Cu bobul
De Redactia
În acel an, iarna venise bogatasi darnica în omaturi…Pentru copii, nu putea fi bucurie mai mare, decât sa se hârjoneasca prin zapada alba si pufoasa, care acoperea totul ca o frisca generoasa si imaculata.
Prima era joaca si bataia cu bulgari. Zburau prin aer proiectilele reci si ude, ca niste ghiulele. Si mai voios, zburau chiotele pustanilor care însoteau fiecare izbânda!...
Apoi era datul cu sania!…Caci, oricât de amarâta ti-ar fi fost „ambarcatiunea”, daca aluneca, se cheama ca erai pe derdelus, în rândul lumii…Si apoi, derdelusuri erau aproape la toate colturile!...Caci orasul avea multe vaduri…Si, pe timp de iarna, acestea deveneau raiul copiilor!...
Saniile puteau fi si ele mai mari sau mai mici…Dupa pricepere si posibilitati…
Caci nu toata lumea avea bob, ca alde copiii domnului Dobrescu, crâsmarul de la colt!...
Ce este un bob?...
Se stie!...
O sanie lunga-lunga, destul de solida, cu talpici metalice si, desigur, fara spatar. Dar, mai ales, cu volan pentru precizarea directiei!... Masina în toata regula, ce mai!...
Sa fi apucat o tura pe derdelus cu bobul Dobrestilor era o adevarata favoare, pe care nu o putea avea oricine. Astfel ca fiecare se dadea cu ce avea!...
Dar nici domnul Alexa, de pe strada Rahovei, tatal lui Marcel, alias Bimbirica, nu avea de ce sa fie mai prejos!...Fiare avea, ca era plina curtea de ele, meserias era, ca le mesterea ca nimeni altul, volan de pus avea, ca doar avea în curte vreo doua camioane, cu care-si câstiga traiul zilnic!...Si în pravalie fel de fel de piese de rezerva…Si-l avea si pe Marcel, baiat marisor si harnicut, care, de voie, de nevoie îsi ajuta parintele la treaba. Asa ca, merita si el un bob!
- Hai, baiete, sa-l rostuim!...Ca, de când ma bati la cap, mi-ajunge!...I-a venit vremea!...
Bucuros, Marcel a sarit sa-l ajute pe tatal sau. Au asezat în frunte un fel de saniuta scurta, care avea sa prinda directia de deplasare, cu volanul aferent, bineînteles!...Au atasat apoi partea cea mare de adevarata sanie gospodareasca, lunga si zdravana...Si, iacata, bobu-i gata!...
Bineînteles ca micul vecin de peste drum, pustanul cel zburdalnic si curios, Nicusor, baiatul lui nea Iani, cizmarul, nu putea lipsi de la asa o întâmplare!...Dupa ce s-a zbântuit cu bulgari si cu trânta prin zapada, vazând ca în curte la nea Alexe se petrece ceva, s-a apropiat de poarta:
- Da, ce faci acolo, Marcele?
Nu-l mai numea Bimbirica de când se întâmplase pocinogul cu lovitura de la picior si cu dalacul, care a trebuit operat de doctor.
- Haide sa te joci cu zapada, încerca el o momeala aruncând usurel un bulgare micut…A provocare!...
Marcel raspunse peste umar, ocupat si important:
- Nu vin, ma! Nu vezi, ca-l ajut pe tata sa termine bobul acesta! Si mai avem nitel.
- Stai, ca vin si eu sa va ajut, navali copilul pe poarta, fara sa mai astepte invitatie. Doar era ceva cu totul si cu totul deosebit!...
Un bob?!...Un bob este un bob!...
Pâna spre prânz bobul a fost gata…Bun de zbor în jos, pe vadul Olangeriei...Ce mai?!...Trebuia pus la treaba!...
- Hai, vii si tu?
Auzi vorba!...Daca vine?!...Cum sa nu!...Sigur ca vine!...
Dar apoi, pustanul îsi lua seama si ramase putin bosumflat. Stia ca nu poate pleca asa, la derdelus, fara sa ceara voie.
- Dar tata?
- Lasa ca merg eu cu tine sa-i cerem voie, spuse generos Bimbirica, mai ales ca de la el i s-a tras copilului asta vara operatia aceea la picior. Si n-a fost deloc un lucru usor!...
Zis si facut!...
Nea Iani a fost de acord, cu conditia ca Nicusor sa nu se desparta de Marcel si tot cu el sa se întoarca acasa pe înserat.
Copiii au tinut-o într-o hârjoana pe Rahova, pâna în capul vadului, unde avea sa înceapa marea aventura. O liota întreaga de pustani, si mai mari, si mai mici au urmat în alai pe Marcel si bobul sau, ajutând fiecare, agatându-se sau împingând.
Ma rog, fiecare vroia sa participe într-un fel la eveniment.
Era al doilea bob din zona!...
Odata ajunsi în buza vadului, de unde avea sa înceapa coborârea, Marcel si-a organizat echipa care avea sa participe la inaugurare.
Nu l-a uitat nici pe Nicusor!
-Tu stai aici, mai în spatele bobului!...În fata te poti lovi!...Si uite, o sa te tina în brate baiatul asta mai mare. Tu apuca-te bine de scândura si nu-i da drumul! Bine?
- Bine, raspunse Nicusor, asezându-se ascultator la locul lui.
- Toata lumea s-a asezat? Gata?
- Gata! a raspuns cu voiosie gasca asezata pe bob.
- Pârtie! a strigat Marcel mândru ca i-a venit si lui rândul sa conduca un bob. Si, punând hotarât mâna pe volan, a lovit vitejeste cu câlcâiul în zapada.
Bobul a pornit usurel la vale. Nu avea nevoie de mare avânt!...Zapada era numai buna…Si vadul era el însusi destul de avântat!...Facea treaba singur…Astfel ca sania a început sa mearga struna!...
Organizarea era buna!...Zapada era si mai buna!...Dar socoteala de acasa, nu se potriveste niciodata cu socoteala din târg!...Si, cu atât mai putin cu cea de pe derdelus!...
Nicusor era tare voios ca zboara pe pârtia alba în chiotele celor ce stateau pe margine si priveau sa vada ce-o sa iasa. Si, fericit, îi saluta cu mâinile ridicate deasupra capului. Uitase ca trebuie sa se tina bine!...Ca într-un film, prin fata ochilor îi treceau casele celor ce locuiau pe aici. Case acoperite fiecare cu câte o cusma de zapada, din care, ca o pana pusa, asa, de ornament, iesea câte un valatuc de fum cenusiu.
Încet-încet, bobul prinse viteza…Caci, acum, nimeni nu mai conducea sania!...Nimeni, decât valea, lunecusul si derdelusul!...Si, la prima denivelare, tot echipajul a facut o precara echilibristica si apoi s-a rasturnat pe o parte, lunecând asa mai departe, dupa ce a lovit un gard parelnic, acoperit de zapada, darâmându-l.
Era gardul de la curtea Olgai!...Olga lui Patcapai!...Gard facut din nuiele împletite, usurel si lesne de mutat din loc, la o adica. Si de sarit!...
Caci peste el a sarit Nicusor, aproape fara sa-si dea seama si a aterizat peste acoperisul unui cotet de pasari. Acoperis vremelnic si acesta, caci s-a rupt sub bufnitura baiatului si acesta a aterizat în interior, pe ceva caldut, moale si foarte mirositor. Speriate, toate înaripatele din cotet, care treceau si ele cum puteau prin iarna aceasta grea, au început a cotcodaci, încercând sa iasa afara prin spartura. Câinele se zbatea si hamaia, mai sa rupa lantul!...
- Da, care esti acolo?...Ati venit la furat gaini?...Sariti!...Hotii!...Nu va mai satura Dumnezeu?...Veniti si în toiul zilei?...Nenorocitilor!...
Pe usa casei, a iesit repezit tata Olga, cu o broboada aruncata pe cap si, apucând la iuteala târnul de maturat zapada, se arunca înspre cotet, gata sa-si apere avutul.
Ce a gasit acolo? Un ghemotoc morfolit, mânjit de toate cele, morman miscator, din care numai ochii priveau în jur nauciti de toata întâmplarea.
- Bata-te sa te bata!...Da, tu, care esti, ma?...Si ce cauti aici?...Alt loc mai bun de joaca nu ti-ai gasit pe vremea asta!...
Femeia se mira, îl bodoganea, dar pricepuse ca este o întâmplare neasteptata.
Nici nu mai stia ce sa faca!...Sa râda ?...Sau sa-l certe?...
Oricum ar fi fost, lucrurile nu puteau ramâne asa! Cu mâini pricepute scoase baiatul din mocirleala aceea urât mirositoare si cu un gest iute îi sterse cu poala sortului fata mânjita.
Sa-l vada mai bine!...Si sa-l cunoasca!...
- Aoleu!...Tu, parc-ai fi ala mic, nepotul lu ta`Petrica a lui Bohorodi!...
Al ei esti, ma? Spune!...
Copilul dadu usurel din cap…Ala era!...Ca de vorbit nici nu putea vorbi!...
- Stai colea sa te curat!...Si, luând în pumni zapada alba si pufoasa, începu sa-l frece cu nadejde pe toate partile. Si pe fata, si pe haine, si pe caciulita, si pe ghetute!...
- Vai de mine, da ce tare mirosi!...Ce ma fac eu cu tine?...
Stapânul casei, Patcapai, Barabulea, cum îl stia toata lumea, numai în izmene, urmarise pe fereastra ce si cum, gata sa sara în ajutor daca ar fi fost cazul. El crapa gârliciul si striga la femeie:
- Si-acu, ce stai? Baga copilul în casa! Vrei sa înghete de tot?
- Da, pute!
- Dezbraca-l!
Femeia se dezmetici din nauceala, apuca baiatul de-un umar ducându-l pâna în pragul casei, trase de pe el tot, si haine groase, si ciubote, aruncându-le încolo si baga copilul în casa la caldurica. Patcapai lua cu o canita apa din galeata acoperita cu un fund de lemn si i-o întinse:
- Ia, sa-ti treaca de sperietura! Cum te cheama?
- Nicusor, raspunse baiatul dezghetat si cu ochii roata în toate partile. Ca era tare curios de felul lui!...
- De-al cui esti tu?
- A lui Iani, cizmarul de pe Rahova si pe mama o cheama Vasilica.
Omul stiu despre cine este vorba, ca tot la domnul Iani îsi ducea si el saracia de încaltaminte sa i-o repare.
- Aha! Si ce faceai tu pe la noi? se facu omul ca nu stie ce si cum.
- Ma dadeam cu bobul, cu Bimbirica, raspunse copilul mândru, ca sa priceapa si
gazda ca nu este vorba despre orice fel de sanie.
- La noi în curte? merse omul cu gluma mai departe.
- Nu! Pe vad!
- Si cum ai ajuns la noi?
- Nu stiu!
Copilul spunea adevarul gol-golut. Habar n-avea cum si de ce s-a întâmplat asa ceva. Si cum de a ajuns el aici!...Barbatul zâmbi furisat, apoi serios si grav:
- Asa!...Nu stii?...Mai femeie, tu nu vezi ca avem un musafir? Nu-l servesti cu nimic?
Olga scoase cu linguroiul, din oala ce zacea pe marginea plitei calde, niste boabe de porumb galbene si fierbinti, îi umplu o strachinioara cu vârf, presara deasupra zahar si-l trata pe Nicusor:
- Manânca!...O sa-ti placa!...E bun!...
Baiatul începu sa manânce cu pofta…Sigur ca-i placea!...Ca era bun!...Si cald!...Mai mâncase la mamaia sa, jos, în Baligosi!...Stia!...
- Ei, si-acum, ce sa facem cu el?
- O sa-l reped colea, la ta`Petrica!...Sa vada de el si sa dea vorba acasa, sa nu se sperie oamenii aceia, crezând ca s-a întâmplat ceva.
Zis si facut!...A trântit Olga hainele murdare într-o traista, a învelit copilul într-o patura mai groasa, l-a asezat pe sania mititica, pe care o avea în curte pentru ale nevoi si, haida-ha, a plecat la Petrica lui Bohorodi sa-i duca nepotul plocon.
Acolo, copiii bunicii, caci avea si ea destui, cam de aceeasi vârsta, se zbenguiau prin zapada. Tare s-au mirat când l-au vazut pe Nicusor asa înfofolit. Au strigat care mai de care:
- Mama, l-a adus pe Nicusor.
Femeia a iesit afara si s-a speriat de-a binelea când si-a vazut nepotul împaturit ca o sarma si pe mâini straine.
- Vai de mine si de mine!...Ce s-a întâmplat?...Ce-ai patit, copile?...Olga, dar de ce este cu tine?...
Petrica se astepta la orice!...Doar mai trasese ea pocinoguri cu nepotul acesta!...
- Stai linistita, ta`Petrico, n-are nimic!...A cazut la noi în cotet!...Da, nu s-a ranit!...
- Cum, la voi în cotet?...Da, ce-a cautat acolo?...
Si Olga lui Patcapai, prinse a povesti ce si cum si încheie multumita:
- Bine ca amarâtul cela de barbatu-meu n-a facut gardul mai zdravan!...Si nici acoperisul de la cotet!...Ca se lovea baiatul rau, cine mai stie cum!...
Si, uite asa, mai devine ca întelege omul cum lenea sau neputinta unuia poate fi în folosul altuia!...
Bunica si-a scos nepotul din învelisuri, l-a „despachetat” adica, si l-a bagat în casa la caldura. Copiii femeii, micii unchi si matusile mititele ale patitului, au lasat joaca si au intrat buluc în casa dupa el, sa afle ce si cum.
- Închideti usa, ca intra frigul, a mai strigat tata Petrica...Nu va mai
izmeniti atâta!...
Apoi s-a întors catre femeie:
- Multumesc, Olguto, ca ai avut grija de struluibatul asta. Ca mereu face câte o nefacuta!...Nu are stare deloc!...Da, nu intri sa te încalzesti nitel?
- Nu, tata Petrico, nu pot! Lasa, altadata! Abia m-am mai aerisit si eu!...Si-apoi, stii cum face Patcapai! Trebuie sa fiu înapoi acasa, ca tipa! Si nu este departe!...Colea!...La o aruncatura de bat!...
Asa este!...Distanta nu era prea mare!...Femeia si-a luat ziua-buna. Si, trântind patura în care fusese învelit copilul pe sanie, a apucat de sfoara scamosata si, cu pas apasat, a plecat spre casa ei, sa-i spuna lui Patcapai ca a dus copilul. Acesta trasese ceva pe el si încerca sa acopere cotetul cu niste cartoane, ce le avea prin magazie…
Tata Petrica a intrat înauntru, unde Nicusor, ca un mic erou, statea în mijlocul patului si povestea întâmplarea prin care a trecut. Toti ascultau cu ochii mariti de uimire. Pe vad?...Cu bobul?...Aceasta era ceva nemaipomenit!...
- Vrem si noi cu bobul!...
Femeia a privit o clipa mica revolta. Apoi le-a taiat-o scurt:
- Pe cotet?!...
de Lucia Patrascu
din volumul EVANTAIUL ALBASTRU 2011
Prima era joaca si bataia cu bulgari. Zburau prin aer proiectilele reci si ude, ca niste ghiulele. Si mai voios, zburau chiotele pustanilor care însoteau fiecare izbânda!...
Apoi era datul cu sania!…Caci, oricât de amarâta ti-ar fi fost „ambarcatiunea”, daca aluneca, se cheama ca erai pe derdelus, în rândul lumii…Si apoi, derdelusuri erau aproape la toate colturile!...Caci orasul avea multe vaduri…Si, pe timp de iarna, acestea deveneau raiul copiilor!...
Saniile puteau fi si ele mai mari sau mai mici…Dupa pricepere si posibilitati…
Caci nu toata lumea avea bob, ca alde copiii domnului Dobrescu, crâsmarul de la colt!...
Ce este un bob?...
Se stie!...
O sanie lunga-lunga, destul de solida, cu talpici metalice si, desigur, fara spatar. Dar, mai ales, cu volan pentru precizarea directiei!... Masina în toata regula, ce mai!...
Sa fi apucat o tura pe derdelus cu bobul Dobrestilor era o adevarata favoare, pe care nu o putea avea oricine. Astfel ca fiecare se dadea cu ce avea!...
Dar nici domnul Alexa, de pe strada Rahovei, tatal lui Marcel, alias Bimbirica, nu avea de ce sa fie mai prejos!...Fiare avea, ca era plina curtea de ele, meserias era, ca le mesterea ca nimeni altul, volan de pus avea, ca doar avea în curte vreo doua camioane, cu care-si câstiga traiul zilnic!...Si în pravalie fel de fel de piese de rezerva…Si-l avea si pe Marcel, baiat marisor si harnicut, care, de voie, de nevoie îsi ajuta parintele la treaba. Asa ca, merita si el un bob!
- Hai, baiete, sa-l rostuim!...Ca, de când ma bati la cap, mi-ajunge!...I-a venit vremea!...
Bucuros, Marcel a sarit sa-l ajute pe tatal sau. Au asezat în frunte un fel de saniuta scurta, care avea sa prinda directia de deplasare, cu volanul aferent, bineînteles!...Au atasat apoi partea cea mare de adevarata sanie gospodareasca, lunga si zdravana...Si, iacata, bobu-i gata!...
Bineînteles ca micul vecin de peste drum, pustanul cel zburdalnic si curios, Nicusor, baiatul lui nea Iani, cizmarul, nu putea lipsi de la asa o întâmplare!...Dupa ce s-a zbântuit cu bulgari si cu trânta prin zapada, vazând ca în curte la nea Alexe se petrece ceva, s-a apropiat de poarta:
- Da, ce faci acolo, Marcele?
Nu-l mai numea Bimbirica de când se întâmplase pocinogul cu lovitura de la picior si cu dalacul, care a trebuit operat de doctor.
- Haide sa te joci cu zapada, încerca el o momeala aruncând usurel un bulgare micut…A provocare!...
Marcel raspunse peste umar, ocupat si important:
- Nu vin, ma! Nu vezi, ca-l ajut pe tata sa termine bobul acesta! Si mai avem nitel.
- Stai, ca vin si eu sa va ajut, navali copilul pe poarta, fara sa mai astepte invitatie. Doar era ceva cu totul si cu totul deosebit!...
Un bob?!...Un bob este un bob!...
Pâna spre prânz bobul a fost gata…Bun de zbor în jos, pe vadul Olangeriei...Ce mai?!...Trebuia pus la treaba!...
- Hai, vii si tu?
Auzi vorba!...Daca vine?!...Cum sa nu!...Sigur ca vine!...
Dar apoi, pustanul îsi lua seama si ramase putin bosumflat. Stia ca nu poate pleca asa, la derdelus, fara sa ceara voie.
- Dar tata?
- Lasa ca merg eu cu tine sa-i cerem voie, spuse generos Bimbirica, mai ales ca de la el i s-a tras copilului asta vara operatia aceea la picior. Si n-a fost deloc un lucru usor!...
Zis si facut!...
Nea Iani a fost de acord, cu conditia ca Nicusor sa nu se desparta de Marcel si tot cu el sa se întoarca acasa pe înserat.
Copiii au tinut-o într-o hârjoana pe Rahova, pâna în capul vadului, unde avea sa înceapa marea aventura. O liota întreaga de pustani, si mai mari, si mai mici au urmat în alai pe Marcel si bobul sau, ajutând fiecare, agatându-se sau împingând.
Ma rog, fiecare vroia sa participe într-un fel la eveniment.
Era al doilea bob din zona!...
Odata ajunsi în buza vadului, de unde avea sa înceapa coborârea, Marcel si-a organizat echipa care avea sa participe la inaugurare.
Nu l-a uitat nici pe Nicusor!
-Tu stai aici, mai în spatele bobului!...În fata te poti lovi!...Si uite, o sa te tina în brate baiatul asta mai mare. Tu apuca-te bine de scândura si nu-i da drumul! Bine?
- Bine, raspunse Nicusor, asezându-se ascultator la locul lui.
- Toata lumea s-a asezat? Gata?
- Gata! a raspuns cu voiosie gasca asezata pe bob.
- Pârtie! a strigat Marcel mândru ca i-a venit si lui rândul sa conduca un bob. Si, punând hotarât mâna pe volan, a lovit vitejeste cu câlcâiul în zapada.
Bobul a pornit usurel la vale. Nu avea nevoie de mare avânt!...Zapada era numai buna…Si vadul era el însusi destul de avântat!...Facea treaba singur…Astfel ca sania a început sa mearga struna!...
Organizarea era buna!...Zapada era si mai buna!...Dar socoteala de acasa, nu se potriveste niciodata cu socoteala din târg!...Si, cu atât mai putin cu cea de pe derdelus!...
Nicusor era tare voios ca zboara pe pârtia alba în chiotele celor ce stateau pe margine si priveau sa vada ce-o sa iasa. Si, fericit, îi saluta cu mâinile ridicate deasupra capului. Uitase ca trebuie sa se tina bine!...Ca într-un film, prin fata ochilor îi treceau casele celor ce locuiau pe aici. Case acoperite fiecare cu câte o cusma de zapada, din care, ca o pana pusa, asa, de ornament, iesea câte un valatuc de fum cenusiu.
Încet-încet, bobul prinse viteza…Caci, acum, nimeni nu mai conducea sania!...Nimeni, decât valea, lunecusul si derdelusul!...Si, la prima denivelare, tot echipajul a facut o precara echilibristica si apoi s-a rasturnat pe o parte, lunecând asa mai departe, dupa ce a lovit un gard parelnic, acoperit de zapada, darâmându-l.
Era gardul de la curtea Olgai!...Olga lui Patcapai!...Gard facut din nuiele împletite, usurel si lesne de mutat din loc, la o adica. Si de sarit!...
Caci peste el a sarit Nicusor, aproape fara sa-si dea seama si a aterizat peste acoperisul unui cotet de pasari. Acoperis vremelnic si acesta, caci s-a rupt sub bufnitura baiatului si acesta a aterizat în interior, pe ceva caldut, moale si foarte mirositor. Speriate, toate înaripatele din cotet, care treceau si ele cum puteau prin iarna aceasta grea, au început a cotcodaci, încercând sa iasa afara prin spartura. Câinele se zbatea si hamaia, mai sa rupa lantul!...
- Da, care esti acolo?...Ati venit la furat gaini?...Sariti!...Hotii!...Nu va mai satura Dumnezeu?...Veniti si în toiul zilei?...Nenorocitilor!...
Pe usa casei, a iesit repezit tata Olga, cu o broboada aruncata pe cap si, apucând la iuteala târnul de maturat zapada, se arunca înspre cotet, gata sa-si apere avutul.
Ce a gasit acolo? Un ghemotoc morfolit, mânjit de toate cele, morman miscator, din care numai ochii priveau în jur nauciti de toata întâmplarea.
- Bata-te sa te bata!...Da, tu, care esti, ma?...Si ce cauti aici?...Alt loc mai bun de joaca nu ti-ai gasit pe vremea asta!...
Femeia se mira, îl bodoganea, dar pricepuse ca este o întâmplare neasteptata.
Nici nu mai stia ce sa faca!...Sa râda ?...Sau sa-l certe?...
Oricum ar fi fost, lucrurile nu puteau ramâne asa! Cu mâini pricepute scoase baiatul din mocirleala aceea urât mirositoare si cu un gest iute îi sterse cu poala sortului fata mânjita.
Sa-l vada mai bine!...Si sa-l cunoasca!...
- Aoleu!...Tu, parc-ai fi ala mic, nepotul lu ta`Petrica a lui Bohorodi!...
Al ei esti, ma? Spune!...
Copilul dadu usurel din cap…Ala era!...Ca de vorbit nici nu putea vorbi!...
- Stai colea sa te curat!...Si, luând în pumni zapada alba si pufoasa, începu sa-l frece cu nadejde pe toate partile. Si pe fata, si pe haine, si pe caciulita, si pe ghetute!...
- Vai de mine, da ce tare mirosi!...Ce ma fac eu cu tine?...
Stapânul casei, Patcapai, Barabulea, cum îl stia toata lumea, numai în izmene, urmarise pe fereastra ce si cum, gata sa sara în ajutor daca ar fi fost cazul. El crapa gârliciul si striga la femeie:
- Si-acu, ce stai? Baga copilul în casa! Vrei sa înghete de tot?
- Da, pute!
- Dezbraca-l!
Femeia se dezmetici din nauceala, apuca baiatul de-un umar ducându-l pâna în pragul casei, trase de pe el tot, si haine groase, si ciubote, aruncându-le încolo si baga copilul în casa la caldurica. Patcapai lua cu o canita apa din galeata acoperita cu un fund de lemn si i-o întinse:
- Ia, sa-ti treaca de sperietura! Cum te cheama?
- Nicusor, raspunse baiatul dezghetat si cu ochii roata în toate partile. Ca era tare curios de felul lui!...
- De-al cui esti tu?
- A lui Iani, cizmarul de pe Rahova si pe mama o cheama Vasilica.
Omul stiu despre cine este vorba, ca tot la domnul Iani îsi ducea si el saracia de încaltaminte sa i-o repare.
- Aha! Si ce faceai tu pe la noi? se facu omul ca nu stie ce si cum.
- Ma dadeam cu bobul, cu Bimbirica, raspunse copilul mândru, ca sa priceapa si
gazda ca nu este vorba despre orice fel de sanie.
- La noi în curte? merse omul cu gluma mai departe.
- Nu! Pe vad!
- Si cum ai ajuns la noi?
- Nu stiu!
Copilul spunea adevarul gol-golut. Habar n-avea cum si de ce s-a întâmplat asa ceva. Si cum de a ajuns el aici!...Barbatul zâmbi furisat, apoi serios si grav:
- Asa!...Nu stii?...Mai femeie, tu nu vezi ca avem un musafir? Nu-l servesti cu nimic?
Olga scoase cu linguroiul, din oala ce zacea pe marginea plitei calde, niste boabe de porumb galbene si fierbinti, îi umplu o strachinioara cu vârf, presara deasupra zahar si-l trata pe Nicusor:
- Manânca!...O sa-ti placa!...E bun!...
Baiatul începu sa manânce cu pofta…Sigur ca-i placea!...Ca era bun!...Si cald!...Mai mâncase la mamaia sa, jos, în Baligosi!...Stia!...
- Ei, si-acum, ce sa facem cu el?
- O sa-l reped colea, la ta`Petrica!...Sa vada de el si sa dea vorba acasa, sa nu se sperie oamenii aceia, crezând ca s-a întâmplat ceva.
Zis si facut!...A trântit Olga hainele murdare într-o traista, a învelit copilul într-o patura mai groasa, l-a asezat pe sania mititica, pe care o avea în curte pentru ale nevoi si, haida-ha, a plecat la Petrica lui Bohorodi sa-i duca nepotul plocon.
Acolo, copiii bunicii, caci avea si ea destui, cam de aceeasi vârsta, se zbenguiau prin zapada. Tare s-au mirat când l-au vazut pe Nicusor asa înfofolit. Au strigat care mai de care:
- Mama, l-a adus pe Nicusor.
Femeia a iesit afara si s-a speriat de-a binelea când si-a vazut nepotul împaturit ca o sarma si pe mâini straine.
- Vai de mine si de mine!...Ce s-a întâmplat?...Ce-ai patit, copile?...Olga, dar de ce este cu tine?...
Petrica se astepta la orice!...Doar mai trasese ea pocinoguri cu nepotul acesta!...
- Stai linistita, ta`Petrico, n-are nimic!...A cazut la noi în cotet!...Da, nu s-a ranit!...
- Cum, la voi în cotet?...Da, ce-a cautat acolo?...
Si Olga lui Patcapai, prinse a povesti ce si cum si încheie multumita:
- Bine ca amarâtul cela de barbatu-meu n-a facut gardul mai zdravan!...Si nici acoperisul de la cotet!...Ca se lovea baiatul rau, cine mai stie cum!...
Si, uite asa, mai devine ca întelege omul cum lenea sau neputinta unuia poate fi în folosul altuia!...
Bunica si-a scos nepotul din învelisuri, l-a „despachetat” adica, si l-a bagat în casa la caldura. Copiii femeii, micii unchi si matusile mititele ale patitului, au lasat joaca si au intrat buluc în casa dupa el, sa afle ce si cum.
- Închideti usa, ca intra frigul, a mai strigat tata Petrica...Nu va mai
izmeniti atâta!...
Apoi s-a întors catre femeie:
- Multumesc, Olguto, ca ai avut grija de struluibatul asta. Ca mereu face câte o nefacuta!...Nu are stare deloc!...Da, nu intri sa te încalzesti nitel?
- Nu, tata Petrico, nu pot! Lasa, altadata! Abia m-am mai aerisit si eu!...Si-apoi, stii cum face Patcapai! Trebuie sa fiu înapoi acasa, ca tipa! Si nu este departe!...Colea!...La o aruncatura de bat!...
Asa este!...Distanta nu era prea mare!...Femeia si-a luat ziua-buna. Si, trântind patura în care fusese învelit copilul pe sanie, a apucat de sfoara scamosata si, cu pas apasat, a plecat spre casa ei, sa-i spuna lui Patcapai ca a dus copilul. Acesta trasese ceva pe el si încerca sa acopere cotetul cu niste cartoane, ce le avea prin magazie…
Tata Petrica a intrat înauntru, unde Nicusor, ca un mic erou, statea în mijlocul patului si povestea întâmplarea prin care a trecut. Toti ascultau cu ochii mariti de uimire. Pe vad?...Cu bobul?...Aceasta era ceva nemaipomenit!...
- Vrem si noi cu bobul!...
Femeia a privit o clipa mica revolta. Apoi le-a taiat-o scurt:
- Pe cotet?!...
de Lucia Patrascu
din volumul EVANTAIUL ALBASTRU 2011
Autor Redactia
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu