2015 - Anul Veteranilor de Război

De Redactia 01 Aprilie 2015, 10:51 Atitudini

voluntari razboiAnul acesta, Ministerul Apărării Naţionale organizează, în toate marile garnizoane din ţară, manifestări speciale dedicate "Anului Veteranilor de Război", la 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

În luna aprilie vor avea loc ceremonii militare şi religioase de depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociaţiilor de veterani de război, evenimente în unităţi militare în cadrul programului "Armata - O şcoală altfel", spectacole şi expoziţii cu imagini de arhivă, activităţi de îngrijire a monumentelor şi a mormintelor eroilor.

Biroul de presă al M.Ap.N. va pune la dispoziţia reprezentanţilor mass-media documentare pentru realizarea de materiale jurnalistice care să prezinte publicului sacrificiul veteranilor de război.

* * *
Prin Hotărârea de Guvern nr.164/2015, anul 2015 a fost declarat "Anul Veteranilor de Război", iar Ziua Veteranilor de Război se sărbătoreşte în fiecare an la 29 aprilie şi a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007.

În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi). În prezent mai sunt în viaţă circa 20.000 de veterani de război, 760 de văduve de război şi aproximativ 102.000 de văduve ale veteranilor de război.

MApN - Biroul de Presă

 

Autor Redactia 01 Aprilie 2015, 10:51 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii