Finanțarea de la bugetul de stat a Bisericii Ortodoxe

De Redactia 07 Decembrie 2015, 10:13 Comunicate

În urma convorbirii telefonice a Domnului Premier Dacian Cioloș cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în dimineața zilei de 6 decembrie 2015, domnul premier a precizat faptul că noul buget pe anul 2016 prevede o creștere a salariilor clerului și că Guvernul României va căuta soluții pentru a sprijini în continuare construirea Catedralei Mântuirii Neamului, iar la viitoarele rectificări de buget, în funcție de posibilități, să fie sprijinite și alte lăcașuri de cult aflate în construcție.

S-a convenit ca relațiile dintre Guvern și Biserică să fie în continuare relații de cooperare și înțelegere comună a priorităților spre binele poporului român.

Patriarhul României a mulțumit Domnului Premier Dacian Cioloș pentru înțelegere și sprijin față de Biserică. Totodată, Preafericirea Sa a subliniat faptul că Biserică va sprijini eforturile Guvernului României de a îmbunătăți condițiile de educație a copiilor și tinerilor din mediul rural, precum și eforturile pentru creșterea calității actului medical din spitale.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Autor Redactia 07 Decembrie 2015, 10:13 Comunicate
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii