O tara scoasa la mezat - România

”Au scos România la mezat,
Cu voie sau siliti de straini,
Oricum înseamnă ca au tradat
Si i-au pus pe frunte cununa de spini.
Au facut din tara poligon de-ncercari
Si-un popor saracit ce se zbate-n dureri”.

Tot mai des îmi vin în minte cuvintelui lui Nichita Stanescu: ”sa-l recititi mereu pe Eminescu”. Eu chiar îl recitesc mereu, iar când il recitesc simt ca ma citesc pe mine si tara mea în opera lui pentru ca simt si privesc cu indignare la comportamentul jenant al multora dintre politicienii nostri, indiferent cum le convine sa se autodenumeasca, de Dreapta sau de Stânga.

Oare daca l-ar fi citit pe Eminescu, daca si-ar fi iubit tara, nu erau mai cumpatati în tot ce i-au facut rău în acest sfert de veac de dupa 1990?

Dar, sa-l recitim putin pe Eminescu, din ziarul ”Timpul”: ”O economie sanatoasa a unei tari este rezultatul unei politici sanatoase, bazata pe munca cinstita, facuta de oameni sanatosi si cinstiti. Dar când vedem politicieni devenind milionari fara munca, fara un capital de început, nu mai e îndoiala ca ceea ce au acumulat ei a pierdut cineva, s-a furat”.

Politicienii nostri nu-l recitesc pe Eminescu motivând ca este depasit, dar nu citesc nici cotidiene prestigioase occidentale ca ”The Guardian” sau ”Der Spiegel”. Ele scriu ca în România se fura de toate si mai ales pamânt, denumindu-i pe cei ce fura ”apucatori de pamânt”. Fac o comparatie cu tarile vecine Ungaria si Bulgaria care-si salveaza pamântul neadmitând vânzarea lui la straini, care, ca si polonezii, au ocolit cu inteligenta directivele de la Bruxelles stopând hegemonia Uniunii Europene, salvându-si pamântul, tăranii - adica identitatea nationala.

La noi toate guvernele ce s-au perindat s-au temut si se tem sa nu-si pericliteze reputatia de tara ascultatoare si bine primitoare pentru investitorii straini si companile multinationale. Se ignora în felul acesta datoria suprema că Patria trebuie sa fie deasupra a tot ce există.

De la această ignorantă si copiind diferite modele impuse am devenit o pradă usoară pentru toate tările bogate ale Europei, care în functie de interesul lor, pun la cale tot felul de strategii de integrări, pentru ca bogătiile tării sa fie preluate sub o formă sau alta de FMI sau Banca Mondială. Iar rezultatul acestor supusenii este, asa cum îl prezintă prestigioasele cotidiene amintie, ”trilioane de euro, dolari si lire sterline ce odihnesc în conturi bancare din paradisurile lor fiscale - Luxemburg, Insulele  Bahamas etc., pe când multe natiuni dau faliment la propriu, iar la noi îi fac pe bogati si mai bogati, pe săraci si mai săraci”.

Asa se explică acapararea pământului tării de catre corporatiile străine si toti veneticii cu acte false si acceptate de comisiile locale de fond funciar. Vedem cazul pamântului de la Statiunea de cercetari viticole din Blaj. Asa se explică acapararea pământului si de către bogatii României, puternici în fata tăranului, mai ales în fata tăranului vârstnic, care izolat si sleit de puteri îsi vinde pământul sau pur si simplu îi este luat cu sila.

Acest tăran - ar dori bogatii lumii si ai tării - să existe doar pentru diversitatea lui culturala si care, de altfel, acum a murit pretutindeni unde ei si-au întins tentaculele. Dar din cauza ca îmbogatirea, acumularea de averi uriase este principiul fundamental al bogatelor si îmbogatitilor ce urmeaza, taranii sunt un obstacol în calea lor pentru ca ei, taranii, detin sursa cea mai râvnita - pamântul, cu toate bogatiile de deasupra si din interiorul lui. Si atunci se are în plan distrugerea lui.

La distrugerea taranilor ajuta însăsi Politica Agrara Comuna (PAC) a UE, care sustine prin subventii mari pe marii latifundiari, ce reprezinta doar 0,9% dintre proprietarii de pamânt, dar primesc 55% din subventiile Europene. Fermierii mai mici primesc putin, si de multe ori, datorita normelor impuse, sunt nevoiti sa returneze acesti bani în mare parte si în felul acesta vor fi înghititi de cei bogati prin metode ce le vedem si le traim cu totii.

In fata acestei stari de fapt, se pune fireasca întrebare: Ce-au facut oamenii de stiinta din academiile românesti de profil cu vârful de lance Academia Română, atunci când au simtit pulsul nefast si mersul haotic al economiei? Ce-au făcut când demolatorii industriei o vindeau la fier vechi fără rusine si frica de Dumnezeu, ce-au făcut când au văzut ca muntii nostri devin plesuvi prin tăierile barbare ale podoabei lor, lemnul luând din nou drumul fostelor imperii, ce ne-au robit sute de ni, ce-au făcut când au vazut ca taranul român a fost îndemnat să îsi ia pământul pe un petic de hârtie ca apoi ei sa îl poata cumpara ieftin sau fraudulos?

Dar ce-au făcut academicienii nostri când însăsi Academia Agricolă, în frunte cu vestitul Institut de Cercetari Agricole Fundulea a fost sfâsiat, pământ si laboratoare, de fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia, care s-a pus la dispozitia companiilor străine făcându-le fericite că nu mai au concurenta cercetatorilor români cu rezultate uimitoare în crearea soiurilor si a producerii de sământa româneasca?

N-au putut face nimic cercetătorii români, deoarece pe acest pământ cu o fertilitate foarte bună, trebuia - cu avizul guvernantilor - să ajungă marii mosieri, ce urmeaza să facă din tăranii locului iobagii timpului ce-l trăim. Asa s-a întâmplat si cu învătământul agricol în general si în special cu cel de la sate pentru instruirea tăranilor, care a frost pus la pământ si el, iar corpul agronomio ce trebuia să fie o voce ascultată dintre intelectualitatea satului, a fost desfiintat.

Tăranii, făuritori de tară, sunt alungati la oras în cartiere mărginase anume construite ca sa uite de pământ si sat. Nu ne mirăm când îi auzim pe foarte multi dintre ei spunând că regreta desfiintarea cooperativelor agricole. Uitati-vă la Lopadea Nouă, la Coltesti, mai jos, la Ciumbrud si Rădesti, si veti simti o bucurie în suflet văzând pământul lucrat si că el sustine viata localnicilor si nu numai. Iar nu departe de Alba Mia, chiar în coasta ei, la fost cooperativă agricolă de productie Galda de jos, denumindu-se si ea Asociatia Agricolă, observati cum aceiasi tărani, împreună cu cei mai tineri, lucrează la fel de bine pământul.

Le multumesc sincer că mi-au ascultat ultimul meu sfat, aceșa de-a nu-si sfârteca pământul în mii de fâsii, ce cu siguranta cădeau pradă străinilor ce doreau să îl acapareze, asa cum suferă astăzi mare parte a tărănimii noastre. Păcat nu si-au păstrat cu aceeasi sfintenie livezile de pomi si plantatia pe rod de vie si fermele de bovine, ovine si porcine, piloni de sustinere si eficienta, pentru agricultura completa generatoare de mare profit.

Am convingerea că din cele scrise mai sus se poate constitui harta la zi - fizică, economică si socială, nu numai a satului dar si a României. A României, acum, dupa un sfert de veac de la ”Revolutia Română”, un sfert de veac de libertate si democratie dar si un sfert de veac de deziluzii.

Curios cum acum gloata de analisti de tot felul se trezeste, iată, să ne spună că starea precară a sănătătii tării este cauzată de politici ”de joasă conditie”. Dar, domnilor analisti, dumneavoastră unde ati fost atunci când România a început să se îmbolnăvească?
N-ati fost împreună sau chiar printre politicieni de aceeasi ”joasă conditie” cum îi numiti?

Trebuie să ne reprofesionalizăm cu totii, de la mic la mare, de la tăran la elita cu gulere albe. Dar să mai recitim ceva din Eminescu privitor la viitorul nostru: ”Plebea de sus face politică, poporul de jos sărăceste si se stinge zi de zi, de multimea greutătilor ce le au de purtat pe umeri. Clasele productive au dat îndărăt, tăranii au sărăcit. Vom avea de acum înainte dominatia banului international impusă de străini, un materialism brutal amenintă toată clădirea măreată a civilizatiei crestine. Indivizi ce abia încurcă două buchi pe hârtie, aspiră si devin deputati, ministri si înmultindu-se cu asupra de măsură dau tonul, conduc opinia publică”.

Sunt sigură că deranjează si azi adevărul si profetia revărste în valuri din opera marelui poet, în valuri de lumină si cugetare românească, acum la 125 de ani de la tragica lui moarte silită de adversarii lui, de puterea politică a timpului său si care se regăseste - fără putere de tăgadă - în timpul nostru.

ing. Maria Suchov
sursa: revista ”Dacoromania” nr.70