Adevarata istorie a comunismului în România (IV)

Memoria românilor a fost suprimata nu numai la Sighet. Toate institutiile statului român, mostenite ca memorie sociala, au fost suprimate dupa august 1944. Dupa ocuparea militara a României de catre Armata Rosie, în august 1944, din vina fostului rege Mihai, s-a trecut imediat de catre ocupant la subordonarea întregii vieti sociale, politice, culturale, economice, practic la suprimarea memoriei colective românesti; numai din domeniul militar 35 de structuri organizatorice ale cadrelor militare în rezerva si în retragere care au fiintat în România, unele din ultimele doua decenii ale secolui XIX, altele din primele doua decenii ale secolului XX, au fost suprimate în 1948. Acestea reprezentau memoria armatei române. Hotarârea de suprimare a acestora n-a fost luata în România.

A fost declansat în perioada respectiva un adevarat genocid împotriva culturii, istoriei nationale, scolii românesti, artelor, cinematografiei, mass-mediei românesti postbelice, în general împotriva sufletului românesc prin contributia unor teroristi în materie de etnie evreiasca, ceateni români dar si cetateni neromâni, care au ocupat posturile cheie politice, de stat, inclusiv în organele de represiune, economice, cultural-spirituale, ale traditiilor nationale, toate capatând o culoare internationalista cenusie.

Iata câteva dintre aceste personalitati cheie:
- Silviu Brucan (Bruckner), ex redactor sef al Scânteii; a condus întreaga campanie de comunizare; conducerea si înscena campania antisemita din România; ex director adjunct TVR, sef Comisie Externe CFSN; prin articolele sale a cerut moartea elitei românesti: Antonescu, Maniu, Bratianu etc.; în 1989 a decis executarea familiei Ceausecu si a dirijat diversiunea terorista cu cei 60.000 de morti la Timisoara;
- Mihail Roller, evreu venit din URSS, presedinte al Academiei Române, autorul istoriei falsificate a României;
- Silviu Iosifescu (Samson Iosifovici), l-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Vlahuta s.a. în ceea ce nu se armoniza cu comunismul;
- Lewin Bercovici, profesor venit din URSS, controla corpul profesoral din România;
- Ioan Vinter (Iacob Winter) critic literar marxist;
- Avram Bunaciu (Abraham Gutman), Secretar General al MAN si conducatorul ei real;
- Aurel Baranga (Ariel Leibovici), inspector general în domeniul artelor;
- Roman Walter Neulander, fiu de rabin din Oradea, tatal lui Petre Roman, Seful Serviciului Educatie–cultura-propaganda al Armatei;
- Gheorghe Vasilichii, ministru al învatamântului;
- Stupiheanu (Stappman) seful spionajului economic
- Wiliam Suder, sef al contraspionajului; Ilka Waserman, directoare reala în Ministerul de Externe; Ana Pauker, ministrul Afacerilor Externe; Vasile Luka, evreu maghiar, ministru al Finantelor; Teoharii Georgescu, ministru de Interne; Lothar Radaceanu (Wurtzel), ministru; Alexandru Moghiorosch, ministru al Nationalitatilor;  Gheorghe Apostol (Gerschwin), seful CGM, semnatar al scrisorii celor sase alaturi de evreii Brucan-Radaceanu catre ”Europa Libera”;  Miron Constantinescu (Mehr Kohn), membru în biroul Politic si ministru al minelor, presedinte al Academiei de Stiinte Sociale si Politice; Gogu Radulescu, ministru adjunct la Comertul Exterior, presedintele Comisiei Controlului de Partid; Alexandrina Sidorovici, sotia lui S. Brucan, acuzatoare în procesele staliniste ale elitei românesti; Sofin Chisinevschi (Iosca Broitman); Petre Borila; Gizela Vass; Dumitru Coliu; Alexandru Sencovici si multi, multi altii.

Memoria româneasca a mai fost suprimata si în decembrie 1989 si dupa. ”Pacatul originar” al gravei situatii în care se gaseste azi tara are radacinile în acel decembrie al sperantelor ce le-am avut nascute pe fondul mizeriei noastre si al setei de schimbare, care a fost deturnat în mod diversionist, dar si cu ”mâna româneasca”, în acel moment de vârf al unei agresiuni internationale împotriva României, de mult si minutios pregatita care urmarea sa ne lichideze politic tara, prin forta, a doua zi dupa plecarea lui Ceausescu.

Factori favorabili, neprevazuti în planurile artizanilor evenimentelor din România, atât externi cât si interni, care au încurcat atunci unele jocuri de interese si unele scenarii externe si interne ostile, deosebit de periculoase, au anihilat încercarea de a provoca un ”razboi civil” si au descurajat interventia militara straina vizând dezmembrarea României.

Desi poate parea paradoxal, despre pericolele dezmembrarii României s-a aratat îngrijorat si Nicolae Ceausescu sosit la 21 decembrie 1989 cu elicopterul la Târgoviste. Aici, în acele zile, s-au purtat tratative si s-a jucat nu doar soarta Ceausestilor, nici macar o asa-zisei revolutii, ci destinul României.

Colonelul Andrei Kemenici, azi general în rezerva, ca reprezentant al armatei trimis de conducerea centrala, s-a confruntat cu un Ceausescu impunator si puternic în convingeri, lucid, responsabil si demn. In toate discutiile purtate Ceausescu a afirmat ca în tara a avut loc o lovitura de stat cu sprijin extern care va duce inevitabil la ruperea în bucati a României.

Iata ce i-a spus Ceausescu col. Kemenici: ”Colonele, voi nu jucati soarta lui Ceausescu sau a socialismului românesc, ci destinul României. Colonele, rusii ne vor lua Moldova iar ungurii Transilvania”. In acele zile, de la Târgoviste, el nu s-a interesat de situatia familiei lui, a nomenclaturii sau a PCR, ci de destinul tarii.

Pe teritoriul României au actionat atunci si forte militare straine, intrate neoficial, în primele zile de la izbucnirea evenimentelor în Bucuresti, în asteptarea aprobarii Rezolutiei cerute de SUA-URSS în Consiliul de Securitate al ONU pentru a mandata forte militare din Tratatul de la Varsovia sa intervina în România. Din vest urmau sa intre trupele Ungariei ajutate de trupe NATO, din est urmau sa intre trupe sovietice care sa faca jonctiune cu cele NATO-maghiare pe Carpatii Orientali. Numai interventia energica a RP Chineze în Consiliul de Securitate si folosirea dreptului sau de veto la votarea rezolutiei ca si refuzul primului ministru al URSS, Râjkov, de a da curs somatiei Occidentului sa invadeze România chiar daca rezolutia a cazut la vot în Consiliul de Securitate al ONU, au oprit aceste interventii.

Reamintim celebra declaratie a primului ministru al URSS la somatia lui G. Bush: ”Uniunea Sovietica nu va mai repeta greselile din 1956 si 1968”. Aceasta declaratie a zadarnicit planul Occidentului, plan de mult si minutios pregatit, de a lichida România politic, dintr-o lovitura.

Guvernul sovietic apreciind ca trupele NATO-ungare vor ataca totusi România, conform planului initial, a ordonat parasutarea unei forte aeropurtate si tancuri în fata coloanelor NATO-ungare. Totusi, grupuri de cercetare-diversiune ungaro-occidentale au patruns în partea de vest a României fiind capturate de trupele române în zona Pâncota-Radna.

Dejucarea scenariilor întocmite, pierderea momentului favorabil când România urma sa fie dezmembrata dintr-o singura lovitura si trecerea tarii sub ocupatia tarilor straine, i-a obligat pe artizanii scenariilor antiromânesti sa recurga la o alta strategie: razboiul împotriva poporului român a fost transferat în sfera economico-financiara, politica, culturala, spiritual-morala, astfel România devenind victima unor crunte diversiuni, a unui razboi de o factura deosebita care macina întreaga societate româneasca.

Cea mai mare diversiune spre care au fost împinsi românii a reprezentat-o si o reprezinta anticomunismul feroce, demolator, nemaiîntâlnit nicaieri în lume, care a îmbracat forma unui razboi al tuturor împotriva tuturor si a sfârsit prin a deveni tot atât de feroce antiromânism, o adevarata strategie de autodistrugere, de compromitere a valorilor nationale si de aservire a tarii unor interese straine. Furia distructiva antiromâneasca a fost îndreptata împotriva institutiilor si structurilor tehnico-materiale si economice care formau fondul edificiului social.

Va continua