Octavian Goga (1881-1938), 75 de ani de la moarte - partea a II-a

În primavara anului 1913, O. Goga, împreuna cu Hortensia si o vreme cu fratele sau Eugen, calatoreste din nou în Franta, Italia, Elvetia, Spania, Algeria, Maroc, Egipt. Vara anului 1913 a fost tragica pentru sufletul atât de sensibil al lui O. Goga, întrucât poetul si-a pierdut doi dintre cei mai intimi prieteni, pe Ilarie Chendi si St. O. Iosif, iar pe 13 septembrie 1913 a murit geniul national al întregului popor românesc, Aurel Vlaicu.
 
Stabilit în 1914 la Bucuresti, O. Goga se alatura gruparii filo-antantiste, care cerea imperios intrarea României imediat în conflagratie alaturi de Antanta, dând dreptate marelui barbat de stat Ion I. C. Bratianu care mentinea tara în neutralitate pâna se va obtine, din partea Antantei, tratate politice si militare favorabile noua.

În 1916, O. Goga s-a înrolat ca voluntar în armata româna împreuna cu fratele sau Eugen, în Regimentul 80 infanterie si a fost trimis la Turtucaia. Aici apare Gazeta ostasilor, la care a lucrat O. Goga. În aprilie 1917, Goga este trimis în Rusia, cu o delegatie româneasca, pentru a obtine repatrierea prizonierilor ardeleni si pentru introducerea drepturilor politice românilor din Basarabia. În octombrie 1918, la Paris a fost ales Consiliul National al Unitatii Române, presedinte fiind Take Ionescu, iar printre vicepresedinti se afla si O. Goga.

Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 a însemnat împlinirea visului de viata al tribunului transilvanean, O. Goga pentru care a militat, a luptat si s-a sacrificat. Anul 1919 debuteaza pentru O. Goga cu o încarcatura tensionala deosebita, activitate intensa la Paris în cadrul Comitetului National pentru mentinerea relatiilor importante cu Franta, Italia, Anglia. Aici a intervenit pentru Aron Cotrus, care a fost scos din lagarul de prizonieri si transferat sa lucreze la Legatia României din Roma. Sentimental cum era, ramâne profund impresionat de disparitia lui Gh. Pop de Basesti în 1919, care la 1 Decembrie 1918 a rostit: „Acum, slobozeste Doamne pe robul tau, caci ochii lui vazut-au mântuirea. De acum pot muri fericit, caci am vazut marele ideal împlinit”. Corifeul Marii Uniri îsi exprima fericirea folosind vorbele biblice ale credinciosului Simeon, de acum 2000 de ani, caruia i-a fost dat sa vada pe pruncul Iisus, iar ochii lui vazut-au mântuirea; tot asa, si lui, si neamului românesc le-a fost dat sa vada si sa traiasca clipele traite de Simeon, rasplata lui Dumnezeu pentru doua mii de ani de robie.

Dupa Marea Unire, O. Goga, ca sef al al resortului de propaganda al Consiliului Dirigent, pe lânga angajarea în lupta politica, se straduia sa faca fata si îndatoririlor resortului de propaganda al Consiliului Dirigent, pe lânga angajarea în lupta politica, se straduia sa faca fata si îndatoririlor resortului.

O. Goga facea eforturi sustinute pentru a repatria de la Budapesta arhive, documente, bunuri de arta, valori culturale si spirituale apartinând Transilvaniei românesti care, de-a lungul secolelor fusesera înstrainate din patrimoniul autohton, luând calea strainatatii. Cu toate eforturile si cu toate interventiile facute de O. Goga, autoritatile maghiare au refuzat sa predea românilor patrimoniul ce i se cuvenea de drept. Toate acestea se întâmplau când înca armata româna era în Budapesta, iar dupa plecarea ei nimic nu s-a mai rezolvat.
 
În aceste luni de intensa framântare si autoritate politica, pe plan familial, afectiv, O. Goga are de înfruntat unele probleme de maxima importanta pentru viitorul sau, întemeierea unui nou camin. Pentru aceasta a trebuit sa rezolve problema divortului dintre el si Hortensia, dar si cea a divortului dintre Veturia si Lazar Triteanu. La 15 ianuarie 1921, O. Goga s-a casatorit cu Veturia si s-au stabilit la castelul Ciucea, lânga Cluj, ce a apartinut poetului Ady Endre, bun prieten cu poetul, aici traind adevarate clipe de fericire.

O. Goga „figura reprezentativa a generatiei sale”, având în mâinile sale tot ce îsi dorea pentru a putea ramâne mare poet, dramaturg, publicist si orator nepereche, toate acestea a început sa le preschimbe într-un loc de deputat, fotoliu ministerial, apoi prezidential de partid si de guvern, ajungând în vârful piramidei, dar sa vedem cu ce pret.

A dorit foarte mult ca un ardelean sa se impuna si sa ajunga un politician respectat pe meleagurile dâmbovitene. În calitate de membru al Academiei Române participa, în perioada 15-17 octombrie 1922, la Alba Iulia, la încoronarea Regelui Ferdinand si a Reginei Maria, eveniment care trebuia „sa consfinteasca pentru vecie unirea tuturor românilor sub sceptrul Regelui Ferdinand”.
 
În ultimele zile ale lunii noiembrie 1922, la Satu-Mare, se stingea din viata parintele Vasile Lucaciu. La înmormântarea sa, O. Goga a rostit o tulburatoare cuvântare. Tot în aceasta perioada, când era în guvern, se confrunta cu unele critici. Liviu Rebreanu declara: „E absurd si nemaipomenit ca abia dupa trei ani dupa Unire, un guvern român sa se îngrijeasca mai mult de propasirea culturala si nationala a minoritatilor decât a românilor”.

În august 1924, O. Goga participa alaturi de personalitatile vremii la centenarul nasterii lui Avram Iancu pregatind un numar special al revistei Tara noastra. A avut o bogata corespondenta cu Petru Groza, Mihail Sadoveanu, Silviu Dragomir, Onisifor Ghibu, Iuliu Maniu si avocatul Zaharia Munteanu din Alba Iulia. Referitor la colaborarea cu Iuliu Maniu, O. Goga a declarat: „Ne desparte o prapastie si ca suflet si ca judecata politica. Iuliu Maniu nu se poate încadra în resurectia morala a transeelor românesti, iar politiceste d-sa ramâne încercuit în gaoacea unui regionalism îngust cu toate consecintele”.

În mai 1931, Universitatea din Cluj, la propunerea prof. Sextil Puscariu, îi acorda titlul de „Doctor honoris causa”, iar în 1932 devine Cetatean de onoare al Clujului, primind felicitari de la Rege, toti colegii si colaboratorii sai, inclusiv de la rasinareanul Emil Cioran.

La începutul lunii februarie 1934, la Arad, se sfârsea din viata unul dintre fruntasii luptei nationale a românilor din Transilvania, fauritor al Marii Uniri, Vasile Goldis. Fost profesor al lui O. Goga, mai târziu prieten si coleg de lupta politica nationala, poetul a fost prezent la funeraliile de la Arad. Vasile Goldis fusese acela care-l numise pe O. Goga „poetul patimirii noastre”.

La începutul lunii iunie 1935, o nenorocire s-a abatut asupra familiei Goga, moartea lui Eugen Goga, fratele poetului. Eugen Goga, prozator, ziarist si politician, a scris lucrarea „Doua Siberii” în 1916 si romanul „Cartea facerii” în anii 1928-1931, inspirat din luptele duse de ardeleni pentru realizarea unitatii nationale.

Activitatea politica din Partidul Poporului al maresalului Averescu a continuat-o la Partidul National Agrar, iar la 14 iulie 1935 la Partidul National Crestin al caror presedinte a fost, dar îi apar si unele semne neplacute de sanatate. În aceasta perioada colaboreaza intens cu A. C. Cuza si face mai multe vizite în Austria, Italia si Germania, având întâlniri cu Ducele Mussolini si cu Adolf Hitler.

În ziua de 29 decembrie 1937 începe guvernarea Goga-Cuza, în care O. Goga a fost prim-ministru, iar dupa 43 de zile, la 10 februarie 1938, guvernarea s-a prabusit, începea dictatura regala, apoi cea militara si comunista, care timp de 51 de ani a sugrumat tara.

Guvernarea Goga-Cuza n-a functionat de la început, datorita frecusurilor si neîntelegerilor, componenta fiind neomogena, având pe Armand Calinescu la Interne, I. Micescu la Externe, I. Lupas la Culte si Arte, I. Antonescu la Aparare, mai erau Silviu Dragomir, Lucian Blaga, Al. Hodos, E Savu si altii. Petru Groza i-a scris lui O. Goga „vremurile sunt atât de tulburi si mari, încât prevad rasturnarea tuturor itinerariilor”.

La orizont au aparut zorii celui De-al Doilea Razboi Mondial. La 1 aprilie 1938, O. Goga îsi rosteste ultimul discurs la Academie sub titlul „Prabusirea Austriei”, atunci împlinea 57 de ani. Starea sanatatii sale se înrautateste, iar la 7 mai 1938, ora 14.20, a încetat din viata la Clinica Medicala din Cluj.

Stirea mortii lui Goga a lovit ca un traznet opinia publica din tara si toti cei care l-au cunoscut au ramas consternati. A fost decretat doliu national, corpul neînsufletit a fost transportat cu un tren mortuar la Bucuresti, i s-au organizat funeralii nationale, iar în ziua de 14 mai 1938 este înmormântat în cripta umeda din Cimitirul Bellu din capitala.

Genialul poet a adastat la Bellu, la ceas de taina si de sfat cu prietenii de o viata ce-si dormeau somnul de veci aici: Caragiale, Cosbuc, Delavrancea, Vlahuta, I. Chendi, St. O. Iosif, Aurel Vlaicu, precum si înaintasul sau pe care mult l-a apreciat si iubit, Eminescu.

La 26 august 1938 corpul regretatului Goga a fost transportat si depus în cimitirul de la Ciucea, lasând în urma amintirea celui mai torturat, a celui mai clocotitor si patimas ardelean.
Misterul în care a fost învaluita moartea „poetului cu ochii de azur” s-a dovedit a fi extrem de prielnic suspiciunilor de „asasinat politic”. Asa s-a mai stins o stea, a lui Goga, „dupa o viata plina de goana si de chinuri în slujba altora”, dupa cum însusi poetul afirma.

Aceasta ultima perioada a vietii lui Goga, pe plan politic, a fost marcata de jocul diabolic de culise al Regelui Carol al II-lea, care l-a sacrificat pe poet, în folosul propriilor interese meschine, sacrificând în acelasi timp si tara, care a avut cel mai mult de suferit. O influenta nefasta asupra poetului si tarii a avut-o si Elena Lupescu.

Temperament vulcanic si pasionat, de o uimitoare disponibilitate, Goga nu s-a închis niciodata în perimetrul culturii nationale, a cunoscut de mic literaturile maghiara, germana, apoi pe cea latina, franceza, engleza, spaniola, rusa, a facut numeroase calatorii în tarile respective. Si ca politician Goga a fost echilibrat si apreciat de toti liderii politici ai vremii din tara si de afara, inclusiv de Regele Carol al II-lea, mai putin de Elena Lupescu.

Sute, mii de pagini scrise, n-ar putea sa strânga si sa exprime la un loc toata risipirea de geniu si de patriotism fierbinte a aceluia care este O. Goga, un adevarat simbol national. Nicolae Iorga spunea despre O. Goga „s-a ars pe sine prin flacara nestinsa care ardea în el”. Mama poetului, Aurelia, a suferit foarte mult, iar dupa trei saptamâni, la 28 mai 1938, a încetat din viata. Se spune ca în momentul congestiei cerebrale a lui Goga, la 4 mai 1938, ora 19.00 a lesinat.

Într-o discutie între N. Iorga si Mircea Goga, N. Iorga a întrebat „Al cui rând va fi acum?”. Destinul marelui istoric avea sa fie crud, caci cel dintâi disparut, dupa Octavian Goga, a fost, din nefericire, chiar el, N. Iorga în 27 noiembrie 1940. Asa s-a dorit, eliminarea lui Octavian Goga, Nicolae Iorga si Nicolae Titulescu, genii care puteau schimba soarta si destinul României în anii tulburi ce au urmat.
 
Speculatii privind moartea lui O. Goga au aparut imediat. O marturie interesanta o aflam de la Corneliu Blaga (nepot al lui Lucian Blaga), fost sef de cabinet în timpul guvernului Goga-Cuza. Acesta, discutând cu dr. Iuliu Hatiegana, a spus „Tavi a fost otravit”, mai multe detalii a aflat de la Veturia Goga privind otravirea.

Dan Brudascu în articolul „Otravit din ordinul lui Carol al II-lea”, scrie ca misiunea a fost încredintata lui M. Moruzov, seful serviciilor secrete. Multe detalii nu se cunosc întrucât M. Moruzov va muri ulterior în conditii suspecte. De curând s-a descoperit în arhivele germane privind cel de-al treilea Reich un memoriu depus personal, în anul 1938, la Bertechsgaden, de catre Veturia Goga. Textul redactat în limba germana cuprinde dovezile privind otravirea lui O. Goga (între altele si constatarile renumitului dr. Iuliu Hatieganu, medicul sosit prea târziu si inutil la capatâiul victimei, declaratiile facute de Simion Socaciu ca si „aranjarea” ca Veturia sa soseasca la Ciucea abia dupa ce poetul decedase).

Memoriul a fost citit de Hitler si l-a însarcinat pe dr. Goebels sa verifice pe teren faptele reclamate. Asadar, memoriul Veturiei, ca si concluziile cercetarilor, confirma faptul ca O. Goga a fost otravit la cererea si din dispozitia Regelui Carol al II-lea.

Studiind arhiva personala a lui Carol al II-lea s-a constatat ca tocmai însemnarile si notele suveranului privind moartea lui O. Goga lipsesc. Doar prin gasirea acestor însemnari pot aparea multe clarificari privind moartea poetului. Iata ca la întrebarea „A murit otravit O. Goga?” nu s-a gasit raspunsul cert pâna azi, cu toate ca s-au emis diferite teorii, ipoteze, legende.

Mostenirea ce ne-a ramas de la O. Goga este de o valoare culturala, materiala, spirituala inestimabila. Despre O. Goga s-au scris atâtea lucrari, poezii, articole, si acum dupa 75 de ani de la moartea poetului, aceasta activitate continua cu acelasi interes. În acest context se înscrie si lucrarea distinsului istoric clujean, dr. Gheorghe I. Bodea, care ne-a daruit dupa vaste investigatii documentare o monumentala aparitie „Octavian Goga – o viata, un destin”.