;
5. Verificaţi ca starea tehnică a autovehiculului să fie corespunzătoare deplasării pe care doriţi s-o efectuaţi;
6. Nu uitaţi să vă puneţi centura de siguranţă;
7. Controlaţi starea de funcţionare a lămpilor de poziţie, de frână şi a semnalizatoarelor;
8. Pe timpul deplasării, adoptaţi o conduită preventivă - depăşire, viteză, prioritate, zone frecventate de copii, pentru a vă proteja de implicarea în accidente. Distanţa faţă de autovehiculele care circulă în faţă sau în paralel trebuie să fie mai mare pe drum alunecos, iar viteza de deplasare mai redusă, atât pentru a se evita coliziunea cu cei din faţă, cât şi pentru a nu fi obligaţi să frânaţi brusc, fapt care duce la derapare şi lovirea celor care circulă în paralel!
9. În condiţii de zăpadă şi polei, nu frânaţi brusc, apâsând pedala de frînă. Folosiţi cu precădere frâna de motor, prin trecere de la o traptă de viteză superioară la una inferioară!
10. Pe vreme de ploaie, lapoviţă sau ninsoare, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz când observaţi că din sens invers vin alte autovehicule;
11. Respectaţi restricţiile de viteză care sunt stabilite prin indicatoare de restricţie şi avertizare;

 

Autor IPJ Braila 02 Decembrie 2010, 22:10 Comunicate
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii