Calvarele Romaniei si armatei sale in anii celui de al doilea razboi mondial (III)

URSS considera ca Romania trebuie sa iasa din razboi nu prin capitulare neconditionata, cum cerea SUA, ci prin armistitiu. O rezistenta militara in Moldova, avand in vedere ca aici se afla si linia de fortificatii Focsani-Namoloasa-Galati, afecta interesele Rusiei in Balcani fapt pentru care ei au initiat negocieri de armistitiu cu guvernul antonescian.

Dupa inceperea negocierilor de armistitiu sovieto-romane la Stockholm in decembrie 1943 casa Regala a cerut Moscovei sa negocieze cu trimisii sai sin u cu trimisii lui Antonescu. Aceleasi demersuri le-a facut Casa Regala si negociatorilor de la Cairo.

George Duca, trimisul regelui in capitala suedeza, a facut tot ce a putut pentru a sabota negocierile ruso-romane si multi ani dupa razboi isi facea un titlu de glorie din misiunea ce i-a dat-o fostul rege de a sabota negocierile de armistitiu ale guvernului Antonescu cu sovieticii.

Fata de cererile repetate ale Casei Regale de a negocia cu trimisii sai guvernul sovietic a raspuns ferm prin consilierul sau Semionov: “Noi, rusii, preferam sa negociem cu actualul govern al Romaniei si suntem gata sa-l ajutam sa elibereze tara de germani”.

Aceleasi declaratii le face la Cairo si ambasadorul rus, Novikov, impreuna cu cei ai aliatilor: “Ei prefera negocieri cu maresalul Antonescu sin u cu trimisii regelui”. Aflam de aici ca nu se afla la acea data in curs de negociere de catre Casa Regala nici un armistitiu.

In aceasta viziune afirmatia fostului rege ca l-a arestat pe Antonescu pentru ca a “refuzat sa semneze armistitiul” este o diversiune. Regele si ai sai nu numai ca nu au initiat nici un armistitiu cu nimeni ci, dimpotriva, se temeau ca Antonescu va reusi sa incheie armistitiul sis a iasa din razboi printr-o pace onorabila si dreapta pentru Romania. In mai multe ocazii, in fata cercului de prieteni, fostul rege Mihai a afirmat ca: “daca il lasa pe Antonescu sa faca singur armistitiul ne va tine in continuare sub papuc”.

Negocierile de armistitiu sovieto-romane de la Stockholm decurgeau bine, armistitiul negociat continea prevederi mult mai favorabile pentru Romania decat cel de la Cairo. Cea mai importanta conditie era aceea ca Romania nu era ocupata militar.

In principal, in forma sa finala, proiectul de armistitiu continea urmatoarele conditii:
1. Trupele romane de pe front ori sa se preda rusilor ori sa atace trupele germane. Rusii se obligau sa le aprovizioneze cu armament si alte materiale necesare si vor ramane la dispozitia lui Antonescu si Maniu pentru a restabili independenta si suveranitatea Romaniei;
2. Rusii accepta ca Romania sa dea un ultimatum de 15 zile Germaniei pentru a-i parasi teritoriul, inainte de a-i declara razboi. In cazul retragerii trupelor germane, Romania poate ramane neutral;
3. Arbitrajul de la Viena este nul si neavenit, Transilvania revine in intregime la patria-mama;
4. Rusii se multumescu cu o fasie de trecere in nordul tarii iar guvernul roman poate sa-si exercite functiile in acea parte a tarii neocupata de trupele sovietice;
5. Mai erau si alte conditii favorabile pentru Romania cum ar fi reducerea unor despagubiri de razboi etc.

Succesul negocierilor de armistitiu de la Stockholm ale guvernului le dadeau fiori Casei Regale si acolitilor sai. Intrigile si uneltirile antiantonesciene ale Casei Regale au cuprins si o parte a functionarilor din Ministerul de Externe roman care au format “Triumviratul” Buzesti - Pogoneanu - Starcea iar, prin generalii aghiotanti regali, Aurel Aldea si Gh. Mihail au cuprins o parte din cadrele de comanda cu functii de raspundere din armata.

“Triumviratul” Buzesti-Pogoneanu-Starcea, clica de la Palat si Ministerul de Externe, cum mai era denumita, sub conducerea lui Grigore Niculescu-Buzesti, director al cifrului si prieten intim al fostului rege, au inceput sa urzeasca marele complot vizand arestarea maresalului Antonescu.

Singurul om in viata care cunoaste aceste fapte este istoricul Neagu Djuvara, subordonat lui Victor Pogoneanu si probabil implicat in complot, care in ziua de 23 august a fost trimis in misiune la Stockholm dar, probabil, nu doreste sa spuna adevarul.

Complotul antiantonescian capata dimensiuni noi si ia forme concrete in cadrul colaborarii fostului rege si a “Triumviratului” cu PCR. Emil Bodnaras, reprezentantul PCR si general NKVD, trimis special de Stalin, a sosit in Romania la inceputul lunii aprilie 1944 si este gazduit de Printul Stirbei.

Dupa sosirea in Romania si pana la sedinta conspirativa a PCR din noaptea de 13/14 iunie 1944, atat fostul rege cat si “Triumviratul” au avut mai multe intalniri cu Emil Bodnaras.

La intalnirea conspirativa din acea noapte a reprezentantilor PCR, Palatului si armatei precum si “Triumviratul” s-a perfectat si aprobat de catre fostul rege planul propus de catre PCR inclusiv tradarea de la Iasi din 20 august 1944 constand in deschiderea unui segment de front, fara lupta trupelor sovietice, larg de 25 km, intre Erbiceni si Rediul Mitropoliei in care se apara Corpul 5 Armata, comandant generalul Niculescu Constantin. Bresa creata in frontal roman a capatat denumirea de “Poarta Iasiului”.

Pentru succesul planului este trimis pe frontal din Moldova, in luna iulie, generalul Aldea cu scopul de a atrage la conjuratia Palatului Regal si a PCR pe generalul Mihai Racovita, comandantul Armatei a 4-a si colonelul Nicolae Dragomir, seful de stat major.

Asa s-a pregatit si desavarsit de catre fostul rege Mihai cel mai mare calvar pentru Romania – lovitura de stat de la 23 august 1944 si arestarea maresalului Antonescu, seful statului roman si comandantul supreme al armatei ale carui efecte negative Romania le va purta peste o jumatate de secol.

Desi Antonescu nu avea programata vizita la Palatul Regal el este atras intr-o capcana intinsa de fostul rege ca sa vina la Palat unde este arestat.

Criticii actului de la 23 august 1944 (si nu sunt putini) il califica, unii  ca “act de inalta tradare” iar altii ca “grava eroare politica”. Si unii si altii au dreptate; el este si act de inalta tradare dar si o grava eroare politica a caror consecinte pentru Romania erau greu de evaluat atunci.

Acesti critici sustin ca maresalul Antonescu trebuia lasat sa incheie sis a semneze armistitiul fiindca el il negociase si putea sa impuna rusilor, prin puternica sa armata de un million de oameni, un alt mo de actiune decat capitularea.

Prin arestarea maresalului si capitularea neconditionata a tarii si a intregii armate inaintea semnarii armistitiului, Romania a pierdut baza juridical si morala a apararii drepturilor sale, s-a dezonorat singura.

In decurs de doua decenii dupa 1944, Romania a fost furata de cel putin trei miliarde de dolari in locul celor 300 milioane impuse prin “armistitiul” dictat de Moscova plus capturarea celor 45 de vagoane de aur din Banca Nationala si a Tezaurului Romaniei care nu au fost considerate despagubiri de razboi.

Si acestea nu sunt inca toate consecintele negative suferite de Romania din cauza ambitiilor si incapacitatii fostului rege Mihai. Ar fi necesar sa se faca (si nu este inca prea tarziu) procesul lui 23 august 1944, cu responsabilitate si obiectivitate, de catre poporul roman care trebuie sa afle si dupa trecerea atator ani adevarul ce i-a fost ascuns sau mistificat.

Armistitiul cu URSS, semnat la Moscova la 12 septembrie 1944, continea conditii mult mai grele pentru Romania decat armistitiul negociat la Stockholm cu guvernul Antonescu iar protocolul privind raporturile dintre Armata Romana si Armata sovietica a fost semnat abia la 25 septembrie ceea ce a determinat ca armata noastra sa se angajeze singura in luptele din Transilvania sis a respinga, pana catre jumatatea lunii septembrie, trupele hitleristo-hortiste peste frontiera vremelnic impusa din Transilvania.

Contrariat de conditiile grele ale armistitiului, Lucretiu Patrascanu, prezent la Moscova in delegatia romana pentru semnarea armistitiului, l-a intrebat pe Molotov de ce conditiile de armistitiu prezentat de URSS Romaniei sunt mai grele decat cele negociate cu Antonescu, la care Molotov a raspuns: “Antonescu reprezenta Romania iar voi nu reprezentati pe nimeni”.

In acest timp cresc presiunile Comandamentului Militar Sovietic de ocupare militara a Romaniei si de subordonare a Armatei Romane fapt ce a determinat profunde nemultumiri in cadrul ostirii. In noaptea de 6/7 septembrie ora 00,00 intreaga Armata Romana a intrat in subordinea Comandamentului sovietic si impartita la urmatoarele Grupuri de Armate sovietice:

1. Armata 3-a romana, comandant general Dascalescu, din Oltenia si Muntenia, la Comandamentul 75 corp de armata sovietic. Punct de comanda la Draganesti;
2. Armata 1-a romana, commandant general Nicolae Macici, din Banat, Transilvania de vest si Nord-Vest, la Comandamentul Grupului de armate sovietice general Managarov. Punct de comanda la Clejani;
3. Armata 4-a romana, commandant general Gh. Avramescu, din Transilvania de Nord si de Est, la Grupul darmate sovietice general Trofimenco. Punct de comanda la Targoviste;
4. Marinei militare romane i s-a facut marea dezonoare ca echipajele ei sa fie debarcate de pe vase la 3 septembrie si inlocuite cu echipaje sovietice.

Avand in vedere ca in noua subordonare atributiile Sefului Marelui Stat-major au fost stirbite reveninud-i doar atributii de aprovizionare-evacuare, generalul adjutant Gheorghe Mihail si-a prezentat demisia, in acea noapte, ministrului de razboi, general Mihai Racovita.

Dat fiind contextul international al Romaniei, taraganeala semnarii documentelor de baza cu noii aliati precum si exceptionala stare de spirit in randul poporului roman si a armatei, generalul Gheorghe Mihail a revenit asupra demisiei, aceasta fiind pusa in aplicare dupa eliberarea orasului Carei cand trupele romane au trecut frontiera in Ungaria.

Va urma.