Paşaport pentru performanţă - concurs lansat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti

De Redactia 31 Martie 2015, 08:45 Comunicate

concurs pasaport performantaCompania Naţională Aeroporturi Bucureşti a lansat, joi, 26 martie, concursul ”Pașaport pentru performanță”, destinat pasagerilor Aeroportului Internațional Henri Coandă București. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, își propune să promoveze înotul și să susțină performanța în natația românească.

Concursul, la care pot participa toți pasagerii Aeroportului Henri Coandă, se va desfășura în perioada 26 martie – 9 aprilie și are ca premii, printre altele, abonamente de înot pentru copii, echipamente oficiale de antrenament, seturi de costum, cască și ochelari, căști, tricouri cu însemnele României, care vor fi oferite cu generozitate de marea campioană Camelia Potec.

Acest eveniment face parte din programul "CNAB promovează valoarea!", programul cu profil cultural-educaţional prin care Compania Națională Aeroporturi București susține performanța, reperul pe care îl avem ca ţintă în toate activităţile derulate, inclusiv prin promovarea unor activităţi cu profil sportiv.

Regulament - „Paşaport pentru performanţă!
”SECŢIUNEA 1. ORGANIZATORUL CONCURSULUI
Concursul „Paşaport pentru performanţă” este organizat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, cu sediul în Calea Bucureștilor nr. 224 E, Otopeni, județul Ilfov, Cod poștal 075150, România, în colaborarea cu Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, cu sediul în Strada Maior Coravu, nr. 34-36, Sector 2, Bucureşti, Cod poştal 021972, România.

Concursul se va desfăşura conform prezentului Regulament, ale cărui prevederi sunt obligatorii pentru toţi participanţii. Regulamentul oficial în cauză este întocmit şi făcut public conform legislaţiei aplicabile în România.

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica sau schimba regulamentul, cu obligaţia de a anunţa publicul în mod oficial, în aceeaşi manieră în care a fost făcută şi informarea iniţială.

 
SECŢIUNEA 2. LOCUL ŞI DURATA DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI
Concursul „Paşaport pentru performanţă”se desfăşoară în perioada 26 martie 2015
- 9 aprilie 2015 inclusiv, în Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

SECŢIUNEA 3. DREPTURI ŞI CONDIŢIILE DE PARTICIPARE
Concursul este accesibil pentru orice persoană fizică care are vârsta minima împlinită de 18 ani, indiferent de sex, naţionalitate sau religie, precum şi părinţilor/tutorilor/reprezentanţilor legali ai copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 10 ani, indiferent de naţionalitate, domiciliu, rasă, sex sau religie, rezidenţi în România, care respectă condiţiile prezentului regulament şi care urmează indicaţiile prezente în acest Regulament pentru a-şi valida participarea.

Nu pot participa organizatorii concursului (membrii juriului, angajaţii Serviciului Comunicare din cadrul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti) şi nici reprezentanţii Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern sau rudele de gradul I ale acestora.

Participarea la acest concurs are valoare de acceptare integrală, liber consimţită şi în afara oricărei constrângeri a prevederilor prezentului regulament. Dreptul de participare aparţine în exclusivitate participantului care îndeplineşte condiţiile impuse de Regulament. Dreptul de participare la concurs este anulat automat în situaţia în care o persoană furnizează date sau informaţii false, eronate sau necorespunzătoare în completarea datelor personale.

SECŢIUNEA 4. PROTECŢIA DATELOR PERSONALE
Tuturor participanţilor le sunt garantate drepturile în conformitate cu Legea 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie aacestor date, respectiv dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenţie, dreptul de opoziţie, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de a se adresa justiţiei.

Organizatorul va utiliza datele personale furnizate de către participanţi la înscrierea în concurs exclusiv în scopul anunţării şi identificării câştigătorilor

SECŢIUNEA 5. MECANISMUL CONCURSULUI
Participanţii vor afla de concurs de pe site-ul oficial al Aeroportului Internaţional Henri Coandă, www.bucharestairports.ro şi pe site-ul Federației Române de Natație www.swimming.ro şi în aeroport, în spaţii special amenajate.

Participanţii se pot înscrie în concurs în perioada 26 martie 2015-9 aprilie 2015 inclusiv, astfel:

1. Completează talonul de concurs, care se găseşte în aeroport, în locuri accesibile, vizibile şi uşor identificabile pasagerilor.
2. Taloanele vor fi introduse de către participanţi în cutiile special amenajate, amplasate în locuri uşor identificabile ale Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti
3. Formularul va conţine următoarele câmpuri obligatorii:
- Răspunsul la întrebarea „În ce an a câștigat Camelia Potec aurul olimpic?”
- Nume
- Prenume
- Adresa de email
- Telefon

Fiecare participant la concurs poate completa un singur talon.
Prin înscrierea la concurs, participantul, precum şi părintele/tutorele/ reprezentantul legal garantează că are vârsta minimă împlinită de 18 ani şi că are un copil cu vârsta cuprinsă între 5 şi 10 ani şi poate dovedi ulterior cu acte.

Un participant poate fi descalificat în orice moment dacă organizatorul observă orice fel de comportament considerat nepotrivit cu concursul şi prezentul regulament. Organizatorul consideră înscrierea la concurs ca o acceptare implicită a acestui regulament şi consideră orice date cu privire la participant adevărate şi corecte. În cazul descoperirii oricăror neconcordanţe referitoare la cele de mai sus, organizatorul nu va considera respectiva participare validă

SECŢIUNEA 6. PREMIILE CONCURSULUI
Premiile pentru orice persoană fizică care are vârsta minimă împlinită de 18 ani, indiferent de sex, naţionalitate sau religie sunt:
- 2 echipamente oficiale de antrenament;
- 2 seturi de slip/costum, cască și ochelari;
- 5 căști cu însemnele României;
- 5 perechi de ochelari;
- 2 tricouri cu însemnele României;
- 2 perechi de pantaloni scurți cu însemnele României;
- 1 rucsac cu însemnele României;
- 2 perechi de papuci Arena;
- 1 geantă de voiaj.
Premiile pentru părinţii/tutorii/reprezentanţii legali ai copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 10 ani, indiferent de naţionalitate, domiciliu, rasă, sex sau religie, rezidenţi în Romania sunt:
- 6 abonamente de înot la cel mai apropiat bazin pentru copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 10 ani.

SECŢIUNEA 7. DESEMNAREA CÂŞTIGĂTORILOR
Câştigătorii vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi filmată, după închiderea concursului, la o dată stabilită ulterior, de către o comisie formată din reprezentanţi CNAB şi Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern. Filmul extragerii va fi făcut public pe site-ul aeroportului şi pe pagina oficială de Facebook Bucharest Airports.

SECŢIUNEA 8. NOTIFICAREA ŞI PREDAREA PREMIILOR
Câştigătorilor concursului li se va aduce la cunoştinţă rezultatul concursului în 24 de ore după încheierea tragerii la sorţi şi jurizării, astfel: vor fi contactaţi prin intermediul datelor de contact pe care le-au completat în talonul de concurs.

În cazul în care câştigătorii nu trimit în 72 de ore informaţiile solicitate de Organizator sau dacă au furnizat date de contact eronate/ incomplete, premiul se va acorda altui utilizator, ales de Comisia prestabilită prin același mecanism. Organizatorul nu este responsabil pentru întarzierea anunţării câştigătorilor din motive care nu ţin de el.

Câştigătorii vor intra personal în posesia premiului, începând cu o dată stabilită ulterior, astfel:
1. Dacă este din Bucureşti, câștigătorul îşi va ridica premiul de la sediul CNAB, Calea Bucureștilor nr. 224 E, Otopeni, județul Ilfov, Cod poștal 075150. Câştigătorul va prezenta buletinul sau cartea de identitate şi certificatul de naştere care să confirme că sunteţi părinţi/tutori/reprezentanţi legali ai unui copil cu vârsta cuprinsă între 5 şi 10 ani.
2. Dacă este din afara Bucureştiului, câştigătorul va primi premiul prin curier. Înainte de trimiterea premiului, câştigătorul/câştigătoarea trebuie să trimită pe fax/ e-mail organizatorului o copie după buletin sau cartea de identitate, adresa de expediere, precum şi o copie a certificatului de naştere care să confirme că sunteţi părinţi/tutori/reprezentanţi legali ai unui copil cu vârsta cuprinsă între 5 şi 10 ani.

SECŢIUNEA 9. ÎNCETAREA CONCURSULUI
Prezentul Concurs va înceta de drept la data de 9 aprilie 2015, ora 24.00 şi poate înceta înainte de termen numai în cazul producerii unui eveniment de forţă majoră - de natură a face imposibilă derularea.

SECŢIUNEA 10. REGULAMENTUL CONCURSULUI
Regulamentul Concursului este disponibil în mod gratuit pe site-ul oficial al aeroportului www.bucharestairports.ro și pe site-ul Federației Române de Natație www.swimming.ro şi pe adresa de Facebook Bucharest Airports. Prin participarea la acest Concurs, participanţii sunt de acord să se conformeze acestui Regulament. Orice modificări ale prezentului Regulament vor fi comunicate pe site şi pe contul de Facebook Bucharest Airports.

SECŢIUNEA 11. LITIGII
Eventualele litigii apărute între Organizator şi participanţii la concurs se vor rezolva pe cale amiabilă. Organizatorul nu îşi va asuma nicio răspundere cu privire la pretenţiile terţilor sau ale instituţiilor asupra premiilor câştigate de către participanţi.

Organizatorul nu îşi asumă nicio răspundere cu privire la nefuncţionarea reţelelor de telefonie fixă şi/sau mobilă sau a reţelelor de Internet.
Organizatorul nu îşi asumă nicio răspundere în cazul în care îi sunt comunicate informaţii false sau eronate.
Organizatorul nu răspunde pentru eventuale disfuncţionalităţi în derularea concursului ca urmare a acţiunilor unor terţi cum ar fi: distribuitori de energie electrică, operatori, proprietari sau administratori ai reţelelor de telecomunicaţii sau alţii asemenea.
Organizatorul îşi rezervă dreptul unilateral de a descalifica un talon participant la concurs, dacă va considera că acesta are conţinut licenţios sau indecent.
Organizatorul îşi asumă responsabilitatea numai în ceea ce priveşte acordarea premiilor.
Organizatorul nu este răspunzător sub nicio formă pentru conţinutul generat şi pentru utilizatorii înscriși în acest concurs ori pentru consecinţele care decurg din acestă acţiune.

SECŢIUNEA 12. REGULI ŞI CONFLICTE
Participarea la acest concurs, respectiv obiectul acestor reguli, presupune acceptarea completă şi automată, fără restricţie, de către participant a regulilor menţionate. Orice contestare, de orice tip, a acestor reguli sau a concursului va fi soluţionată doar de către CNAB şi Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, în mod absolut.

Orice decizie a CNAB şi Federaţia Româ nă de Nataţie şi Pentatlon Modern şi orice modificare a acestor reguli vor face obiectul unui amendament care va fi disponibil pe site-ul www.bucharestairports.ro şi pe site-ul Federației Române de Natație www.swimming.ro, precum și pe pagina de Facebook Bucharest Airports

 

Autor Redactia 31 Martie 2015, 08:45 Comunicate
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii