Între Paradis şi Iad, Dante a stabilit Purgatoriul!

De Virgil Andronescu 16 August 2011, 22:14 Atitudini
Să-i mulţumim marelui poet Dante Alighieri pentru "descoperirea" Purgatoriului, să nu mai zică unii sceptici că l-ar fi inventat!, altfel, multe suflete nevinovate ar fi fost pierdute după superficiala judecată ce şi-o aplică mulţi dintre oameni încă din  această viaţă dăruită de Demiurg pentru a fi trăită cinstit.

Purgatoriul este locul unde judecata e una dreaptă şi făcută cu măsuri întregi, aceleaşi pentru toţi, unde Dumnezeu are posibilitatea de a ne răsplăti pe toţi după faptele ce le-am comis pe pământ. Poate că vă întrebaţi ce legătură e între marele poet al limbii italiene, filosof din Europa evului mediu, om politic al Florenţei, şi tabloidizarea presei contemporane despre care vreau să scriu câteva consideraţiuni personale.

Aproape orice publicaţie nou-născută, în România post-decembristă, îşi propune să scrie numai despre lucrurile bune şi frumoase, să descopere oameni buni şi frumoşi care trăiesc pentru a lăsa ceva pozitiv şi durabil în urma lor, întru binele cetăţii moderne. Până aici toate bune şi frumoase! Însă realitatea infirmă dorinţele, anulează farmecul unei noi viziuni înfiripate iniţial în mintea şi sufletul editorului sau redactorului şef. De aici porneşte păcatul, fie şi în sens religios, de la deturnarea idealurilor pure la mersul cu bocancii plini de sânge pe cadavrele victimelor, scopul scuzând mijloacele. Şefii şi/sau unii editori îşi lasă deoparte onoarea, îmbrăcând blana lupului, folosindu-şi talentul într-un război ce nu le aparţine şi pentru o cauză dintr-un început pierdută. Totul se face cu mare pompă, aruncându-se mizeria cărării nou-apucate pe spinarea cititorului, spunându-i-se că ,,asta cere publicul, asta cere piaţa mass-media” şi că ,,din acest paralelism (anacronic) nu se mai poate ieşi!” Un paralelism anacronic, o invenţie pentru îndobitocirea maselor, un surogat pentru cei care simt prea puţin, un ecartament de tip sovietic pe care e aşezat cititorul de rând. Totul pentru publicitate, bani, rating, nimic pentru sufletul ce încearcă să se spele de rahatul ultimilor 21 de ani! Numai sânge şi lacrimi...!

Cu mici şi neînsemnate excepţii, parveniţi în presă- manipulatori, profitori, „analfabeţi”, şi şarlatani; unii dintre ştirişti, unii  dintre jurnaliştii de marcă şi realizatorii tv sau metamorfozat în fiinţe necrofage, amăgindu-se cu titluri fără nicio legătură cu articolul scris ori cu titluri pompoase în goana lor nebună după cât mai multe cadavre răstignite pe hârtie, pe sticla deja infectă ori pe online-ul devenit neîncăpător pentru atâtea "masacre" la comandă. Toate publicaţiile duc la tabloidizare, nimeni nu mai vrea să caute conţinuturi pozitive ci scormoneşte numai după forme scabroase. E vorba numai de lipsa unei minime deontologii profesionale, a unei minime morale creştine ori pur civilă, de lipsa bunului simţ şi a unei decredibilizări spoite cu iluzia că cineva mai crede în aceşti jurnalişti de duzină? Sau lucrurile pornesc din răutatea intrinsecă unora? De ar fi să trag o concluzie răutăcioasă aş spune că unii dintre gazetarii de azi sunt mâna dreptă a politicienilor, ei înşişi dorindu-şi puterea politică, aş spune că presa e ochiul ce veghează la răul-mers al lucrurilor! Că de mare parte din breasla, credibilă cândva, depind bunăstarea şi chiar vieţile doritorilor de informaţie promptă, reală şi corectă, aşa e! Dar dracul nu e chiar aşa de negru cum pare! Sau poate că e, atunci când tu scrii un articol şi editorul ori redactorul şef îţi modifică textul printr-un titlu, şapou sau intertitlu? Deturnarea sensului a ceea ce ai scris e una tendenţioasă şi cu bună-ştiinţă. Intervenţia făcută fără acceptul tău dar care apare sub semnătura ta, te poate duce în instanţă fără a avea vreo vină din acest punct de vedere. În agonia continuă după rating, oamenii au uitat de oameni şi caută senzaţionalul; mânuitorii condeiului scormonesc mai mult ca niciodată, nu importă felul în care o fac şi unde o fac, scoţând la suprafaţă, prin investiga'ii / "investigaţii" amănunţite, gunoaiele din ochii societăţii, punându-le eticheta normalităţii / "normalităţii".

E sau nu e o.k.? Să îi credităm cu circumstanţe atenuante, pe unii ce merită, pe ceilalţi numai până în punctul în care nu se violează şi nu se violentează intimitatea personală, numai până în punctul unde se naşte ridicolul, numai până unde cele descoperite nu aduc atingere în niciun fel integrităţii şi demnităţii umane. De aici încolo totul devine o caricatură de prost gust, totul ajunge o crasă impertinenţă, o lipsă clară de profesionalism, o absurditate. Drumul către Iad e pavat cu cele mai bune intenţii, drumul până la finalul propus iniţial e numai o dâră de sânge urât mirositor. Mulţi din tagma ziariştilor aleg până la urmă calea cea mai facilă, deraind de la idealuri şi deontologie, de la principii şi morală, de la traiul decent către câştiguri imense, peste noapte, un trai deşănţat pe spinarea angajaţillor(colegilor de redacţie). Sunt  trusturi de presă care îmbrăţişează de la bun început şi făţiş o anumită idologie politică sau un anumit statut pe lângă sau în interiorul unui grup de business, duplicitatea nefiind la locul ei în astfel de ecuaţii, tabloidele sunt într-o continuă agresiune.  Se porneşte o publicaţie, de la calitatea cea mai îndoielnică şi până la cea mai cu ştaif, cu gânduri sincere, câtă sinceritate poate încăpea într-un business românesc, apoi devierea e aproape instantanee după mirosul grotescului aducător de publicitate, per cititor, per număr de accesări şi vizualizări, care la rândul lor aduc rating-ul aducător de sume fabuloase. Un întreg lanţ al "slăbiciunilor" voite  şi interesate! Profesia de gazetar e una ingrată faţă de public, o ştim şi o recunoaştem cu toţii, e o profesie expusă riscurilor. Mulţi spun că jurnalistul de investigaţii de la un tabloid îşi face "săpăturile" mult mai aprofundat şi cu o acurateţe demnă de invidiat, se prea poate să fie aşa dar subiectele "săpate" nu au nicio relevanţă pentru viaţa şi traiul cetăţenilor unei urbe ci numai le "relaxează" creierul fără a le spune lucruri de interes direct şi imediat pentru nevoile stricte, urgente şi imediate, cu care se confruntă zilnic aceştia. Eludarea deontologiei de jurnalist, uneori a legilor scrise şi nescrise, face dintr-un jurnalist de can-can un om fără scrupule şi un erou fără eroism. Dramatismul lui şi al presei ce se tabloidizează tot  mai mult şi tot mai încrâncenat este acela că dramele personajelor sale nu au o legătură concretă şi durabilă cu dramele publicului căruia se adresează. Aici e marea tragedie, în rest e libertate pentru a scrie şi citi orice, de către oricine pentru oricine! Întregul ansamblu de norme de conduită şi obligaţii pe care trebuie să le respecte un gazetar se prăbuşeşte sub ochii noştrii şi nimeni nu spune nimic, patronatele din domeniu vor bani, gazetarii vor faimă şi bani, cititorii "vor" circ în lipsa unui trai decent ivit la orizont. În ultimii 21 de ani, publicul a fost "educat" cu încrâncenare în acest sens, de la  "puiul de găină cu trei picioare" şi "bărbatul gravid", marca Ion Cristoiu, până la "fata de la pagina 5" şi "starletele de la miezul nopţii", brandul Kapatos, ce-şi dezgolesc trupul firav şi singurul neuron pe la tv sau porcul ce a trecut Dunărea înot pentru a se înscrie în audienţă la prefectul de Brăila.

Violurile, crimele, divorţurile, înmormântările şi nunţile crailor manelişti ori politici fac deschiderea multor ziare şi reviste dar ţin şi ochii aţintiţi asupra sticlei ce nu mai spune nimic. Asta e presa românească, de cea străină...treba ei!  Nicolo Machiavelli, un alt om de stat şi filosof al politicii Florentine, spunea că ,,Scopul scuză mijloacele!" şi s-ar putea să fi având dreptate, ştia el ce ştia... Sintagma de mai sus nu are nicio valoare în cazul în care se cer compromisuri ce anulează principiile orcărui individ responsabil iar el le acceptă şi execută orbeşte. Exemplele de mai sus sunt unele  de un simplism intrinsec dar care a făcut din mare parte a acestui popor o parte însemnată de troglodiţi, reducându-le întregul orizont la absurditatea puiului de găină cu trei picioare şi la silicoanele ce explodează în direct şi în reluare pe toate posturile tv. Tabloidizarea, manelizarea, presei se produc peste noapte; schimbarea macazului se face automat şi din mers; bunele intenţii rămân doar bune intenţii lipsite de vreo valoare concretă sau, cât-de-cât, estetică.

Speranţa mea e că într-o bună zi presa va reveni la valorile şi deontologia tradiţionale. Poate că atunci voi putea spune că cele mai multe dintre publicaţii duc la nevoile stringente şi urgente ale cititorului dornic de informaţie în timp real şi de strictă necesitate. Poate...! Sunt cam naiv,nu?

 

Autor Virgil Andronescu 16 August 2011, 22:14 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate