Adevarata istorie a comunismului în România (III)

Nici Gheorghe Gheorghiu-Dej si nici Nicolae Ceausescu nu au agreat ”comunismul de tip  sovietic” si, în conditii vitrege, au actionat amândoi, cât le-a stat în putinta, pentru a iesi de sub tutela Moscovei si, dintre toate tarile fost socialiste, România a fost cea mai putin subordonata Moscovei.

Iata faptele pe care se sprijina aceste afirmatii:
România e surprinsa de evenimentele de la 23 august 1944 cu rezervele de aur de circa 60 de vagoane si cu tezaurul neascunse. Abia în prima jumatate a lunii septembrie 1944, sub nasul trupelor de ocupatie sovietica, tezaurul si o parte a rezervei de aur au fost transportate la Manastirea Tismana. Din aurul ramas în BNR, Aurel Vijoli, guvernatorul Bancii Nationale, a început transformarea acestuia în cocosei si bijuterii si vinderea acestora catre populatie pentru a nu fi capturat de catre rusi.

Este prima actiune a României de salvare a acestei importante bogatii – aurul pentru a nu fi capturat si a ramâne în tara. Ii vor urma si alte actiuni la fel de importante. Cum se întâmpla uneori în astfel de situatii, rusii au aflat de ascunzatoarea de la Tismana dar si de actiunea cocoseii si le-au capturat. Se pune, pe buna dreptate, o întrebare: ar fi fost capturate rezerva de aur si tezaurul României daca Antonescu ar fi fost lasat sa semneze armistitiul?

Credem ca fostul rege Mihai ar trebui sa fie facut raspunzator ca efect al comunizarii României în urma arestarii maresalului Antonescu. In loc sa-l înconjuram cu onoruri nemeritate si sa-i restituim Domeniile Coroanei, la care nu are drept ca persoana particulara si care sunt proprietatea statului român, mai bine l-am întreba si tragere la raspundere pentru daunele morale si materiale aduse României prin actiunile întreprinse.

Daca în aceste împrejurari istorice vitrege a aparut comunismul în România adus pe senilele tancurilor sovietice fara ca poporul român sa fie, în vreun fel sau altul, consultat, reactia românilor, mai mult sau mai putin tacuta fata de ocupantul rus si fata de vinderea tarii URSS-ului în procentajul de 90%, a îmbracat forme specifice, mai putin transparente, pentru a salva, prin tactica pasilor mici, Romînia si a obtine independenta tarii.

Incercarea guvernatorului BNR Aurel Vijoli de a transforma în cocosei o parte a rezervei de aur a tarii si a-l vinde populatiei urmând a fi recuperat ulterior, chiar daca nu a avut decât partial efectul scontat, nu s-a facut fara consimtamântul, chiar si tacit, al conducerii politice a tarii. Acestei prime încercari i-au urmat altele, unele reusite partial, altele reusite total care s-au concretizat în cea mai mare opera a conducerii politice a României postbelice: ridicarea României din colapsul provocat de vinderea neamului românesc de catre Churcill si Roosevelt la Yalta în februarie 1945.

Iata numai câteva dintre aceste actiuni ale conducerii politice românesti asupra carora  va trebui sa reflectam cu obiectivitate:
- actiunea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, de pe la începutul anilor 50, de a salva din petrolul românesc de lacomia Moscovei prin acoperirea unor puturi de petrol si betonarea altora; actiunea este descoperita de lt.maj. Ion Mihai Pacepa care îl reclama consilierului sovietic din M.I., generalul Saharov, actiune în urma careia Gheorghiu-Dej, seful partidului aflat la putere, este arestat. La interventia directa a lui Emil Bodnaras la I.V.Stalin, este eliberat;

- oprirea în august 1953 a lucrarilor Canalului Dunare-Marea Neagra, canal initiat de I.V.Stalin;

- eliberarea României de sub ocupatia trupelor sovietice înca din anul 1958;

- desfiintarea în 1963 a Institutului Pedagogic ”Maxim Gorki”, institut coordonat de Moscova;

- emanciparea economiei României din chingile conducerii sovietice pe la începutul anilor 1960, aici intrând: desfiintarea sovromurilor si Declaratia de unitate si independenta a României din aprilie 1964;

- separarea ideologico-teoretica a ”comunismului românesc” de ideologia Moscovei, combaterea ”teoriei” lui Lenin: ”România, stat imperialist format prin anexiuni teritoriale”. Apare în acest sens, în Editura Politica, Bucuresti, 1960, o culegere de texte ”Lenin despre România”, texte deloc magulitoare pentru România. In toate formele de învatamânt superior din România, inclusiv în Scoala superioara de partid ”Stefan Gheorghiu” nu se mai studiau operele lui Marx, Engels, Lenin si nici documentele altor partide comuniste si muncitoresti;

- depasirea prin forte proprii a refacerii tarii distruse de razboi, achitarea despagubirilor de razboi catre URSS, avântul social-economic al României prin care tara noastra a devenit un pol al lumii a treia, pe drept, impunându-se ca un veritabil lider. Iesirea tarii noastre din rândul tarilor subdezvoltate si trecerea în rândul tarilor mediu dezvoltate;

- neparticiparea României, în august 1968, la interventia militara din Cehoslovacia a armatelor tarilor Tratatului de la Varsovia si chiar opozitia publica fata de interventie. Masuri româno-iugoslave de contracarare a unei invazii în România;

- afirmarea stiintei, artei si culturii românesti, editarea de manuale scolare nationale, combaterea copierilor si maimutarerilor straine sufletului românesc, avântul general al scolii românesti si începutul renasterii cultural-spirituale a poporului român;

- demascarea încurajarilor criminale la rezistenta, prin propaganda din afara, în fata ordinii internationale stabilite de marile puteri la Yalta si Potsdam care i-au împins în mormânt pe cei care le-au dat crezare, încurajari care au încercat sa împinga la tragedie tot neamul românesc, nu o clasa politica.

Presedintele Basescu, dupa vizita facuta la Penitenciarul Sighet si dupa citirea acelui EPITAF de pe frontispiciul Penitenciarului: ”Daca vrei sa ucizi un popor, suprima-i memoria”, a declarat ca a avut dreptate în ”Raportul Comisiei Prezidentiale de condamnare a comunismului”. Nu vrem sa fim rautaciosi spunându-i nu numai ca nu are dreptate, nu pentru ca comunismul n-ar trebui sa fie condamnat atât teoretic cât si practic, ci pentru ca eludeaza cu buna stiinta si în mod diversionist pe adevaratii vinovati care au organizat, inspirat si instrumentat evenimentele si faptele cuprinse în cele doua ”rapoarte”, ca prin tot ce spune si face presedintele aduce personal o contributie esentiala la suprimarea memoriei poporului român.

Cele doua ”rapoarte” care combina în mod ingenios locul cu miscarea nu reprezinta altceva, prin consecintele lor, decât un razboi dezlantuit impotriva pamântului, sufletului, limbii, credintei si valorilor moral-spirituale ale neamului românesc de pretutindeni ceea ce, pentru Traian Basescu care este presedintele României si a depus un juramânt la investitura sa, echivaleaza cu tradare nationala.