Ghinioanele lui Crin

De Cristian Banu 28 August 2012, 14:15 Atitudini
Sunt toate şansele ca liderul liberal să fie cel care va plăti politic nota referendumului eşuat. Lăsând la o parte că pe zi ce trece devine din ce în ce mai penibil, era singurul dintre cei trei implicaţi în război care avea şansa unei ieşiri onorabile. Victor Ponta este o victimă prăbuşită sub povara plagiatului.

Prestaţia ca premier, clar, nu l-a ajutat să recupereze ceva, din contră. Dar are în spate un partid puternic şi o vârstă care îi permite să poată face un pas înapoi. Traian Băsescu este un om politic epuizat de mult şi încetul cu încetul va fi demantelată întreaga sa reţea de influenţă. Trebuie recunoscut că este chiar surprinzător că Securitatea încă i-a rămas fidelă semn că a ştiut unde şi ce oameni să-şi plaseze, dar asta nu poate dura la infinit.

Crin era singurul care putea să-şi salveze obrazul, măcar încercând să se ţină de cuvânt. Este clar că el nu realizează ce i se întâmplă (dacă a realizat vreodată). Pentru moment, este încă în siajul valului de ură împotriva lui Traian Băsescu, val care însă va ajunge curând la ţărm şi se va sparge. În vreme ce Ponta a sugerat un plan B inteligent (propunerea de modificare a constituţiei), Crin a rămas setat pe modul războinic.

De altfel, Ponta a încercat de mai multe ori să aibă abordări pragmatice, până acum fiind însă repede pus la punct. Dacă însă Traian Băsescu răspunde la mâna întinsă discret de Victor Ponta (şi sunt şanse să o facă, mai ales că se poate interpreta şi invers, adică Ponta a răspuns mâinii întinse de Băsescu) liberalii vor rămâne în aer. Nu ar fi prima dată când PSD cântă la două ţambale şi liberalii iau ţeapă. Faptul că procurorii Codruţei au cam ocolit Teleormanul spune ceva.

 

Autor Cristian Banu 28 August 2012, 14:15 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii