Spectacol umanitar la Pechea organizat de Asociatia Viitorul Sperantei Braila
Organizatorii spectacolului au fost Asociatia umanitara "Viitorul Sperantei", presedinte Dumitrica Carlan, vicepresedinte Carlan Costel si primarul comunei Pechea, Mihaita Mancila. Programul a fost sustinut de solisti de muzica populara din orasele Braila si Galati.
Printre solistii care au raspuns invitatiei organizatorilor si au sustinut un frumos program artistic s-au numarat: Gore Belanschi, Sacalus Tudorel, Mioara Manoila,Ioana Rotaru, Maria Margineanu, Constantin Steluta, Formatia Cromatic (Radu Mioara si Radu Viorel), Sica Marin, Vasilica Tonu, Dumitra Vlase, Cristian Mateciuc, Simona Solomon, Carmen Teodorascu, Marcel Chipaila, Maria Casu.
Asociatia umanitara "Viitorul Sperantei" are drept scop ajutorarea persoanelor defavorizate si incearca sa le redea speranta intr-un viitor mai bun. Pentru ajutorarea unor copii cu dizabilitati sau bolnavi de cancer, Asociatia a organizat spectacole caritabile in orasul Braila cat si in localitati din judet, acolo unde locuiesc copiii, de fiecare data implicandu-se si primarii localitatilor respective.
Rand pe rand, artistii, imbracati in frumoase costume nationale, au interpretat melodii de muzica populara, prestatia lor incantand publicul spectator care i-a rasplatit cu ropote de aplauze. Si desi sonorizarea a cam lasat de dorit, experienta si presatia artistilor a facut ca spectacolul sa fie un succes. Printre cei care au evoluat pe scena s-au aflat si soliste originare din Pechea.
Primarul comunei Pechea, Mihaita Mancila, a multumit Asociatiei "Viitorul Sperantei", si artistilor pentru spectacolul caritabil organizat pentru ajutorarea copilului Ionita Loredana Elena, dar si participantilor la spectacol. "Ma asteptam ca locuitorii din Pechea sa participe in numar mai mare la acest spectacol. Pe viitor voi lua masuri de popularizare intensa a unor astfel de manifestari" a precizat primarul.
Primarul comunei Pechea a donat, in nume propriu, suma de 1500 lei si va incerca, din cate ne-a spus, sa gaseasca posibilitati de ajutor si din fondurile primariei si a unor sponsori locali.
M-a bucurat totusi faptul ca in sala au fost multi copii care, spre finalul spectacolului, s-au prins in hora alaturi de solisti.
Dupa spectacol, in drumul spre casa, Maria Casu, absolventa a Scolii Populare de Arta, care a interpretat cateva melodii foarte frumoase si s-a prins in hora alaturi de copii, mi-a marturisit ca lucreaza ca asistenta la sectia de neurologie a Spitalului Judetean Braila. Cunoaste mai bine ca nimeni altul ce inseamna durerea si boala pentru ca este inconjurata zilnic de asa ceva.
A bucurat-o foarte mult faptul ca a putut participa, alaturi de ceilalti solisti, la acest spectacol caritabil si in viitor, de cate ori programul de lucru ii va permite, va raspunde cu drag unor astfel de invitatii.
Sa uram succes Asociatiei umanitare "Viitorul Sperantei" in organizarea actiunilor caritabile pentru ajutorarea copiilor cu dizabilitati si a celor care sunt bolnavi si pentru care tratamentul este costisitor.
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile







Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu