Ministerul Românilor de Pretutindeni pentru Diaspora

De Redactia 06 Aprilie 2015, 15:05 Atitudini

diasporaPeste 100 de reprezentanți ai asociațiilor de români din străinătate solicită Guvernului României crearea Ministerului Românilor de Pretutindeni și a unei instituții speciale în subordinea premierului, responsabilă de relația cu Republica Moldova. Acestea sunt principalele revendicări ale diasporei din România și Republica Moldova, formulate la București, în cadrul Congresului Diasporei Unioniste.

,,Avem nevoie de o susținere punctuală, de un buget și de o strategie pentru eficientizarea raportului dintre statul român și românii din străinătate, precum și a coordonării politicilor pentru Republica Moldova”, a declarat președintele executiv al Platformei Unioniste Acțiunea 2012, organizatoarea evenimentului.

Românii de pe ambele maluri ale Prutului, plecați în Italia, Franța, Spania, Grecia, Germania, Elveția, Marea Britanie și SUA au punctat că nu există o diasporă a României și o diasporă a Republicii Moldova, ci o singură Diasporă Română. De asemenea, participanții la Congres au solicitat clasei politice de la București și de la Chișinău să își asume Unirea ca obiectiv național și să depună toate eforturile necesare ca aceasta să se realizeze până cel târziu în 2018.

Evenimentul desfășurat în perioada 3-5 aprilie s-a încheiat cu o horă a Unirii întinsă de românii din Diaspora în Piața Universității.

Platforma Unionistă Acțiunea 2012

 

Autor Redactia 06 Aprilie 2015, 15:05 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii