Un om între oameni
Se culeseseră viile si floarea soarelui, iar gospodinele erau la culesul porumbului. Într-o astfel de zi a venit pe lume colonelul Costică Gavrilă în localitatea Romanu, judetul Brăila. Se trage dintr-o familie de plugari din tată în fiu, pe linie paternă, si de dascăli, pe linie maternă. Părintii i-au fost model de demnitate, iar bunicul David, cântăret la strană și învătător, l-a îndrumat în toate.
A fost un copil năstrusnic, dar întelegător. A făcut clasele I-IV în sat, apoi a urmat liceul "Nicolae Bălcescu" în Brăila. De perioada adolescentei îsi aminteste cu drag, e prima la care s-ar întoarce cu toată inima dacă timpul s-ar da înapoi. Licean fiind îsi purta cu mândrie uniforma, pe care o respecta cu sfintenie, iar năzbâtiile din vremea aceea îi palpită și acum inima cu fior de joc.
Mama si-ar fi dorit să se facă învătător ca bunicul, tatăl alături de bunic insistau să intre în tagma preotiei, dar tânărului îi era sortită altă cale. Într-o seară a vacantei de vară, a mers cu "nenica" la păscut. Era un văr de-al mamei cu o figură spartană, cu un fizic viguros, înalt ca bradul, de-a dreptul intimidant, dar avea si o cultură dezvoltată care îl fascina pe tânărul nostru. Privind la stele, i-a povestit întâmplări din războiul la care fusese nevoit să ia parte, transmitându-i admiratia pentru armată. La un moment dat, acesta îi spune: "Măi, nepoate, neam de neamul nostru nu a învătat atâta carte cât înveti tu. Măi, nepoate, tu să te faci ofiter".
Având o personalitate puternică, a izbutit să iasă victorios în conflictul familial creat de noua orientare profesională, iar Costică Gavrilă îsi urmează visul de a ajunge la o scoală militară. În august 1952 a intrat la Scoala de ofiteri infanterie nr. 1 Sibiu, iar după scoala de la Sibiu, a urmat cursurile Centrului de perfectionare de la Făgăras.
Însă, a făcut în asa fel încât a împlinit si visurile părintilor săi. A devenit profesor în cercetare initiindu-se astfel în arta de a educa, iar credinta a investit-o în profesia sa si în marile valori pe care le-a rezumat într-un dicton al Asociatiei Comunitare a Cercestasilor României, filiala Decebal, pe care a înfiintat-o în Brăila, după ce s-a retras din învătământul militar: "Demnitate, iubire și decentă".
Nu s-a retras din vointă proprie, ci din cauza desfiintării catedrei în cercetare, fapt ce a năruit toată munca sa. Fire idealistă, la început a fost dezamăgit, dar pe parcurs a descoperit bucuriile meseriei în care s-a implicat trup si suflet. Memoriile la care, de altfel, lucrează găzduiesc desfăsurarea celor 42 de ani de muncă în slujba Armatei Române.
Faptul că a fost un profesor exceptional reiese din mărturiile numerosilor elevi care i-au trecut prin mână si care au ajuns oameni adevărati. Ce îti poti dori mai mult ca profesor decât să îl auzi pe generalul cu 5 stele spunând: "Domnule profesor, la fiecare stelută pe care am obtinut-o se află contributia dumneavoastră".
Porecla sa era "Masculul" si i s-a tras de la îndemnul cu care îsi corija studentii: "Fii, măi, mascul, nu mârlan!". I-a avut colegi pe profesorii săi la Sibiu, iar dragostea studentilor, cu care nu era deloc indulgent, s-a manifestat în diverse feluri atrăgând invidii nefondate asupra sa. Majoritatea elevilor săi gândindu-se la anii formării lor, îl mentionează cu respect și entuziasm pe colonelul Costică Gavrilă ca pe un părinte.
L-am întrebat despre esecuri, acestea tin de sănătate. Perfectionist, nicicând nu a urmărit succesul, totusi realizările sale dovedesc că l-a obtinut. Mândru este de toti copiii săi, naturali si de la scoală. Pe proprii copii i-a învătat să muncească, să obtină totul pe cont propriu, la fel cum învătase si el de la părintii săi: "Uitati-vă la mine si la mama voastră (învătătoare de mare calibru), dacă vreti să obtineti ceva, munciti să ajungeti ca noi!" Fiul a urmat o carieră în Armată Română la fel ca tatăl, depăsindu-i cu mult functia, iar fata lucrează la SRI.
Odată retras la Brăila, a înfiintat cercetăsia pe care a vrut-o o scoală de educatie civică si patriotism, dar s-a lovit de reticenta si indiferenta celor multi nereusind să atingă nivelul dorit. Totusi, a condus si îndrumat sute de copii prin toată tara si în străinătate nu atât pentru recreere, cât pentru învătare practică.
A doua oară ce ar face? S-ar implica si mai mult, desi sub o privire retrospectivă pare că a făcut imposibilul. Acum aflat la bătrânete încă luptă cu toate fortele pentru lucrurile în care crede. Pentru rezumarea personalitătii sale sunt suficiente cele mărturisite de el în timpul interviului:
„Mi-am făcut din profesie un cult fiind ofiter cercetas militar. Educatia este filozofia vietii mele, sunt convins că o comunitate educată e cultă si prosperă. Iubesc natura si caut să o cunosc cât mai mult. Sunt un dac si studiez dacologia, care este evanghelia poporului meu. Sunt mândru de tara mea".
„Mă dezgustă tot ceea ce derapează de la o conduită decentă. Acest lucru înseamnă pentru mine ineducatie. Detest minciuna si oamenii care se folosesc de ea pentru a-si atinge scopurile. Nu-mi plac oamenii care nu stiu pentru ce trăiesc si ce vor de la viată".












Daca am avea asemenea concetateni atit la nivel central csi mai ales aici in ROMANU sigur n-as scrie acest mesaj sub imboldul regretelor.Pacat ca intodeauna de unele persoane ne aducem aminte atunci cind sunt spre sfirsitul vieti. Asa e in ROMINIA..........
Pentru cei ce-l cunosc , articolul ar putea fi doar o\"fraza\" din povestea \"Colonelului \" asa cum il numesc majoritatea cunoscutilor lui. Pentru cei cu care a lucrat , la un palier profesional a ramas un exemplu si un fost dom\'Profesor gata sa-l salute cu stima , militareste si cu mesajul \"Demnitate si respect\" . Daca despre onoare si respect ar trebui sa facem o lista , in primele randuri ar trebui sa fie si colonelul Gavrila. Despre cei multi din satul lui, numai de bine, pe care i-a putut ajuta cu cate-un comision facut la armata sau pe la vreun director la angajare , e de bine . Restul, ca tot romanu(Romanul) impartial privitor de Antene si visator la cai verzi pe garduri, nu avem prea multe pretentii . In rest, cuvinte putine despre oameni de calibrul sau. Din fericire sau din pacate armata nu se mai face, caci daca era obligatorie, Colonelul Gavrila era cel mai iubit dintre poporeni!