Unirea de la 1918 a tuturor românilor într-un stat unitar - dorinta si vointa a întregii natiuni românesti (partea a doua)

Sub domnia lui Cuza s-a început actiunea sisteamtica de a ajuta din bugetul României institutiile scolare si bisericesti din Transilvania precum si periodicele politice si culturale de aici. Pe acest temei au luat fiinta, pe ambele versante ale carpatilor, o serie de societati si institutii culturale, literare, stiintifice: ”Asociatiunea pentru cultura poporului român din Maramures” (1860), ”Asociatiunea transilvana pentru literatura si cultura poporului român” - Astra (1861), ”Societatea pentru literatura si cultura româna în Bucovina”, ”Asociatiunea nationala din Arad pentru cultura poporului român” (1862), ”Transilvania” (Bucuresti) 1867 care au culminat cu universitatile din Iasi (1860) si Bucuresti (1864) si cu ”Societatea Academica Româna” (1878) care isi vor desfasura activitatea cu ajutorul tuturor românilor de pretutindeni, prin ele s-a închegat acea puternica solidaritate nationala manifestata în cele mai glorioase momente ale istoriei romînilor si care va sta la baza desavârsirii unitatii nationale românesti.

Sa reamintim, pe scurt, câteva momente ale unitatii de simtire româneasca dovedite cu elocventa în domeniul politic: la 1877, în momentul proclamarii independentei României si al începerii razboiului sau - alaturi de Rusia - cu Imperiul Otoman, în primele momente ale acestei actiuni, periodicele ”Gazeta Transilvaniei”, ”Telegraful Român”, ”Familia” etc. aratau ca razboiul nu avea sa fie numai al cetatenilor României ci al tuturor românilor, din toate provinciile subjugate, el (razboiul), in perspectiva timpului, având sa aduca neatârnarea si unitatea tuturora. N-a fost în aceasta perioada nici un sat românesc din Ardeal, Banat, Crisana, Satmar, Maramures si Bucovina care sa nu contribuie cu bani, alimente, îmbracaminte, încaltaminte sau medicamente la sustinerea razboiului si la ajutorarea ostasilor mobilizati sau a familiilor lor.

Convingerea apropiatei uniri a tuturor românilor s-a manifestat cu o însufletire si mai aprinsa dupa razboiul de independenta. In revista ”Dacia Viitoare” înfiintata la Paris în 1883, un grup de studenti români consemnau: ”Unirea Principatelor este incompleta. Voim Dacia asa cum fu ea, fiindca istoria si dreptul, traditia si plebiscitul, trecutul si prezentul ne dau dreptul de a aspira la o Dacia Româna”. ”Daca dreptul - se afirma în continuare - are vreo putere pe acest pamânt, atunci Transilvania si celelalte parti ale vechii Dacii unde românii sunt în majoritate, trebuie sa fuzioneze, si vor fuziona, mai curând sau mai târziu cu statul român” iar ”Tribuna” de la Sibiu lansa prin condeiul lui Ion Slavici, marea formula a orientarii nationale: ”Soarele pentru toti românii de la Bucuresti rasare”.

Drumul era însa greu si pentru netezirea lui s-a socotit necesar sa se înfiinteze la Bucuresti o noua societate patriotica, consacrata exclusiv luptei pentru unitatea nationala. Aceasta avea sa fie ”Liga pentru unitatea culturala a tuturor românilor” întemeiata la sfârsitul anului 1890, în jurul careia s-au strâns numeroase personalitati politice, culturale, stiintifice si care în 1914 îsi va schimba numele, pentru a corespunde adevaratelor ei scopuri, în ”Litigii”, a coincis în Transilvania cu pregatirea marii actiuni memorandiste din mai 1893 iar ”Liga” a sprijinit prin diferite mijloace lupta memorandistilor. Ceea ce au facut transilvanenii pentru fratii transcarpatini la 1877 faceau acum acestia pentru transilvaneni.

La începutul secolului al XX-lea lupta pentru desavârsirea unitatii politice a românilor a luat o amploare din ce în ce mai accentuata, la ea participând principalii exponenti ai vietii politice si culturale de pe ambele versante ale Carpatilor. Pe plan literar si cultural se impun doua personalitati - Nicolae Iorda si Octavian Goga - si doua publicatii: ”Semanatorul” la Bucuresti e si ”Luceafarul” la Budapesta si apoi la Sibiu carora li se vor alatura ”Junimea literara” la Cernauti, ”Ramuri” la Craiova, ”Viata Româneasca” la Iasi, toate militând cu argumente istorice si culturale pentru Unire.

In anii primului razboi mondial erau coapte conditiile obiective si subiective pentru înfaptuirea unirii tuturor românilor din vechea Dacie într-un singur stat iar razboiul mondial fu numit ocazia si nu cauza acestei uniri. Cu gândul la Unire a intrat România în august 1916 în razboi alaturi de Antanta împotriva Puterilor Centrale iar idealul Unirii a trait intens pe câmpurile de lupta atât ale Campaniei anului 1916 cât si la Marasti, Marasesti si Oituz, în vara anului 1917, când alaturi de România au facut minuni de vitejie voluntarii români din Transilvania si Bucovina îndeplinindu-si juramântul.

In urma înfrângerilor suferite în toamna anului 1918 de armatele Puterilor Centrale pe front, popoarele din Austro-Ungaria putând în sfârsit dispune ele însile de soarta lor. Românii se misca printre cele dintâi.

Prin glasul deputatului Al.Vaida-Voievod, urmând hotarârea Partidului National Român, la 18 octombrie, el anunta în Parlamentul de la Budapesta ca nu mai recunosc guvernului maghiar dreptul de a vorbi în numele poporului român, Ardealul proclamându-si libertatea.

La 31 octombrie 1918 se declanseaza revolutia burghezo-democratica în Transilvania si se constituie Consiliul National Român Centrul format din 6 membri ai Partidului National Român si 6 membri ai Partidului Socialist care preia conducerea Transilvaniei si convoaca pentru data de 1 decembrie 1918 o mare Adunare Nationala plebiscitara la Alba Iulia care urma sa ia si a luat de fapt marea hotarâre.

Prin aceasta marele vis al românilor, visul tuturor românilor, visul lui Mihai Viteazul, al lui Nicolae Balcescu, al lui Mihai Eminescu, al lui Avram Iancu se împlinise; mostenirea lui Burebista si a lui Decebal îsi regasise temelia si orizontul. De aceasta data sa speram ca pentru totdeauna.

Iata, în câteva cuvinte, temeliile isterice, etnici, geografice si spirituale ale unitatii tuturor românilor într-un stat national pe vatra Vechii Dacii.