Armata româna - o valoare nationala inestimabila

In urma cu 70 de ani, la 25 octombrie 1944, ora 9,30, Armata Româna, dupa ce a eliberat orasul Carei, ultima brazda de pamânt românesc, a atins în câteva puncte frontiera româno-ungara, trecând în desfasurarea razboiului si în urmarirea inamicului pe teritoriul Ungariei.

Pentru eliberarea teritoriului României rapit prin Diktatul de la Viena din 30 august 1940, Armata Româna a participat în a doua parte a razboiului, între 23 august si 25 octombrie 1944, cu un efectiv de 538.560 de militari si a produs inamicului pierderi de 6.662 morti, 76.265 prizonieri si a capturat importante cantitati de material de razboi.

Pierderile Armatei Române în aceasta perioada se ridica la 58.330 de morti, raniti si disparuti. Armata Româna a elliberat în cursul acestor lupte 372 de localitati din care: 8 orase - Sfântu Gheorghe, Odorhei, Târgu Mures, Gherla, Zalau, Cehu Silvaniei, Tăsnad si Carei. In cooperare cu Armata Rosie a eliberat orasele Cluj, Oradea, Satu-Mare si Salonta.

Organizatoric, Armata Româna a participat la luptele pe teritoriul României cu 20 de divizii constituite în cele doua armate: Armata I-a si Armata a IV-a, cu un corp aerian, doua brigazi de artilerie AA, cu alte unitati si formatiuni, inclusiv cu Flotila de Dunare.

Faptele de arme si jertfele Armatei Române în lupta pentru eliberarea Transilvaniei de sub ocupatia hortysta, inclusiv masacrul de la Oarba de Mures, au impus declararea datei de 25 octombrie ca Ziua Armatei Române.

Ostirea româna este o prezenta vie în folclorul românesc, în cântecele si baladele populare, în povestirile de razboi sau din timpul satisfacerii stagiului militar de catre veterani. Armata româna a fost si este, dupa religia strabuna a românilor, instituita valoare în care românii aveau si au cea mai mare încredere, fapt ce i-a imprimat în istoria neamului rolul de scut împotriva vrajmasiilor trecute, prezente si viitoare, o scoala a natiunii si a barbatiei pentru tinerii care au pasit pe portile azarmilor.

România, în multimilenara sa istorie, si-a faurit bogate traditii familiale, religioase, militare, culturale, scolare, de limba proprie, de cult pentru eroii neamului, pe care se sprijina întregul edificiu national si la care nu putem renunta, nu trebuie sa renuntam.

Ele toate sunt izvorâte din binecuvântatul pamânt românesc, din specificitatea culturii noastre umaniste ce ne caracterizeaza si ne individualizeaza ca popor si la care nu putem renunta daca dorim sa fim noi însine.

Armata româna a trecut, în evolutia sa istorica, prin toate etapele pe care le-a parcurs societaatea româneasca. Românii au aparut în istorie ca un popor stabil pe teritoriul propriu. Ei nu au fost niciodata migratori sau cuceritori, în schimb au avut de înfruntat numeroase navaliri, agresiuni si cotropiri straine. In aceste împrejurari institutia militara, lupta armata au devenit factori indispensabili de salvare a fiintei neamului si a statului propriu.

Din zorii genezei lor si pâna astazi, românii nu s-au manifestat ca un neam razboinic, ci, dimpotriva, ca o populatie pasnica prin întreaga sa modalitate de viata. Pentru o astfel de populatie razboiul avea functia de îndepartare, de respingere sau înlaturare a pericolului extern. Bazele ideologico-teoretice si traditiile pe care s-a întemeiat crearea organismului militar românesc au tinut armata departe de framântarile politice din societate si au supus-o vointei tarii pe care o aparau.

Legatura sa cu poporul din care provenea, recrutarea cadrelor militare din toate straturile societatii, au facut imposibila aparitia în România a unei caste militare, asa cum exista si azi în multe tari din America Latina, din Africa sau Asia, care sa exercite presiuni asupra puterii politice si chiar sa se impuna în viata politica.

In istoria sa, Armata Româna a cunoscut si perioade rele: ziua de 10 februarie 1716 a fost o zi de doliu pentru români, spune Balcescu. Primul domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, urcat pe tronul Tarii Românesti, întelegând ca puterea românilor statea în institutiile sale, în primul rând în institutia militara, a redus mult efectivele armatei si apoi a desfiintat-o, dupa ce acelasi Mavrocordat, numit în septembrie 1711 domn în Moldova, a desfiintat si armata Tarii Moldovei.

In conditiile favorabile românilor, create de înfrângerile repetate ale turcilor de catre rusi în razboaiele duse la sfârsitul secolului al XVIII-lea si începutul secolului al XIX-lea, a renascut Ostirea româna, care a avut rol important în anii revolutiei de la 1848-1849, în razboiul pentru cucerirea independentei de stat a României în anii 1877-1878 si în Primul Razboi Mondial,  reconstituindu-si rolul avut de element esential al Sistemului National de Valori si de importanta institutie de stabilitate a statului român.

In zilele noastre, Armata Româna, fara a-si pierde rolul avut în istoria României, trece printr-o perioada de restructurari, de reorganizari si redimensionari cerute de epoca actuala si este prematur sa ne pronuntam daca acestia vor însemna sau nu pasi înainte. Nu ne ramâne decât sa asteptam ca fenomenele sa se cristalizeze si sa se aseze.

Un cuvânt românesc de întelepciune se pare ca este actual: ”Cine nu-si cunoaste istoria risca sa o repete”. Am repetat de prea multe ori istoria si tot nu am învatat prea multe din ea...