Acelasi profesor, două clase diferite!

Sunt elevă în clasa a XII-a si am avut extraordinara sansă de a participa la două cursuri ale profesoarei mele de filozofie, la clase diferite. Prima experientă a fost la o clasă de profil mate-info intensiv info, unde am prieteni. Am profitat de ocazia de a nu avea ore în acea perioadă pentru a fi alături de ei la o oră, pentru că eram într-adevăr curioasă. Fiind prieteni discutasem despre orele cu profesori comuni, mai ales despre filozofie de care sunt pasionată de câtiva ani. Atât eu, cât si ei ne minunam de ceea ce povesteam, de diferente. Eu sunt la o clasă de filo-bilingv engleză. Prin urmare, cele două tipuri de scolarizare se ocupă de valorificarea a două părti deosebite ale creierelor elevilor.

Voi încerca să prezint ceea ce am observat schematic: 2 clase - profil real si uman -acelasi profesor, aceleasi materiale de lucru, acelasi suport - ore total neasemănătoare. Pentru a vă face să întelegeti mai bine despre ce e vorba, voi adăuga că ora consta în privirea unor desene în format electronic realizate de elevi din anii trecuti ai doamnei profesoare si care ilustrau diferite conceptii ale filozofilor despre om. Participantii la curs erau solicitati să comenteze imaginile respective pentru  a fi evaluati.

Paradoxal, clasa de real a manifestat o mult mai mare disponibilitate de a comunica pe de o parte, lejeritate si oarecare usurintă în exprimare, pe de altă parte. O gândire sistematică, care nu debordează neapărat de imaginatie, dar care este productivă, în mod esential. Copiii nu se fereau să răspundă, iar rationamentele se completau reciproc ajungându-se la un întreg.

Desi se spuneau si mici prostioare sau naivităti, condamnarea nu era groaznică ori definitivă, ci se trecea natural  mai departe. Fascinant pentru mine e că printre ei mi-am găsit mediul prielnic pentru a mă afirma. Mediul acela viu de dezbateri m-a încurajat să îmi exprim opiniile de mult formate si neîmpărtăsite aflând că as putea chiar să dau la Facultatea de Filozofie.

De asemenea, comentam cu un prieten tot ce se discuta, cu alte cuvinte eram trup si suflet acolo. S-au expus păreri suprarealiste de exemplu: "nu suntem liberi pentru că nu putem alege din cine ne nastem, unde si cum, ba chiar de ce nu putem fi liberi să zburăm, ori să fim nemuritori?", s-au adus contraargumente, totul într-o armonie în care fiecare îsi astepta rândul.

La clasa mea însă a fost o cu totul altă poveste. Profesoara a venit cu aceeasi energie debordantă de a pune elevilor note într-un mod cât mai plăcut, dar ei s-au lăsat cu greu porniti spre comunicare, si doar partial. De la început, luasem decizia de a fi observator pentru a nota cât mai bine varietătile, de a nu mă implica în decursul orei. Blocaje în exprimare si comunicare manifestate aproape sub teama de a nu gresi sau de a fi judecat la o mare parte dintre ei. Am remarcat si o ostilitate si dorintă de afirmare fără o argumentată justificare împotriva viziunii prezentate chiar de  profesoară.

Cei ce au vorbit au abordat temele dintr-o perspectivă mai spirituală, usor literară si elevată înfătisând perspective noi, dar pierzând miezul problemei uneori. Nu pot spune că ora a fost un esec pentru că, spre surpinderea mea, doamna profesoară s-a mulat pe nevoile clasei, a schimbat modul de a aborda, s-a luptat să trezească interesul si chiar a încercat să dezvolte rationamente diferite pentru dezbaterea imaginilor cu citate din Jean Jaques Roussou, Blaise Pascal, Rene Descartes...

Mobilitatea pe care trebuie să o aibă un profesor este egală cu cea a actorului care schimbă rolurile, numai că profesorul improvizează, în timp ce actorul are rolul gata învătat. Cum spuneam ora nu a fost un esec, dar a fost obositoare, s-a miscat greoi, s-au spus putine, discutiile nu au avansat foarte departe, iar dacă au avansat au făcut-o pe făgase de altă natură decât cele de la clasa de real, depărtate chiar de desene.

Egourile foarte puternice ale elevilor umanisti i-au determinat să ajungă să vorbească mai devreme sau mai târziu tot despre ei însisi, ceea ce a obstructionat bineînteles întelegerea abstractă a citatelor. M-a amuzat foarte mult singurul lucru care s-a întâmplat la ambele clase: într-o imagine cu un om din lemn ce avea în loc de mâna dreaptă o buturugă - tip ciocan de judecătorie - câte o fată de la ambele clase a văzut o posetă, servietă! când, de fapt, se sugera clar spiritul justitiar.

Firi pragmatice care nu îsi permit să viseze mi-au părut umanistii, firi realiste capabile de abstractizare a oricărui domeniu realistii! Croitorul poate să fie cel mai bun din oras, dar dacă materialul e prost, haina tot nu va fi de calitate! Cam aceasta a fost situatia la care am fost martoră. Insă materialul nu e prost, ci rigid în cazul clasei de filologie din varii motive ce îngreunează decurgerea lină a orelor.

Nu vreau să sustin aici o clasă model si una antimodel, ci vreau să surprind un caz real care probabil  îi este comun oricărui profesor. E posibil să fie si influienta profilului la mijloc, dar dincolo de cauze si efecte e încântător caracterul eterogen al omului.