DOROBANȚII - ÎN PERMISIE GENERALĂ

La Complexul muzeal dedicat războiului de independență, printre redute, tranșee, șanțuri, prin foc și șpăngi n-am văzut picior de oștean român. Peste tot, puzderie de soldați ruși. Ici-colo, câte un luptător turc imortalizat într-o postură, vai-mama-lui. Parcă ghicindu-mi gândurile, ghidul mi se destăinui ironic: "M-am interesat. În acea perioadă, bravii ostași români erau în... permisie". ... La război, ca la război...

O, BRAD FRUMOS...

Întâmplarea aceasta am consemnat-o în periplul la un memorial românesc. În fapt, o capelă ce includea un perete din marmură pe care erau gravate sute de nume de eroi români căzuți pe câmpurile de bătaie. Mi-au atras atenția, în părculețul împrejmuitor doi brazi. La rădăcinile fiecăruia, câte o tăbliță. Pe una stătea scris: arbore plantat de tov Nicolae Ceaușescu, august 1967. Pe cealaltă : arbore plantat de tov Ion Gh Maurer, august 1967.

Eeeeei, și-acuma începe povestea: fraților, bradul lui Maurer era mult mai înalt și mai fălos decât al lui nea Nicu! V-ați prins ce a urmat: într-o clipă de "grație" am schimbat între ele plăcuțele căci, nu-i așa? - trebuia să repun lucrurile într-o ordine... firească.

Recunosc!