Pui de țigan
De Virgil Matei
Eram al ța` Săndichii, pui - țigan, / în teniși chinezești și c-un roman / sub braț înspre pădure ne-ndreptam, / (după ce mai întâi ne număram: / eu, Emil Grimbir, Codin Vulpea, Ionel al lui finu Milan) / cu joianele țifoaie apoi plecam / spre casă uneori târâți de funii / cu tălpile-pistrui de ghimpi, / cu sânii plini de pere și-n ăst timp / cântam de zor dublând lăstunii…/ Mi-e tare dor ș-aș vrea să merg la pod, / cărarea vieții-ncet să o deznod, / să fiu iarăși la fel, pui de țigan / o zi, o lună, o juma de an, / chiar și-o secundă, zic mulțam…/ Ce mult aș da s-alerg la punte, / cu Râmnic să mă spăl pe frunte, / să-mi treacă mult-puțin de-alean, / să simt că sunt mărtineștean... / Aș vrea să mă mai înțepe colțul-babii,/ ca toate cele rele să se ducă naibii, / să-i simt durerea dulce ca pe-o mură - / pecete-n suflet plină de arsură… / Pui de țigan cu ochi senini, / desculț s-alerg pe-ulița morii / c-o sită de mălai de la vecini / cerută cu-mprumut la-nchisul florii...
Autor Virgil Matei
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu