Jandarmeria Română gazda reuniunii grupului de lucru a Comitetului Interministerial de Nivel Înalt al Forţei de Jandarmerie Europene

De IJJ Braila 20 Septembrie 2015, 19:04 Comunicate

Jandarmeria Română a găzduit la Bucureşti, cel de-al treilea grup de lucru sub Preşedinţia Română a CIMIN (Comitetul Interministerial de Nivel Înalt al Forţei de Jandarmerie Europene - EUROGENDFOR) joi 17 septembrie.

În debutul lucrărilor celui de-al treilea grup de lucru sub Preşedinţia Română a CIMIN, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, s-a desfăşurat o ceremonie militară în cadrul căreia a fost arborat drapelul EUROGENDFOR, în acordurile imnului Uniunii Europene intonat de Muzica Reprezentativă a Jandarmeriei. Cu acest prilej s-a marcat și împlinirea, la 17 septembrie 2015, a 11 ani de la semnarea, la Noordwijk, a Declaraţiei de Intenţie prin care Franţa, Italia, Spania, Portugalia şi Olanda au creat Forţa de Jandarmerie Europeană.

La cel de-al treilea grup de lucru sub Preşedinţia Română a CIMIN, alături de ofiţerii specialişti ai Jandarmeriei Române, au participat delegaţii reprezentând ţările membre (Franţa, Italia, Spania, Olanda, Portugalia, România şi Polonia), partenere (Lituania) şi observatoare (Turcia) ale EUROGENDFOR, precum şi reprezentanţi ai Comandamentului Permanent de la Vicenza, Italia (structura de comandă a EUROGENDFOR).

Dezbaterile în cadrul grupului au vizat cooperarea cu reprezentanţii UE, ONU şi NATO, precum şi extinderea relaţiilor bilaterale cu reprezentanţii forţelor de poliţie ale altor state.

În ceea ce priveşte implicarea operaţională în teatrele de operaţii internaţionale, au fost abordate angajamentele EUROGENDFOR în Mali (misiunea Uniunii Europene - EUCAP SAHEL), în Republica Centrafricană (misiunea Uniunii Europene - EUMAM RCA) şi în Republica Islamică Afganistan (misiunea NATO – Resolute Support).

În prezent, Jandarmeria Română participă la misiunea NATO Resolute Support Afghanistan, cu 25 de jandarmi, dintre care în premieră trei sunt femei, contribuind la pregătirea forţei de poliţie afgane, prin activităţi de mentorat şi consiliere. Totodată, un ofiţer din Jandarmeria Română este dislocat în cadrul angajamentului EUROGENDFOR din EUCAP SAHEL MALI.

De asemenea, s-a luat în discuţie propunerea Preşedinţiei Române a CIMIN privind lansarea unui proiect comun, în urma căruia să existe o abordare unitară, plecând de la standardele UE, ONU, NATO şi OSCE, în privinţa pregătirii în centrele specializate ale ţărilor membre a reprezentanţilor forţelor de poliţie cu statut militar din ţările unde EUROGENDFOR execută misiuni.

 

Autor IJJ Braila 20 Septembrie 2015, 19:04 Comunicate
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii