ABC-ul Unirii la București și Crevedia

De Redactia 22 Iunie 2015, 20:58 Atitudini

afis250 de unioniști de pe ambele maluri ale Prutului vor participa la tradiționala Școala de vară a Acțiunii 2012 – ,,Primul pas unionist”. Evenimentul va avea loc în perioada 13-19 iulie, la București și la Crevedia (Dâmbovița), și reprezintă prima etapă a cunoașterii realității celor două state românești și a modului în care fiecare participant își va aduce aportul la realizarea Unificării lor.

Pe lângă distracția aferentă sezonului estival, participanții vor lua parte atât la cursuri generale ținute de specialiști în domeniile istorie, etnologie, folclor, managementul activităților culturale și de proiect, cât și la ateliere și aplicații specializate, pe departamentele de lucru ale Acțiunii 2012. Școala va avea două serii de cursanți, în intervaluri de câte 4 zile: 13-16 iulie și 16-19 iulie.

,,După Marea Adunare Națională de la Chișinău, din 5 iulie, sezonul acesta aduce tinerii unioniști împreună și într-un mediu relaxat, la București și la Crevedia, pentru a afla ce rol își pot asuma în procesul Reunirii și pentru a lega prietenii pe viață cu colegii de cauză”, a declarat George Simion, președintele executiv al Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

Înscrierea la ,,Primul pas unionist” se face completând formularul de la adresa web http://actiunea2012.ro/formular-inscriere.html.
Mai multe detalii despre școala de vară aflați accesând următorul link: http://actiunea2012.ro/scoala-de-vara-2015.html.

Platforma unionistă Acțiunea 2012 

22 iunie 2015

 

Autor Redactia 22 Iunie 2015, 20:58 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii