Primul kamikaze şi patria a posteriori

Spre sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, forţele americane din Pacific s-au confruntat cu o tehnică de luptă japoneză absolut originală, respectiv avioane încărcate cu explozibil, care se prăbuşeau controlat asupra navelor inamice, în special portavioane.

Se avea în vedere neutralizarea forţelor navale americane prin sacrificiul de sine al piloţilor, care considerau acest act, săvârşit în numele împăratului, o datorie de  onoare.

Centrele de recrutare pentru acest gen de misiuni erau mereu pline, recruţii în cauză fiind consideraţi de instructori un roi de albine, aceştia amintindu-le mereu că „albinele mor după ce înţeapă”, motiv pentru care elevii-piloţi erau învăţaţi să decoleze şi să intre în picaj dar niciodată să aterizeze, etapă inutilă şi ruşinoasă  în contextul misiunii.

Acest fragment de istorie a stat la baza denumirii teroriştilor contemporani, ce provoacă distrugerea inamicului prin sacrificiul propriei vieţi, ca fiind „kamikaze”, cu deosebirea că piloţii japonezi atacau doar ţinte militare, pe când ceilalţi, atacă cu predilecţie ţinte civile, pentru a instaura teroarea în rândurile populaţiei civile şi a sădi neîncrederea în guverne şi în alte instituţii ale statului, menite să asigure ordinea şi siguranţa publică.

Având în vedere apropierea noastră de americani, mai ales pe plan militar, prin acceptarea instalării de dispozitive militare sofisticate pe teritoriul ţării noastre şi cantonarea unor unităţi militare dotate cu armament greu, fapt ce a stârnit nemulţumirea Rusiei, am putea crede că în curând ţara noastră va deveni o ţintă pentru o grupare extremistă care luptă împotriva americanilor, oriunde în lume, cu mijloace asimetrice şi nespecifice, situaţie prognozată în media, de oficiali ai serviciilor secrete, în mai multe rânduri.

Părerea mea este că de prea multe ori se strigă ”Lupul!...Lupul!..” într-un mod facil şi misterios, fără să se prezinte probe şi indicii temeinice pentru această avertizare timpurie. Se sugerează, în acelaşi mod, că foarte mulţi tineri români ar fi adepţii ideologiilor extremiste şi că se pregătesc în acest sens.

Sper că cineva veghează şi atunci când (inevitabil?) „lupul”( primul kamikaze?)  va veni, „câinii de pază ai democraţiei şi ai  libertăţilor cetăţeneşti” vor avea ac de cojocul lui. Am aflat în acest sens că, de curând, au fost expulzaţi câţiva adepţi ai ideologiilor radicale, dar se pune problema dacă nu cumva a fost o diversiune manifestarea controlată a preocupărilor lor şi că adevăraţii terorişti îşi râd acum în barbă.

Se ştie că în aceste cazuri sunt vizate, îndeosebi locuri aglomerate, cum ar fi gările mari, aeroporturile, staţiile de metrou, mall-urile, băncile comerciale şi alte obiective, la orele de vârf, sau chiar mijloace de transport în comun, ca să nu mai punem la socoteală instalaţiile şi forţele militare menţionate.

Ar fi interesant de ştiut care sunt planurile de măsuri pentru contracararea unor astfel de acţiuni terorist-diversioniste, ce ar trebui să ştie şi să facă populaţia şi dacă s-a făcut vreodată o simulare în acest sens, pentru a se demonstra eficacitatea lor.

Sunt nenumărate exemple în istorie, în care s-a dovedit că lipsa exerciţiului în aplicare planului de măsuri poate duce la catastrofe. Pot menţiona aici exemplul cu mândria flotei naziste, crucişătorul Graff von Spee, care a îngrozit cu eficacitatea sa convoaiele britanice, şi care şi-a găsit sfârşitul, pornind de la un fapt aparent banal: fiindcă nu exista exerciţiu şi deci eficienţă, au pus în aplicare planurile de măsuri pentru lupta pe timp de noapte, făcând antrenament în mijlocul Atlanticului cu proiectoarele, în timp ce era căutat de o grupare de distrugătoare  britanică, fiind depistat astfel de o navă norvegiană, care a semnalat Londrei coordonatele sale, fapt ce i-a grăbit sfârşitul.

Întrucât filosoful german Immanuel Kant a menţionat că există două forme de cunoaştere, respectiv cunoaşterea a priori (înaintea experienţei) şi cunoaşterea a posteriori (după experienţă) sau aşa cum spune atât de frumos ţăranul român, ”mintea de pe urmă”, consider că ar trebui analizate de factorii de răspundere măsurile care ar trebui duse la îndeplinire şi instruirea populaţiei, în cazul unui presupus atentat terorist, în toate instituţiile care ar putea fi vizate.